Psiholog Fulop Cristina
Pentru multe dintre doamnele şi domnişoarele epocii actuale, pare că modelul femeii „care bate cu pumnul în masă” a fost şi este un model unic şi cu siguranţă considerat „de succes”. Este oare, adevărat?
Vă propun să ne gândim mai ales la efectele acestui tip de model asupra rolului de partener de cuplu.
Părerea mea: este un fals model de succes. Ceea ce constat deseori în cabinet, este că acest model, care presupune multiple comportamente de control, autoritarism, agresivitate, inflexibilitate şi sancţiuni necontenite, este unul toxic şi neproductiv, care otrăveşte încet, încet, feminitatea aceleia care îl asumă, dar şi relaţia de cuplu din care face parte.
Ştiu, îmi veţi spune că cineva trebuie „să fie şeful” în casă, şi dacă „el nu este capabil”, este ea şefa. Cum spune maxima? „În spatele unui bărbat de succes, se află o femeie puternică”. Mă gândeam să ne imaginăm/adaptăm împreună o variantă a acestei maxime care ar putea arăta cam aşa: în spatele unui bărbat-masculin, se află o femeie-feminină. Ce ziceţi? Şi atunci, dacă el nu ştie să fie bărbat, îl poate ajuta ea să devină. Cum? În niciun caz bătând cu pumnul în masă, impunând reguli, comportându-se intransigent şi intolerant.
Să ne amintim câteva atribute care definesc comportamentul specific feminin: blândeţe, empatie, flexibilitate, sensibilitate, toleranţă, capacitate de analiză, capacitate de suport, nevoie de protecţie, ş.a.m.d. Lista ar putea continua…
Atributele specific masculine, cum ar fi iniţiativa, capacitatea de decizie, rigiditatea, duritatea, nevoia de control, „folosite” deseori cu succes şi de femei în mediul socio-profesional, sunt cele care le „încurcă” pe acestea, în rolurile specifice relaţiei de cuplu. Mai exact, dacă amândoi partenerii se comportă similar, vom avea doi bărbaţi (nu o femeie şi un bărbat), care fie vor începe „lupta pentru supremaţie”, fie vor inversa rolurile, bărbatul „cedând” femeii-bărbat, sau, sătul de atâta competiţie, bărbatul îşi va dori să iasă din relaţie (într-o formă sau alta)… Oricum ar fi, starea de conflict va fi cea care va domina relaţia, amândoi partenerii aflându-se în dificultatea de a se asuma în rolurile specifice de gen.
Aşadar, cea mai bună opţiune a femeii este să se comporte cât se poate de feminin cu partenerul ei, stimulând în acest fel exprimarea masculinităţii la acesta. Cu cât va fi ea mai feminină, cu atât va deveni el mai asumat în/cu masculinitatea lui.
Deşi poate părea dificil pentru o femeie să facă această distincţie între comportamentul socio-profesional şi cel din relaţia de cuplu, nu este deloc aşa. Şi asta pentru că orice femeie este în mod natural şi firesc predispusă la comportamente feminine, şi ca atare, nu trebuie „să înveţe” ceva nou, ci să conştientizeze şi să îşi dea voie să se comporte feminin.
