47
None

Tratament şi perspective în retinopatia diabetică

Retinopatia diabetică este o complicaţie frecventă a diabetului şi are o prevalenţă de 33,2% printre pacienţii diabetici. Este principala cauză de orbire la persoanele între 20 şi 65 ani. Majoritatea pacienţilor cu o vechime a bolii de cel puţin 20 de ani dezvoltă retinopatie diabetică, din care 5,6% prezintă edem macular semnificativ clinic, iar 7,9% prezintă retinopatie ce ameninţă grav vederea.

etinopatia diabetică este clasic definită ca formă neproliferativă sau proliferativă. Edemul macular poate complica fiecare din cele 2 forme.

Severitatea retinopatiei diabetice neproliferative creşte, cu conversia spre formă proliferativă. Retinopatia diabetică proliferativă produce reducerea vederii mai mult decât edemul macular. Totuşi, cum edemul macular apare mai frecvent în tipul 2 de diabet, cel mai prevalent, el este principala cauză de pierdere a vederii la pacienţii cu retinopatie diabetică.

Edemul macular diabetic este definit clasic ca fiind focal sau difuz, bazat pe examinarea angiografică. Formele cistoide (o complicaţie a operaţiei de cataractă) şi tracţionale pot fi fiagnosticate prin examinarea OCT.

Factorii de risc pentru edemul macular diabetic sunt vârsta şi controlul diabetic deficitar. Riscul creşte cu cât severitatea retinopatiei diabetice creşte. Într-un studiu cuprinzând 1585 de pacienţi cu diabet, incidenţa edemului macular diabetic a fost numai 20% printre cei cu formă uşoară de retinopatie diabetică neproliferatiă, dar a fost de 75% printre cei cu formă severă de retinopatie diabetică neproliferativă.

Pentru retinopatia diabetică cel mai bun mijloc de prevenţie este tratamentul optim al diabetului şi comorbidităţilor care-l acompaniază frecvent. Din studiile pe termen lung ştim că hiperglicemia este factorul principal care contribuie la dezvoltarea unui număr de complicaţii cronice, incluzând retinopatie, neuropatia şi nefropatia, care sunt responsabile de a influenţa negativ calitatea vieţii, ca şi mobiditatea pe termen lung.

Ghidul european al Asociaţiei Europene de Studii Diabetice (EASD) lansează câteva obiective pentru pacienţii diabetici. Acestea includ nu doar menţinerea niveululuil HbA1c la 6,5%, dar şi menţinerea TA la niveluri sub 130/80 mmHg, LDL colesterol sub 1,8 mmol/l şi trigliceridele sub 1,7 mmol/l (EHJ – 2007).

Ghidul recomandă, de asemenea, schimbări în stilul de viaţă, cum ar fi mai mult exerciţiu fizic şi modificări de dietă, în particular reducerea aportului de zahăr şi grăsimi. Oprirea fumatului este obligatorie, deoarece fumatul contribuie la toate complicaţiile cronice, în secial cele macrovasculare.

Nivelul HbAlc recomandat este susţinut de studii ample care arată că un control glicemic riguros este eficient în reducerea incidenţei complicaţiilor la pacienţii diabetici. Recent publicat, studiul de 10 ani UKPD (NEJM 2008) arată că rata progresiei retinopatiei rămâne scăzută printre pacienţii care au urmat un tratament antidiabetic intensiv, cu păstrarea nivelului recomandat al HbAlc.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha