Monica Apostolescu Dr.
Atunci când sunt mici, copiii nu pot aprecia singuri dacă văd bine sau nu.
Care ar fi primele semnele care ar trebui să ne ridice semne de întrebare legate de vederea copilului nostru:
• devierea unuia sau a ambilor ochi;
• prezenta pupilei albe;
• înroşirea ochilor, dureri oculare;
• poziţia prea aproape de ochi a jucăriilor;
• clipirile dese; strânsul ochilor;
• lăcrimare; sensibilitate la lumină.
Indiferent de vârsta copilului, în prezenţa acestor semne, copilul trebuie adus la un examen oftalmologic (chiar de la câteva luni de viaţă).
Chiar dacă nu observă nimic anormal la copilul lor, părinţii ar trebui să aducă copiii la primul control nu mai târziu de vârsta de 3 ani. Acest lucru trebuie făcut pentru că există situaţii când cei doi ochi arată normal, dar unul dintre ei este mai slab, iar copilul vede practic doar cu un singur ochi, fără ca el să îşi dea seama de acest lucru .
Primul control ar trebui făcut chiar mai devreme de 3 ani dacă există în familie antecedente de boli oculare (ex.părinţii purtători de ochelari, boli retiniene etc.).
Afecţiunile frecvente care afectează vederea copiilor
În primul rând, vorbim despre viciile de refracţie cum ar fi miopia (copilul vede bine aproape, dar nu vede la distanţă); hipermetropia (când nu vede bine nici de aproape, dar nici la distanţă), astigmatismul (copilul nu vede imaginile corect). În toate aceste situaţii, corectarea vederii se face prin purtarea de ochelari.
Ambliopia (ochiul leneş) se instalează de obicei atunci când un ochi vede bine, iar celălalt vede slab, fie din cauza unei dioptrii mari (prin miopie, hipermetropie sau astigmatism), fie din cauza existenţei unui obstacol în calea axului vizual (ex.cataracta congenitală). Ca tratament, în prima situaţie se recomandă purtarea ochelarilor corespunzători, în cea de-a doua situaţie se recomandă cât mai curând îndepărtarea chirurgicală a obstacolului. În ambele situaţii, trebuie făcute ulterior exerciţii de dezambliopizare (adică se acoperă ochiul bun şi este „pus la treabă” ochiul leneş). Ritmul şi perioada de acoperire (ocluzie) depind de cât de profundă este scăderea de vedere şi de vârsta copilului. Cu cât mai devreme se descoperă ambliopia şi se începe procesul de stimulare vizuală a ochiului slab, în tentativa de recuperare a vederii, cu atât rezultatele sunt mai bune.
Strabismul reprezintă deviaţia unuia sau a ambilor ochi spre nas (strabism convergent) sau spre în afară (strabism divergent). Dincolo de inconvenientul estetic, prezenţa strabismului împiedică dezvoltarea normală a vederii. În această situaţie, fie copilul vede mai bine cu un ochi (cel care are poziţie normală) decât cu celălalt (deviat), fie are vedere alternantă (vede pe rând, cu cei doi ochi, care au alternativ poziţie deviată). Corectarea strabismului se face în prima etapă prin purtarea permanentă de ochelari (dacă există un viciu de refracţie), folosind şi lentile prismatice, însoţite sau nu de acoperirea (ocluzia) ochiului cu vedere mai bună, în situaţia când există şi ambliopie. Dacă în urma acestor tentative, ochii nu îşi ameliorează poziţia, se recurge la intervenţie chirurgicală. Există situaţii când operaţia este recomandată încă de la început (în formele de strabism congenital cu unghi mare, care debutează sub 6 luni).
De ce să aducem copilul la oftalmlog cât mai devreme?
Vederea normală, binoculară presupune o acuitate vizuală bună, egală a celor 2 ochi, alinierea axelor acestora, o mişcare coordonată a lor. Afectarea oricăruia dintre aceste elemente, are repercusiuni pe termen lung asupra vederii. Vorbim despre o vedere normală atunci când imaginea unui obiect este percepută simultan de cei doi ochi ca o imagine unică, tridimensională; de asemenea, presupune aprecierea corectă a distanţelor şi a obiectelor în mişcare.
Vederea binoculară se formează în primii ani de viaţă (până la 5-7 ani) şi de aceea este foarte important să acordăm atenţie maximă dezvoltării vederii copilului nostru în această perioadă. Cu cât defectele de vedere sunt depistate mai devreme, cu atât ele pot fi mai uşor corectate, cu efecte benefice asupra evoluţiei ulterioare a vederii.
Măsurarea dioptriilor la copii se poate face chiar sub vârsta de 1 an, cu un aparat special numit Plusoptix, şi atunci când este necesar, copiii pot purta ochelari chiar de la această vârstă, ei având o capacitate de adaptare surprinzător de bună.
În cazul prezenţei ambliopiei, purtarea ochelarilor adecvaţi însoţită de ocluzie pentru a încerca recuperarea vederii la ochiul leneş este, de asemenea, foarte important să se facă devreme. Scopul este ca cei doi ochi să ajungă să aibă vedere egală, cât mai curând, permiţând astfel dezvoltarea vederii binoculare.
După vârsta de 7 ani, corectarea defectelor de vedere se face din ce în ce mai greu şi este aproape imposibil de realizat după 9-10 ani.
În concluzie, este important să aducem copilul la oftalomolog imediat ce observăm oricare dintre semnele de mai sus, iar dacă nu observăm nimic, preventiv, e bine să îl aducem la un control începând de la vârsta de 3 ani.
