30
None

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) şi Societatea Naţională de MedicinaFamiliei (SNMF) sunt surprinse de o parte a conţinutului Comunicatului transmis de Mediafax cu privire la deciziile Coaliţiei Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate, legate de programul de proteste ale medicilor.

Medicii de familie au susţinut constant de-a lungul timpului necesitatea unui sistem sanitar sănătos şi echilibrat. Dintre solicitările majore dorim şi am susţinut întotdeauna revigorarea unui sistem medical sărac, îmbunătăţirea serviciilor acordate pacienţilor, alocarea celor minimum 6% din PIB pentru sănătate, ca în orice ţară a

Uniunii Europene (ceea ce noi am susţinut şi într-o iniţiativă legislativă încă din 2009).

Susţinem deasemenea o legislaţie care să garanteze independenta profesională a medicului, performanta profesională precum şi toate acţiunile ce vizează demnitatea medicului şi contracarează denigrarea in corpore a corpului profesional medical în societatea românească. Ne dorim o activitate centrată pe nevoile medicale ale pacienţilor, cu mai puţină birocraţie, cu creşterea rolului prevenţiei în sistemul de sănătate.

Întotdeauna am precizat că ne interesează exclusiv politica sănătăţii şi problemele sistemului medical, nedorind să fim implicaţi în alte tipuri de acţiuni. Am fost, suntem şi vom fi membri fireşti ai Colegiului Medicilor din România, înţelegem şi dorim o aşezare firească a medicilor în sistemul valoric al societăţii noastre. Susţinem în general acţiunile CMR, ca organism al tuturor medicilor din România, dar nu putem accepta decizii ale Coaliţiei, decizii care fac referire la medicii de familie, fără a fi consultaţi. În acelaşi timp, menţionăm că suntem angajatori, NU salariaţi şi nu putem avea acţiuni pur sindicale, urmând a decide împreună căile prin care vom acţiona pentru realizarea aceste solicitări ale tuturor medicilor.

În şedinţa Consiliului Naţional al CMR nu a fost nicidecum vorba şi nu s-a discutat de „anularea contractelor medicilor de familie cu casele de asigurări”. Aceste măsuri extreme, de nesemnare sau de denunţare/reziliere a contractelor noastre au fost folosite de medicii de familie în situaţii limită, când  toate căile de comunicare şi toate argumentele nu au mai folosit la nimic. În acest moment NU este vorba  de aşa ceva şi speram să ne rezolvăm problemele specifice pe calea firească a dialogului, a negocierilor, a argumentelor. Asemenea decizii extreme sunt întotdeauna atent gândite de organizaţiile noastre, după consultări serioase cu toate asociaţiile şi patronatele afiliate. Insistăm asupra faptului că acţiunile care ne privesc trebuie să fie hotărâte împreună cu noi.

În concluzie, dorim să precizăm: este vorba probabil de o neînţelegere, căci medicii de familie, profesionişti şi manageri ai cabinetelor lor, nu s-au exprimat în favoarea rezilierii contractelor cu casele de asigurări, măsură extremă la care sperăm să nu mai fim nevoiţi vreodată să ajungem.

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF)  este o organizaţie profesională, ştiinţifică, nonguvernamentală, apolitică, de drept privat, cu personalitate juridică, constituită din organizaţii judeţene, cu personalitate juridică, ale medicilor de familie din judeţele României şi a municipiului Bucureşti.

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) este o federație patronală care reunește organizații patronale ale medicilor de familie. Federația are caracter non profit, apolitic și neguvernamental. Scopul FNPMF este reprezentarea, susținerea şi aprobarea intereselor membrilor săi în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice și fizice.

Preşedinte FNPMF, Dr. Doina Mihăilă

Preşedinte SNMF, Dr. Rodica Tănăsescu                                                                                     

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha