Pedepsele sunt aplicate numai pentru acţiunile care îi pun copilului viaţa în pericol, pentru situaţiile când este agresiv cu copiii sau cu animalele, când distruge bunurile şi când vă pune în situaţii jenante în public.
Am observat, de multe ori, că adulţii încearcă să impună copilului „să fie cuminte" mai tot timpul, privându-l pe acesta de bucuria jocului şi a explorării mediului nou. Din acest motiv unii copii pot deveni excesiv de timizi, neştiind cum să se poarte în afara casei lor. Trebuie să ştiţi că un copil nu trebuie să stea „smirnă" atunci când dvs. aveţi musafiri sau vreţi să vă uitaţi la meci; el trebuie să-şi consume energia, să întrebe, să vă solicite, deoarece se va plictisi repede şi are nevoie de companie. Pentru asta, atunci când sunteţi în situaţiile menţionate, încercaţi să găsiţi şi pentru copil modalitatea de a-şi petrece timpul în mod plăcut în camera lui (! nu în faţa calculatorului sau televizorului!).
Elementul esenţial de dezvoltare în această perioadă este limbajul:
- în jurul vârstei de un an vocabularul trebuie să conţină cel puţin 5 cuvinte cu sens, să se îmbunătăţească permanent,
- la 2 ani să ajungă la aprox.100 de cuvinte şi să folosească propoziţii simple,
- şi în jurul vârstei de trei ani trebuie să conţină între 1000 şi 3000 de cuvinte şi să se poată exprima formând propoziţii complexe sau fraze.
Chiar dacă nu pronunţă corect toate cuvintele, vocabularul trebuie să conţină minimul de cuvinte menţionat. Dacă copilul dvs. nu prezintă un vocabular suficient de bine dezvoltat, vizita la neurolog sau psihiatrul de copii este obligatorie, deoarece exisă o întârziere în dezvoltarea limbajului expresiv şi trebuie căutată cauza. În plus, faptul că nu vorbeşte şi nu pune întrebări care să vă solicite să îi răspundeţi, întârzie şi mai mult dezvoltarea sa pe toate planurile intelectuale. Veţi fi tentaţi să-l lăsaţi multă vreme singur cu jucăriile sale sau la televizor, căpătând o atitudine indiferentă, datorată lipsei de stimulare. Sfatul meu este că nu trebuie să aşteptaţi să împlinească trei ani, deoarece cu cât mai repede este descoperită cauza cu atât mai repede se poate face recuperarea.
În ultimii 5 ani, am observat în practică o creştere a numărului de copii care nu vorbesc la doi ani, fără să poată fi găsită o explicaţie ştiinţifică deocamdată.
Totuşi consultul la specialist este obligatoriu şi în cazul copiilor care, aparent, nu au nici o altă problemă de dezvoltare, înafara faptului că nu au achiziţionat numărul de cuvinte menţionat. La fel de importantă este şi comunicarea nonverbală sau gestuală pe care o folosesc unii copii, care nu se pot exprima în cuvinte. Arătatul cu degetul, imitatul, privitul în ochi, întinderea braţelor pentru a fi îmbrăţişat, ascunderea după mamă în prezenţa străinilor, reprezintă de asemenea modalităţi normale de exprimare a copiilor. Limbajul nonverbal prezent la un copil care nu vorbeşte este foarte util pentru a diferenţia o patologie severă de dezvoltare, de o simplă întârziere în achiziţiile neuropsihice.
Există copii care după ce au spus câteva cuvinte înainte de un an, nu şi-au mai îmbunătăţiţi vocabularul, apoi au pierdut până pe la 3 ani şi puţinele cuvinte pe care le spuseseră. Dacă şi gestica este diminuată sau chiar absentă, îngrijorarea părinţilor ar trebui să fie maximă, consultul de specialitate la psihiatru pentru copii să fie obligatoriu, uneori nu strică nici consultul la mai mulţi specialişti.
Dezvoltarea motorie a copilului în această etapă se perfecţionează treptat după ce acesta merge independent. Dacă la început paşii sunt mai mici şi nesiguri, spre vârsta de doi ani devin mai mari şi mult mai stabili, ajungând să alerge cu uşurinţă, să urce scările ţinut de o mână sau ţinându-se de balustradă, loveşte mingea cu piciorul, iar la trei ani poate urca scările fără sprijin, alternând picioarele, merge cu tricicleta.
Un semnal de alarmă în dezvoltarea motorie poate fi mersul pe vârfuri. Acesta este normal în jurul vârstei de trei ani, dacă este folosit la cerere sau când copilul vrea să ajungă la obiectele greu de ajuns. Dacă este spontan şi permanent se impune un consult neurologic pentru a fi excluse cauzele patologice ale acestei atitudini. În ceea ce priveşte motricitatea, aceasta se dezvoltă şi ea progresiv, devine mai fină, mai diversificată şi mai precisă. În jurul vârstei de 2 ani copilul poate să răsfoiască o carte dând paginile filă cu filă, mâzgăleşte cu creionul, poate să ducă linguriţa singur la gură fără să o verse. Aşa că la această vârstă trebuie încurajat să mănânce singur, nu mai este necesar să-l hrăniţi dvs. În plus este momentul să-l încurajaţi să se şi îmbrace singur, ajutând-ul doar acolo unde nu reuşeşte. În realitate am văzut foarte mulţi copii cu vârsta de trei ani care încă sunt hrăniţi cu biberonul în care este introdusă mâncare pasirată, pe motiv că nu mănâncă suficient sau că refuză să bea laptele în alt mod. Această atitudine, total dăunătoare, nu face altceva decât să-l mai tină o perioadă la stadiul de bebeluş, întârziindu-i astfel dezvoltarea şi independenţa.
De reţinut!
* limbajul este cel mai important instrument de comunicare şi dezvoltare a copilului, după vârsta de un an. De aceea absenţa sau întârzierea lui trebuie să vă îngrijoreze suficient de mult încât să vă adresaţi medicului neurolog sau psihiatru pentru copii. Ideea preconcepută că aceste specialităţi se adresează doar „nebunilor" vă poate genera mai târziu mari suferinţe. O situaţie mult mai gravă este atunci când copilul dvs. a început să vorbească şi apoi a pierdut această achiziţie până la vârsta de trei ani. În 90% din cazuri copilul care îşi pierde achiziţia limbajului este diagnosticat cu autism infantil.
* copilul prea cuminte, care nu vă solicită, care stă mult timp singur, care preferă jocurile solitare, care nu este dornic să se joace cu cei de vârsta lui, care nu răspunde atunci când este strigat pe nume, nu arată cu degetul spre obiectele pe care le doreşte, merge pe vârfuri, se roteşte, îşi flutură mâinile într-un mod repetat, îşi acoperă urechile cu mâinile atunci când îl deranjează un zgomot puternic, trebuie obligatoriu dus la psihiatrul pentru copii.
* când dezvoltarea copilului este întârziată, trebuie începută urgent terapia de recuperare; cu cât trece timpul cu atât ea devine mai puţin eficientă.
* fricile pe care le experimentează copilul în această perioadă sunt generate de situaţii greu de înţeles la vârsta lui, motiv pentru care atitudinea calmă, răbdătoare şi înţelegătoare a părintelui poate ajuta la diminuarea lor.
* încurajarea, lăudarea şi întărirea comportamentelor pozitive constituie un suport binevenit pentru a dezvolta încrederea şi stima de sine a copilului.
