Primul implant cohlear a fost conceput şi realizat cu peste 30 de ani în urmă, dar dezvoltarea acestor dispozitive a luat amploare în ultimii 15 de ani s-a datorat atât cercetărilor şi studiilor coroborate cu o cazuistică nu tocmai uşor de realizat şi centralizat, cât si posibilităţilor oferite de tehnologia prelucrării numerice. Această ramură a reabilitării auditive este tânără şi promite un viitor salutar, mai ales din perspectiva abordării cazurilor dificile şi dramatice cum sunt cele pediatrice sau surdităţile brusc instalate. Incidenţa este în continuă creştere, există programe naţionale de reabilitare prin implant cohlear în multe ţări din lume, printre care şi România. Costurile sunt încă ridicate, atât datorită producţiei, cât şi consumului mare de resurse intelectuale. În toată această ecuaţie coexistă cercetători alături de practicieni, cum ar fi ingineri, medici, logopezi, audiologi, psihologi, pedagogi, profesori şi nu în ultimul rând aparţinători, care nu de puţine ori sunt chiar părinţi.
Cercetarea în domeniul implantării cohleare are un rol definitoriu. În această lucrare am abordat studiul componentelor instrumentarului adiacent în operațiile chirurgicale de implantare, al biomaterialelor folosite pentru obținerea acestora. Pe lângă acestea, componentele electronice pun în lumină provocări şi problematici continue.
Aceste instrumente utilizate în chirurgia implantării cohleare, care fac parte din categoria instrumentelor de poziţionare, în cazul nostru, a viitorului implant cohlear, se află intraoperator în imediata vecinătate sau chiar în contact cu implantul cohlear propriu-zis. Prin aceasta, se ridică o problemă legată de o posibilă interacţie de natură magnetică a acestor instrumente cu dispozitivul electric implantat, ceea ce ar putea conduce la o cauză minoră şi posibil spectaculoasă, de afectare a componentelor electronice şi în consecinţă de rejectare sau înlocuire prematură a implantului. Astfel, s-au dovedit necesare analiza şi caracterizarea materialelor, urmărindu-se fluxul tehnologic de producţie al acestor instrumente, de la debitare până la operaţiuni de electroeroziune, lustruire şi sablare.
S-a elaborat, astfel, o clasificare a acestor dispozitive semiimplantate, utilizându-se criteriul determinat de locul de implantare a traductorului sau a părţii efectoare la nivelul segmentului periferic al analizatorului auditiv (urechea medie şi urechea internă), urmată, apoi, de o descriere generală.
Dispozitive implantabile auditive au căpătat o deosebită importanţă în ultimele decenii, incidenţa şi cazuistica acestora fiind în continuă creştere. Totodată, cercetarea şi dezvoltarea au căpătat noi dimensiuni cu scopul de a atinge beneficii cât mai bune referitor la optimizarea stimulării, poziţionarea componentelor implantate cât mai corectă, instrumentarul utilizat, compatibilitatea, atât cu sistemele asistive moderne, dar şi a dispozitivelor audio sau video, metode de inserţie şi prindere, dar şi aspecte legate de alegerea strategiei de codare a informaţiei prelucrate.
Ţintele în proiectarea acestor sisteme sunt acelea de a se obţine un consum de energie cât mai mic, având scopul final de a se implanta cât mai multe componente ale acestora, să fie cât mai sigure, să fie cât mai puţin invazive şi să nu intoruducă tensiuni asupra ţesuturilor şi structurilor unde are loc implantarea.
Este bine de ştiut că dispozitivele implantabile cohleare mai sunt cunoscute în literatura de specialitate ca proteze auditive implantabile, şi sunt considerate dispozitive semiimplantate, deoarece prezintă componente care nu se implantează.
Aceste sisteme pot fi clasificate în funcţie de amplasarea componentei implantate la nivelul analizatorului auditiv:
1. Proteze auditive implantabile de ureche medie
Proteze auditive cu ancoraj osos (BAHA – Bone Ancored Hearing Aid)
Proteze auditive electromagnetice
Proteze auditive piezoelectrice
2. Sisteme implantabile cohleare:
Implant cohlear
Implant cohlear cu stimulare electro-acustică
3. Implantul nuclear sau de trunchi cerebral (ABI – Auditory Brainstem Implant)
