Dr. Mioriţa Toader
Dr. Toader Corneliu, Medic primar chirurgie neurovasculară, Inst. Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti
Mediul în care trăim, în care ne desfășurăm activitățile, este inundat de tot felul de noxe. Unul dintre acestea este zgomotul.
Zgomotul, sub diversele sale forme, mai brutale sau mai subtile, poate influența în mod negativ segmentul nervos inițial al aparatului auditiv, respectiv urechea internă.
Zgomotul reprezintă acea senzație auditivă cu caracter dezagreabil în raport cu activitatea umană ce poate determina modificări atât la nivelul aparatului auditiv dar și la nivelul întregului organism.
Acțiunea nocivă a zgomotului asupra aparatului auditiv depinde de:
- tipul zgomotului
- durata de acțiune a acestuia
- intensitatea zgomotului
Urechea umană este protejată de zgomot până la intensități de 80-85 dB.
Hipoacuzia apare atunci când se petrec cel puțin 8 ore într-un zgomot de peste 80dB.
Caracterul intermitent al zgomotului, cu expunerea întreruptă de pauze, poate face ca urechea să tolereze și sunete de peste 80dB.
Aceste intervale de relaxare a urechii permit ca la sfârșitul zilei oboseala auditivă să fie mai mică.
Peste această limită zgomotul poate produce leziuni reversibile sau ireversibile asupra auzului, putând produce surditate tranzitorie sau definitivă.
În cazul în care expunerea continuă, pragul auditiv crește, iar scăderea de auz inițială se accentuează.
Trecerea acestui prag înseamnă de cele mai multe ori și o ireversibilitate a leziunilor, cu instalarea definitiv a hipoacuziei.
O ierarhizare a mediului zgomotos în care trăim s-ar putea face astfel:
- vocea șoptită are 30 decibeli
- conversația normală are 60-70 decibeli
- traficul rutier are 85 decibeli
- concertul rock are 110 decibeli
- ciocanul pneumatic are 110-115 decibeli
- sirena ambulanței are 120 decibeli
- arma de foc 140 decibeli
Frecvențele înalte sunt mai nocive decât cele joase.
Trepidațiile asociate favorizează și accentuează trauma sonoră.
Hipoacuzia este consecința leziunii celulelor ce recepționează unda sonoră în urma depășirii limitei de elasticitate a mecanismului auditiv periferic, și se poate produce fie brusc, fie prin o expunere îndelungată la microtraumatisme sonore. Creșterea în acest mod, din când în când, a intensității sunetului, duce la alterarea intermitentă a câte unei celule auditive, iar după un interval de timp, prezența hipoacuziei de percepție este evidentă.
Scăderea auzului este de obicei târziu percepută, atunci când boala s-a instalat ireversibil, deoarece hipoacuzia în general nu doare.
Trauma sonoră
Este alterarea auditivă și definește hipoacuzia determinată de expunerea excesivă la zgomot, fie unic și cu caracter impulsiv (traumă sonoră acută), fie îndelungat, în cadrul anumitor profesii (surdități profesionale).
Traumele sonore acute sunt determinate de zgomote impulsive intense, continue și de scurtă durată. Acestea se manifestă prin scădere de auz brutală, cu senzația de ureche înfundată sau jenă auditivă la zgomot, ce se însoțește de durere la nivelul urechii (otalgie) și zgomote percepute la nivelul urechii (acufene). Mai rar poate să apară durere de cap, astenie, oboseală intelectuală, anxietate, tulburări vizuale.
Efectele zgomotului asupra organismului se manifestă atât la nivelul auzului, cât și la nivel general.
La nivelul funcției auditive, zgomotul îndelungat produce următoarele modificări:
- adaptarea auditivă, manifestată prin atenuarea sunetelor puternice
- oboseala auditivă, manifestată prin persistența unei sensibilități auditive și după terminarea zgomotului
- surditatea, manifestată prin scăderea permanentă a auzului atunci când zgomotul este foarte intens sau de durată foarte lungă
La nivel general, au loc următoarele modificări:
- reacții vegetative cu modificarea ritmului cardiac, creșterea tensiunii arteriale, creșterea frecvenței respiratorii, efecte de ordin metabolic, perturbarea echilibrului hormonal;
- toate aceste modificări fac să luăm în considerare zgomotul ca fiind un factor de stres;
- modificări ale somnului, precum dificultăți de adormire, mai ales la persoanele în vârstă
- modificări comportamentale, de tipul: tulburări de concentrare, modificări ale comportamentului de tip izolare sau agresivitate, mai ales la acele persoane care sunt predispuse la aceste manifestări.
Pragul critic de la care un sunet devine nociv este de 85-90 decibeli.
Expunerea la 130 decibeli timp de 15 minute poate duce la leziuni definitive.
Dacă expunerea la un zgomot intens de 130 decibeli se prelungește peste 15 minute, ca în cazul lucrului lângă motoarele pornite ale unui avion, fără protecție auditivă, sau expunerea durează câteva ore chiar la un zgomot mai slab de 100 decibeli, se poate ajunge la hipoacuzie ireversibilă.
Scăderea auzului se realizează în mai multe etape. Pierderea auzului este reversibilă inițial și poate să apară la toate persoanele expuse la zgomot câteva ore, în așa numita fază de obișnuință. Se poate asocia durerea de cap, zgomotele în urechi și vertijul, care pot dispărea după câteva ore și pot reapare după o nouă expunere la zgomot.
În următoarea etapă audiograma arată modificări, iar pacientul are tulburări de auz în condiții de zgomot. Ulterior se instalează o dificultate în înțelegerea conversației în mediul cu zgomot.
În etapa următoare urmează ca auzul social să devină deficitar și acufenele să fie mult mai frecvente.
Surditatea majoră presupune ca percepția vorbirii să fie foarte dificilă iar handicapul social major. Evoluția surdității profesionale ține de mulți factori, dar dintre cei mai importanți amintim intensitatea sunetului, durata expunerii la zgomot și vârsta.
Pierderea auzului este mai rapidă în primii ani de expunere, ca mai apoi, după aproximativ 10 ani, evoluția pierderii de auz să se stabilizeze.
Tratamentul surdității acute este o urgență și trebuie instituit cât mai repede posibil, de preferat în primele 24 de ore.
Tratamentul constă în administrarea de antiinflamatoare steroidiene, vasodilatatoare, vitaminoterapie, oxigenoterapie hiperbară și chiar tratament chirurgical, acolo unde este cazul. În absența tratamentului, surditatea este ireversibilă, iar acufenele pot persista luni sau ani, cu posibilitatea de a se atenua în timp.
Recuperarea completă în câteva zile poate fi întâlnită, rareori fiind spontană.
Cu cât tratamentul este început mai devreme, cu atât rezultatele obținute sunt mai bune. Uneori spitalizarea se impune pentru aportul de mijloace terapeutice specializate, pentru asigurarea unei supravegheri medicale și pentru realizarea controlului audiometric.
