Testul auditiv (audiometria) face parte din examinarea urechii şi evalueaza capacitatea unei persoane de a auzi, prin măsurarea abilităţii sunetelor de a ajunge la creier. Sunetele sunt, de fapt, vibraţii aflate în mediul înconjurator, de frecvenţe şi intensităţi diferite; aerul din canalele şi oasele de la nivelul urechii şi al craniului ajută aceste vibraţii să parcurgă drumul dintre ureche şi creier, unde sunt "auzite". Testele auditive determină prezenţa hipoacuziei (scăderea capacităţii de a auzi), cât de severă este şi care este cauza apariţiei acesteia. Testele auditive ajută la determinarea felului de hipoacuzie, prin măsurarea capacităţii sunetelor de a ajunge în urechea internă prin canalul auditiv (aerul - conduce sunetele) şi de a se transmite prin intermediul oaselor (oasele – bune conducătoare de sunete). Majoritatea testelor auditive cer pacientului să răspundă la o serie de cuvinte spuse pe tonalităţi diferite, dar sunt şi teste auditive ce nu necesită răspuns din partea pacientului.
Timpanograma
Timpanograma măsoară volumul de aer din urechea medie (spatele timpanului), deplasările membranei timpanice în timpul preluării sunetelor din aer, rigiditatea timpanului şi a lanţului elastic de osişoare din urechea medie.
Graficele obtinuţe sunt specifice diferitelor boli ale urechii medii şi se clasifica în câteva tipuri, care permit stabilirea diagnosticului şi a tratamentului:
Tipul A
Semnifică:
• prezenţa aerului în urechea medie (în spatele timpanului)
• funcţia normală a trompei Eustachio
• presiunea maximă indică presiunea aerului din urechea medie
Tipul As
Semnifică:
• existenţa aerului în urechea medie (eventual cu volum redus) - rigidizarea lanţului osicular
Tipul Ad
Este întâlnit la:
• urechea (relativ) normală cu timpan subţire (timpanul monomeric sau flaccid, miringoză atrofică)
• timpanul cicatricial, cu zone lipsite de strat fibros
• întreruperea lanţului de osişoare (ex. traumatisme)
Tipul B
Semnifică o rigidizare majoră a sistemului timpano-osicular, care nu mai realizeaza amplificarea şi transmiterea sunetelor spre urechea interna ci le reflectă înapoi spre mediul extern.
Această timpanogramă poate fi întâlnită în:
• prezenţa fluidului în urechea medie (otită medie seroasă)
• colesteatom
Tipul C
Semnifică:
• prezenţa unei presiuni negative (vid) în urechea medie
• membrană timpanică aspirată
Aceasta timpanogramă se asociază cu:
• patologii ale tubei lui Eustachio (disfuncţia tubară)
• fluid în urechea medie
myke
Vedeti ca ati incurcat timpanograma Ad cu As
March 13, 2016, 12:34 a.m.