Pe măsură ce tehnologia şi strategiile de adaptare a aparatelor auditive devine tot mai sofisticată, audiologii au nevoie de metode eficiente necesare asistării amplificării şi corectării pierderilor auditive. Cercetările referitoare la eficienţa opţiunilor avansate ale dispozitivelor auditive cum ar fi microfoanele direcţionale şi algoritmii de suprimare a zgomotului sunt limitate, mai ales în cazurile pediatrice. Nevoile de amplificare ale copiilor sunt diferite faţă de cele ale adulţilor, iar aceste necesităţi speciale ar trebui să fie punctul de pornire în deciziile noastre, ale specialiştilor, şi anume care este tehnologia cea mai indicată. Din fericire, audiologii au la dispoziţie o gamă largă de metode de verificare şi evaluare ale impactului pe care îl au diferitele tehnologii ale sistemelor auditive asupra copilului.
O primă metodă este aceea a dovezilor bazate pe practica audiologului sau a clinicii. Această abordare cunoaşte o tot mai mare pondere în ultimile decenii. Totuşi, sunt puţini cei care susţin că nevoia argumentării deciziilor şi strategiilor pe baza cercetărilor şi transpunerea deciziilor conform ghidurilor de practici sunt încă limitate în sfera pediatrică. Ritmul de inovare tehnologică în industria producătoare de aparate auditive a depăşit ritmul studiilor clinice şi cercetărilor independente. La momentul publicării unor studii de eficacitate, dispozitivele în cauză pot prezenta modificări semnificative sau chiar să nu mai fie prezente pe piaţă. În plus, practica bazată pe dovezi a fost adesea considerat ca incluzând doar evaluarea de cercetare pre-revizuite publicate în reviste academice, uneori menţionate ca probe adiacente. Astfel, s-a evidenţiat că această practică ar trebui să cuprindă nu numai resurse externe, dar, de asemenea, trebuie să se bazeze pe experienţa şi expertiza audiologului, precum şi preferinţele unui pacient informat sau de familia acestuia.
O vedere mai largă de dovezi bazate pe practică este atunci când se evaluează orientarea pediatrică pentru proteze auditive sau implanturi cohleare. Disponibilitatea limitată a dovezilor externe combinate cu eterogenitatea persoanelor cu deficiențe de auz necesită o abordare flexibilă care beneficiază de date dintr-o mare varietate de surse. Se întâlnesc dificultăți suplimentare în evaluarea strategiei şi care poate fi perturbată de promovare excesivă şi fără a avea la bază cercetări clinice independente, lucru datorat, aşa cum am spus mai sus, de ritmului accelerat al inovaţiei. Această promovare nu reprezintă dovezi valide şi echidistante.
Există publicaţii cum ar fi Journal of the American Academy of Audiology care în 2005 a evidenţiat starea studiilor efectuate în sfera pediatrică la acel moment. Astfel, Palmer and Grimes (2005) au făcut cercetări cu privire la eficienţa tehnologiei de procesarea a semnalului acustic în cazurile pediatrice. Pe baza unei revizuiri bine sistematizate a literaturii acelei perioade (Marriage & Moore, 2003; Jenstad et al., 1999), autorii au conchis că strategia de procesare a semnalului acustic WDRC (Wide Dynamic Range Compression), în traducere Compresie Dinamică în Domeniu Extins, determină o mai bună recunoaştere a vorbirii în condiţii de linişte şi zgomot ambiental în cazurile pediatrice. Mai mult, copiii cu pierdere de auz au nevoie de o mai bună audibilitate (Stelmachowicz et al., 2000) şi o bandă frecvenţială mai largă (Stelmachowicz, et al., 2002) pentru a atinge niveluri echivalente recunoaşterii mesajului verbal în linişte faţă de copiii cu auz normal. Din 226 de studii cu potenţial relevant, autorii au găsit doat un număr de 8 care să strângă suficiente puncte că să poată fi incluse în această revizuire.
