Interviu cu Prof.CFM Dr. Elena Căciulan, Preşedintele Asociaţiei de Kinetoterapie „Muntenia", Bucureşti, Vicepreşedintele Asociaţiei Internaţionale de Kinetoterapie a Ţărilor Francofone.
Un om fericit este un om care umblă bine prin lumea lui". Acesta este crezul în jurul căruia gravitează întreaga activitate a dnei Elena Căciulan, specialistă în kinetoterapie şi preşedinta APK Muntenia. Ea ne-a dezvăluit câteva dintre principiile care stau la baza medicinii fizice şi de recuperare, în special a kinetoterapiei. Sunt multe boli pentru care kinetoterapia constituie o modalitate de tratament, precum afecţiunile aparatului locomotor, afecţiunile reumatice, neurologice, ale aparatului cardio-vascular, respirator, afecţiunile metabolice, maladiile congenitale etc. Exerciţiile fizice contribuie la menţinerea stării de sănătate şi au rolul de a pune în echilibru toate funcţiile organismului uman. Datorită lor, omul poate să-şi păstreze integritatea forţelor fizice şi morale cât mai mult timp, este de părere Elena Căciulan.
Care sunt cele mai acute probleme întâlnite în medicina fizică şi de recuperare în România?
Breasla kinetoterapeueţilor aşteaptă de mulţi ani ca legea care reglementează activitatea lor să fie publicată în Monitorul Oficial. Această lege este necesară pentru a stabili normele deontologice care să-i ajute să se profesionalizeze, să răspundă pentru actele lor cinetice, dar să şi fie protejaţi în sistem.
Suntem aliniaţi standardelor europene, din punct de vedere tehnologic, terapiilor în domeniu?
Este greu de spus dacă suntem aliniaţi la nivel european. Asociaţia Profesională de Kinetoterapie a avut ca prim obiectiv formarea kinetoterapeuţilor. Faptul că Asociaţia Profesională de kinetoterapie "Muntenia Bucureşti" a realizat un contract cu Centrul de perfecţionare a medicilor, farmaciştilor şi a altor cadre cu studii superioare din Ministerul Sănătăţii, că am reuşit să stabilim legături cu profesioniştii din străinătate din domeniul kinetoterapiei ne-a permis să aducem kinetoterapia la standardele europene şi să ne specializăm în această branşă care a fost mai puţin cunoscută în România. Cred că o şansă în plus o are Federaţieia Română de Kinetoteraie care este membră a Confederaţiei Mondiale de Kinetoterapie, a Federaţiei Internaţionale de Kinetoterapie a ţărilor francofone şi a Asociaţiei Balcanice de Kinetoterapie. Acest lucru ne-a permis să ne bucurăm de sprijinul kinetoterapeuţilor francofoni şi să beneficiem de perfecţionare profesională care, într-adevăr, ne-a ajutat mult.
La pacienţii cu afecţiuni mai vechi şi mai grave, se poate vorbi de o recuperare totală?
Putem să vorbim de o recuperare totală, dar trebuie să ştim un singur lucru, că aceasta depinde de vârsta pacientului, de nivelul lui educaţional, de afecţiunea în sine, de gravitatea bolii respective, de programul de kinetoterapie şi celelate terapii asociate, pentru că kinetoterapeutul nu lucrează singur, ci lucrează într-o echipă interdisciplinară. Cert este că el este unul dintre pionii importanţi, dar nu este singurul. Dar, trebuie să recunoaştem că şi familia este extrem de importantă în procesul de recuperare. Şi nu trebuie să uităm un singur lucru, că fiecare individ este unic şi el vine pe lumea aceasta cu o anumită zestre genetică, cu anumite calităţi motrice. Recuperarea este legată de o serie de factori, inclusiv de capacitatea şi de cunoştinţele kinetoterapeutului de a-l ajuta pe pacient să-şi recapete funcţionalitatea şi să devină o persoană normală.
Există terapii de ultimă de oră în domeniul recuperării cardiovasculare, neurologice, respiratorii ş.a. care se aplică sau sunt pe cale de a se aplica şi în România?
Eu cred că nu există specialitate medicală care să nu aibă alături de ea kinetoterapia. În lume, kinetoterapia joacă un rol important. Ea este, dintotdeauna, alături de specialiştii care acţionează asupra unui anumit tip de diagnostic. Noi am avut şansa să aducem în România un specialist pe recuperare respiratorie, care ne-a dat o serie de informaţii şi exerciţii foarte utile pentru bolnavul cu deficienţe respiratorii.
Care este relaţia dintre medic, pacient şi CAS, în ceea ce priveşte asigurarea cheltuielilor de tratament?
Dacă în România deţii un cabinet de kinetoterapie, nu ai dreptul să închei un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Contractul îl face numai medicul de balneologie, de recuperare medicală sau orice alt medic chirurg sau de familie. Pacientul aşteaptă o pilulă minune, să ştiţi. El vrea ca o intervenţie chirurgicală să-i rezolve problema, dar el nu ştie că după aceea trebuie să facă kinetoterapie şi să ducă mai departe tratamentul pentru a-şi recăpăta funcţiile, pentru a redeveni ceea ce a fost odată. Este greu, noi nu avem educaţia pentru mişcare şi credem foarte puţin în kinetoterapie, în mişcare, efectiv.
Criza economică se resimte la nivelul personalului de specialitate, al bugetelor din cabinete şi spitale?
Da. Eu cred că recesiunea a influenţat mai mult sau mai puţin şi acest domeniu. Acum depinde care sunt priorităţile pacienţilor. De obicei, adultul renunţă repede la un program de kinetoterapie, dar dacă o familie are un copil cu dizabilităţi neuromotorii sau orice alt fel de dizabilitate, ea nu va renunţa niciodată la kinetopterapie pentru că trebuie să-şi ajute copilul. Noi, adulţii, renunţăm prea repede şi ne dăm puţine şanse pentru recăpătarea funcţionalităţii.
Maria Dobrescu
