MiYOSMART este o metodă non-invazivă adecvată pentru copii, folosită de specialiștii de la Clinica Oftalmologică Novaoptic.
Clinica Oftalmologică Novaoptic este printre primele din țară unde medicii oftalmologi realizează managementul miopiei prin lentilele speciale nou lansate de firma Hoya: MiYOSMART. Este vorba de o metodă non-invazivă adecvată pentru copii, sigură, ușor de utilizat care contribuie la reducerea ratei de progresie a miopiei la copii și tineri.
Miopia este cauza principală a scăderii vederii la copii și adolescenți, având un impact asupra performanței școlare, activității fizice, dezvoltării psihologice și carierei. De asemenea, miopia este factor de risc pentru afecțiuni oculare grave precum glaucomul, cataracta, dezlipirea de retină și maculopatia miopică care se pot dezvolta în cursul vieții la un pacient miop.
Conform Ghidului European de Management al Miopiei, teoria acceptată în prezent privind patogeneza miopiei incriminează defocusarea hipermetropică retiniană periferică ca factor ce stimulează alungirea globului ocular și progresia miopiei.
Factorii de risc ai miopiei sunt: genetici, etnici (prevalență mai mare la asiatici), vârsta și factorii de mediu.
• Managementul miopiei reprezintă o preocupare globală
Se estimează că jumătate din populația globului ar putea fi afectată de miopie până în anul 2050.
Miopia debutează la vârsta școlară și progresează până la vârsta de 18 ani. Progresia miopiei este mai accelerată la copiii cu vârsta sub 10-12 ani.
Monitorizarea miopiei se realizează prin măsurarea lungimii globului ocular, a refracției oculare și a acuității vizuale din 6 în 6 luni. Purtarea lentilelor MiYOSMART permite o vedere clară și poate încetini progresia miopiei cu până la 60% la copiii cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani, comparativ cu lentilele monofocale standard.
• O lentilă oftalmică premiată și revoluționară
În anul 2018, lentila MiYOSMART a câștigat Marele Premiu și Premiul Special de Aur al Expoziției Internaționale de Invenții din Geneva, Elveția. În anul 2020, a câștigat premiul Silmo d'Or în categoria „Vedere” la Târgul de optică Silmo de la Paris.
Această lentilă revoluționară bazată pe tehnologia brevetată Defocus Incorporated Multiple Segments (D.I.M.S.) (segmente multiple încorporate de defocalizare), a fost dezvoltată de firma Hoya în cooperare cu Universitatea Politehnică din Hong Kong în anul 2014. Lentilele MiYOSMART sunt ușor de prelucrat și de montat în ramele de ochelari, la fel ca în cazul lentilelor monofocale convenționale.
• Concepute pentru stilul de viață activ al copiilor
Cu ajutorul tehnologiei D.I.M.S., lentila corectează viciul de refracție pe întreaga sa suprafață și are o zonă de tratament în formă de inel pentru a încetini progresia miopiei. Alternarea zonei de focalizare și a zonei de defocalizare oferă o vedere clară și contribuie la încetinirea progresiei miopiei.
Lentilele MiYOSMART beneficiază de un tratament antireflex special, durabil și ușor de șters pentru a se adapta la stilul de viață activ al oricărui copil. Totodată, ochii sunt protejați de un material rezistent la impact și cu protecție UV.
• De ce MiYOSMART?
În timpul studiului clinic de 2 ani efectuat la Universitatea din Hong Kong, nu a fost raportat niciun efect advers care să fi condus la întreruperea tratamentului. Lentila este o metodă foarte eficientă de gestionare a miopiei și poate fi prescrisă copiilor la orice vârstă, asemenea lentilelor monofocale convenționale.
De asemenea, este o lentilă apreciată și de către părinți. Eficacitatea MiYOSMART este
dovedită și de către datele înregistrate cu peste 500.000 pacienți / purtători. Părinții copiilor sunt mulțumiți de raportul calitate-preț al lentilelor MiYOSMART.
La Clinica Novaoptic se efectuează controlul miopiei adaptat fiecărui caz în parte, folosind topografia corneană și biometria (măsurarea axului antero-posterior al ochiului) și refracția oculară obiectivă (cu picături).
• Măsuri simple care pot fi utile în prevenirea sau reducerea progresiei miopiei
Specialiștii oftalmologi de la Novaoptic vă recomandă câteva măsuri simple în viața de zi cu zi care pot fi utile în prevenirea sau reducerea progresiei miopiei:
- Mărirea timpului petrecut afară: minim două ore/zi reduce riscul apariției miopiei cu 30%;
- Folosirea distanței corecte la citit (30 cm);
- Pauze de 10 minute la fiecare 50 min de citit;
- Poziție corectă a copilului la citit, fără înclinarea capului;
- Alternarea distanței de fixație între departe și aproape;
- Evitarea ecranelor apropiate (telefon, tablete) pentru copii sub 2 ani;
- Limitarea timpului de ecran la 1 oră/zi pentru copiii sub 5 ani și la 2 ore/zi între 5 și 12 ani;
- Îmbunătățirea iluminatului interior în clase.
Medicii Clinicii Novaoptic recomandă controlul oftalmologic preventiv pentru copiii preșcolari, la vârsta de 3-4 ani, dar și înainte de începerea școlii, la vârsta de 6-7 ani.
Copiii depistați cu miopie sunt monitorizați din 6 în 6 luni.
www.novaoptic.ro
office@novaoptic.ro