Microfoanele direcţionale au arătat posibilitatea îmbunătăţirii înţelegerii mesajului verbal în condiţii de zgomot ambiental, atât prin mai multe studii clinice şi de laborator, cât şi prin studii ale profilelor acustice specifice, adică de utilizare efectivă, efectuate cu subiecţi adulţi.
Studiile de laborator ale beneficiilor microfoanelor direcţionale aplicate în audioprotezarea pediatrică şi-au făcut apariţia ulterior. Gravel et al. (1999) au demonstrat îmbunătăţirea performanţelor de audiţie cu aparate auditive în condiţii de zgomot utilizând microfoane direcţionale dar cu prestabilirea sau fixarea caracteristicilor de direcţionalitate şi sensibilitate pentru două grupuri de copii cu pierdere de auz cu vârste cuprinse înţe 4 şi 6 ani, iar cel de al doilea grup cu vârste cuprinse între 7 şi 11 ani. Ca o paranteză, microfoanele direcţionale sunt practic un grup de microfoane, unul orientat în direcţia înainte şi celălalt în direcţia spate (în general în număr de două) şi care împreună funcţionează interdependent modificându-şi sensibilitatea (distanţa la care captează un stimul sonor), cum ar fi mai mult spre „în faţă” şi mai puţin spre „în spate”, această implică dar şi determină o modificare a direcţionalităţii acestor microfone, adică de a capta pe o direcţie „de jur împrejur” sau specifică, mai mult în faţă şi mai puţin în spate sau controlateral (spre urechea cealaltă). Astfel unui microfon direcţional i se poate prestabili o funcţionare omnidirecţională (de jur împrejur) sau o funcţionare direcţională (mai mult în faţă şi mai puţin în spate), dar se mai poate stabilii şi o funcţionare mixtă, automată sau activată manual de către utilizator, adică microfonul îşi poate schimba cele două moduri de funcţionare în funcţie de mediul acustic ambiental.
Astfel, în acest studiu, sursa de zgomot prezentată – de tip murmur, în condiţii de laborator, din direcţia spate (180o) a subiectului, iar mesajul verbal a fost prezentat din faţă (0o). Nivelul sonor al zgomotului competitiv de tip murmur a fost reglat până la nivelul la care copilul a atins posibilitatea unui scor de 50% recunostere a mesajului verbal. Astfel, s-a ajuns la concluzia că microfoanele direcţionale care funcţionează în modul direcţional (mai mult în faţă şi mai puţin în spate) au determinat un scor mai bun, chiar şi în conditi de zgomot ambiental de nivel mai ridicat, faţă de cele omnidirecţionale (de jur împrejur).
Mult mai recent, Ricketts and colleagues (2007), au evaluat discriminarea verbală la şcolar utilizând microfoane direcţionale în medii variate ce simulează mediul ambiental al clasei de şcoală. Douăzeci şi şase de participanţi cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani au fost incluşi în acest studiu. Scoruri de recunostere a mesajului verbal au fost înregistrate în ambele moduri de funcţionare ale microfoanelor direcţionale, omni- şi direcţional. Astfel, s-au constatat rezultate mai bune cu aceste microfoane în situaţiile în care interlocutorul se află în faţă uitilizatorului, cercetătorii au observat că discriminarea verbală era aceeaşi său chiar diminuată atunci când interlocutorul se află în lateral sau în spate. Beneficiile direcţionalităţii microfoanelor s-au evidenţiat nu datorită poziţiei interlocutorului, ci datorită abilităţii elevului de a-şi orienta capul pe direcţia stimulului sonor.
Rezultatele şi concluziile acestor studii demonstrează că utilizatorii copii pot atinge îmbunătăţirea înţelegerii verbale în condiţii de zgomot ambiental cu ajutorul microfoanelor direcţionale atunci când semnalul de interes sau mai bine spus interlocutorul se află în faţă. Mai mult, atât copii cu auz normal cât şi cei cu pierdere auditivă prezintă abilitatea de a se orienta spre interlocutor atunci când acesta nu se află în faţa lor (Ricketts & Galster, 2008). La copiii mai mici şi preşcolari, atenţia şi orientarea lor spaţială raportată la un interlocutor variază semnificativ. Totodată (Akhtar, 2005), efectele microfoanelor direcţionale asupra capacităţii de a surprinde mesajul verbal şi de învăţare incidentală la copii hipoacuzici nu a fost investigate, datorită impactului redus al localizării sursei sonore.
Totuşi, aş spune că această discriminare redusă cu microfoanele direcţionale, în condiţiile în care interlocutorul se află în spate sau în lateral se datorează direcţionalităţii (vezi diagramele de direcţionalitate), dar şi datorită faptului că modurile de funcţionare ale microfoanelor, în special a sensibilităţii acestora, au în vederea „evitarea” captării semnalului nedorit şi anume a zgomotul ambiental şi care se aşteaptă a nu se afla pe direcţia „în faţă”, mai bine spus, microfoanele aşteaptă ca mesajul verbal să vină din faţă.
Bazându-ne pe literatura de specialitate recentă, microfoanele direcţionale sunt indicate mai de grabă pentru copiii aflaţi în situaţii ambientale specifice, acolo unde zgomotul ambiental este prezent şi sursa sonoră de interes se află în faţa lui, cum ar fi condiţiile şcolare, de clasă. Deşi, sistemele FM asigură o îmbunătăţire consistentă de audiţie în condiţii de zgomot (îmbunătăţire a raportului semnal-zgomot) faţă de raportul obţinut cu microfoanele direcţionale, sistemele FM nu sunt întotdeauna practice, cum ar fi situaţiile în care există mai mulţi interlocutori. Pentru situaţiile de audiţie în care semnalul de interes (sursa) a copilului poate varia, modul de funcţionare omnidirecţional poate asigura un acces sporit fără o orientare specifică pe direcţia sursei.
În concluzie, alegerea pentru copilul hipoacuzic a utilizării unui mod de funcţionare a microfoanelor direcţionale va varia în funcţie de mediul ambiental sonor ce îl confruntă pe copil, aparatul auditiv care va permite părintelui sau îngrijitorului copilului modificarea modului de funcţionare este de preferat faţă de modificarea automată.
Decizia de a se activa sau nu a modului direcţional al microfoanelor se va discuta cu părinţii şi se vor expune situaţiile în care microfoanele direcţionale sunt cel mai mult indicate. Vârsta la care se recomandă activarea direcţionalităţii este dificil de ales şi ar trebui să se bazeze pe factori cum sunt mediul acustic al copilului, statusul dezvoltării şi adoptării limbajului, comportament şi posibilitatea sau disponibilitatea de modificare manuală a modurilor de funcţionare a direcţionalităţii microfoanelor în funcţie de mediul acustic.