Deşi aceste studii asigură o importantă bază pentru clinicieni, dovezile sunt limitate cu privire la utilizarea altor opţiuni ale aparatelor auditive şi a altor strategii de procesarea a semnalului acustic. Opţiuni cum sunt microfoanele direcţionale, strategii de reducere a zgomotului determinat de microfon şi diminuarea microfoniei sunt intens răspândite şi la modelele de aparate auditive cu costuri medii şi ca şi consecinţă fericită pot fi adoptate în strategiile pediatrice. Dezvoltările tehnologice şi tendinţele ulterioare cum ar fi piesele anatomice de ureche deschise (OPEN) şi difuzoarele/căştile/receiver-ele în conduct (RITE – Receiver-In-The-Ear/RIC- Receiver-In- Canal) prezintă o incidenţă crescândă şi deci o creştere a popularităţii, fiind utilizate, astfel, şi de copii. Mulţi audiologi au fost chestionaţi dacă aceste noi dispozitive sunt adecvate copiilor, şi dacă da, care sunt metodele ce pot fi utilizate pentru verificarea eficienţei acestora. Din nefericire, ghidurile sau diferitele forme de validare nu sunt facile audiologilor şi nu îi determină să ia decizii în acord sporit
Având în vedere disponibilitatea limitată a datelor privind utilizarea acestor funcții avansate în sfera pediatrică, fiecare audiolog are responsabilitatea de a verifica metodă de adaptare a aparatului auditiv cu scopul de a colecta deovezi eficiente care nu reprezintă întotdeauna o sursă universal valabilă a strategiei pediatrice. Scopul acestui articol este de a propune o abordare bazată pe dovezi pentru verificarea tehnologiilor avansate la copiii uitlizatori de aparate auditive. Orice protocol de verificare a protezării pediatrice auditive ar trebui să fie practic şi informativ, să demonstreze că toate caracteristicile avansate reglajului auditiv funcționează în mod corespunzător, şi să evalueze gradul în care aceste caracteristici afectază accesul copilului la adoptarea limbajului.
Scopul principal al intervenţiei precoce şi a corectării auditive la copiii cu pierdere de auz este de a se îmbunătăţii vorbirea şi aptitudinile de limbaj. Prin urmare, piatra de temelie a verificării audioprotezarii pediatrice este reprezentată prin faptul că mesajul verbal adresat utilizatorului este audibil în totalitate cu ajutorul aparatelor auditive. O abordare cuprinzătoare ar trebui să ia în considerare incidenţa şi variaţiile pierderii de auz la copii, precum şi modificările aşteptate pe măsura creşterii şi dezvoltării acestora în cauză. Informaţiile audiologice limitate asociate cu reglajele protetice pediatrice reprezintă partea cea mai importantă şi provocativă a domeniului nostru.
Strategiile de verificare ar trebui să asigure că nivelul acustic maxim al semnalului de ieşire al aparatului auditiv nu este dăunător utilizatorului şi că este confortabil şi că este bazat pe gradul de hipoacuzie al copilului.
Desired Sensation Level (DSL; Seewald et al., 2005), adică Nivelul Dorit de Senzaţie auditivă, ca metodă, se doreşte să asigure o abordare cuprinzătoare a aspectelor pediatrice în ceea ce priveşte orientarea, adaptarea şi validarea audioprotetica pediatrică. Cea mai recentă versiune a metodei DSL este aceea de a stabilii ţintele de reglaj daptativ pe baza datelor furnizate de potenţialelor evocate auditive precoce de trunchi cerebral (ABR – Auditory Brainstem Response). Deşi oricare abordare este acceptată şi că sunt luate în considerare diferenţele determinate de durata stimulării cu ABR şi audiometria comportamentală pentru a se obţine un răspuns, audiologii ar trebui să fie familiarizaţi cu faptul că dispozitivele de măsurare trebuie să fie calibrate. Cunoştinţele referitoare la ce metodă este aplicată şi luarea în cosiderare a bazei strategiei de reglaj audioprotetic trebuie să aibe la bază rasupunsuri cu acurateţe.
Alegerea aparatelor auditive sau mai bine spus orientarea audioprotetica este precedată de diagnosticarea cu pierdere auditivă a copilului. Audiologii trebuie să ia în considerare o serie întreaga de factori variabili atunci când adapteaza aparatele auditive. Dispozitivul ideal ar trebui să aibe un domeniu de amplificare care să asigure nevoia de câştig acustic, dar să prezinte şi flexibilitate în cazul în care se constată modificări viitoare ale pierderii auditive. Să fie durabile şi compatibile cu sistemele asistive şi alte tehnologii cum ar fi sistemele FM, Wireless, şi Bluetooth. Aparatele auditive trebuie să poată fi adaptate pe măsură ce copilul creşte, pe baza acestei cerinţe, apartele retroauriculare sunt preferabile celor intraauriculare.
Numărul opţiunilor standard au crescut semnificativ în ultimii ani. Chiar şi aparatele cu preţuri reduse au circuite de reducere a zgomotului, microfoane direcţionale şi anumite strategii de reducere a zgomotului. Audiologul are astfel strategii legate de ce fel de circuite are de activat faţă de ce circuite are de comandat, lucru ce arată un progres semnifiativ al domeniului audioprotetic. Aparatele auditive avansate sunt dezvoltate şi concepute pe baza nevoilor adulţilor şi de aceea dacă opţiunile avansate sunt selectate pentru cazurile pediatrice este foarte important să se ţină cont de efectul avut asupra percepţiei mesajului verbal de către copii, iar evaluarea şi validarea să fie mult mai atent efectuate.
