Genunchiul, prin poziţia sa de articulaţie intermediară a membrului inferior, joacă un dublu rol: de înlăcătare sau fixare statică în momentul de sprijin si dinamică, prin asigurarea ridicării piciorului în momentul balansului la mers, pentru orientarea piciorului în funcţie de denivelările de teren.
Ruptura de menisc este un accident survenit pe o suferinţă meniscală sau meniscopatie preexistentă care a creat o degenerescenţă, cu sau fără depunere de calcar. Se poate regăsi ca ruptură longitudinală completă, caracteristică mai ales meniscului extern sau ca ruptură oblică sau combinată cu dezinserţie meniscală.
Obiectivele tratamentului recuperator constau în primul rând in reducerea durerii, gonalgia reprezentând obiectivul primordial şi determinant în cadrul recuperării, deoarece prezenţa ei îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator. Al doilea obiectiv constă în recâştigarea stabilităţii, ca principală funcţie a genunchiului, recâştigarea mobilităţii şi, în final, asigurarea coordonării mişcărilor membrului inferior.
Programul de mobilizare articulară reprezintă, alături de cel de diminuare a durerii, obiectivele principale ale recuperării sechelelor articulare post traumatice si post operatorii. Recâştigarea mobilităţii articulare se realizează prin mişcări pasive si active. Stabilitatea articulară se obţine prin contracţii musculare care asigură tonifierea musculaturii. Pentru tonifierea musculaturii se execută exerciţii izometrice, miscări de rezistenţă si se aplică diverse metode sau echipamente de reabilitare. Stabilitatea articulară se bazează însă pe o articulaţie indoloră. Indoloritatea se obţine prin administrarea unei medicaţii antiinflamatorii şi antialgice adecvată, menţinerea unui repaus relativ, aplicarea procedurilor fizicale de crioterapie sau termoterapie, electroterapie, diatermie sau laserterapie, eventual recomandarea intervenţiei chirurgicale. Recuperarea stabilităţii genunchiului are două aspecte, asigurarea stabilităţii pasive sau ortostatice si asigurarea stabilităţii active, la mers. Stabilitatea pasivă poate fi obţinută cel puţin parţial prin tonifierea musculaturii stabilizatoare a genunchiului, creşterea rezistenţei ligamentare, evitarea cauzelor care suprasolicită genunchiul, precum obezitatea, ortostatismul prelungit si mersul pe distanţe lungi sau pe teren accidentat, mişcările de flexie exagerată, executarea bruscă a mişcărilor de flexie si extensie liberă, fără încălzire prealabilă sau în momentul trecerii de la o poziţie de repaus la ortostatism. De asemenea, se recomandă purtarea unor orteze care să asigure stabilitatea laterală sau posterioară a genunchiului. Pe de altă parte, stabilitatea activă a genunchiului se realizează prin tonifierea musculaturii coapsei, în special a muşchiului cvadriceps, care are tendinţa să piardă din tonus semnificativ, chiar si după o imobilizare de 48 de ore. Pentru tonifierea cvadricepsului se execută contracţii izometrice si exerciţii cu contra rezistenţă.Iar muşchiul abductor tensor fascia lată se tonifică prin flexii si extensii ale şoldului, din poziţia de decubit contra-lateral.
Mobilitatea genunchiului gonartrozic dureros sau operat este limitată. Pentru recâştigarea mobilităţii genunchiului operat se urmăreşte creşterea extensiei cu reducerea flexumului (deficitul de extensie) si creşterea amplitudinii flexiei articulare. Încă din timpul imobilizării postoperatorii se pot executa mobilizări pasive sau posturări constând dintr-un complex de procedee terapeutice care alternează, precum tracţiuni sau extensii continue, utilizate pentru corectarea unei poziţii vicioase articulare asociate cu proceduri de termoterapie pentru a diminua durerea articulară si a creşte complianţa tisulară. Scopul fiind si acela de decoaptare sau de scădere a presiunii intraarticulare. Se pot asocia tracţiunii discontinue, care se aplică în timpul nopţii sau pe perioada de repaus si programe de mobilizare pasivă asistată, care se execută în stare de relaxare parţială sau totală de către kinetoterapeut. Se execută si mobilizări autopasive sau combinaţii de exerciţii autopasive pe care pacientul are posibilitatea să le repete de mai multe ori pe zi. În final, se recurge si la mobilizarea activă executată de pacient. Mobilizarea activă are drept scop creşterea treptată a amplitudinii de mişcare în toate planurile de mobilitate articulară. Se execută si exerciţii gestice uzuale pentru reeducarea funcţională a genunchiului. Se mai poate utiliza mecano si scripeto terapia.
Contact
Facebook Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache
Blog Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache
