21
None

Bayer - iniţiative de responsabilitate socială corporativă în România

Interviu cu domnul Panagiotis Alekos - Country Division Head Pharmaceuticals Division Bayer Romania.

Cu o prezenţă de peste 85 de ani în România, afacerile Bayer au înregistrat creșteri în ultimii ani, astfel în 2014 au crescut cu 11% procente, 2015 fiind de asemenea pe un trend ascendent. Care au fost oportunităţile care au încurajat această creştere şi ce divizii au excelat?

Într-un mediu plin de provocări, aşa cum este piaţa farmaceutică din România, am continuat să ne axăm pe soluţii inovatoare pentru pacientul român şi astfel am avut şi un an 2015 foarte bun. Recent am lansat produse inovatoare în domeniul bolilor cardiovasculare, oftalmologiei, oncologiei şi sănătăţii feminine. Angajamentul Bayer faţă de inovaţie, implicarea echipelor noastre şi resursele pe care le investim în cercetare şi dezvoltare sunt cele care ne asigură succesul şi ne permit, cu ajutorul ştiinţei, să contribuim la crearea unei vieţi mai bune pentru pacienţii români.

Ce a determinat schimbarea managementului operaţional al Bayer începând cu 1 ianuarie 2016, prin crearea celor trei divizii: Pharmaceuticals, Consumer Health şi Crop Science? Care va fi ponderea / anvergura acestor trei divizii în România?

Noua structură adoptată de Bayer începând cu ianuarie 2016 este corelată cu accentul pe care îl punem pe Ştiinţele Vieţii. În calitate de organizaţie integrată sub umbrela puternicului brand Bayer, noul mod de organizare ne conferă o poziţie şi mai avantajoasă prin îmbunătăţirea suplimentară a capacităţii noastre de a inova. Suntem dedicaţi unuia şi aceluiaşi obiectiv, în toate activităţile Bayer: a îmbunătăţi viaţa oamenilor din întreaga lume.

Cele trei divizii, responsabile în mod egal pentru business-ul Bayer, sunt parte componentă a organizaţiei aflate sub brand-ul Bayer şi se axează pe competenţele cheie ataşate domeniului lor de activitate – cercetare şi dezvoltare, producţie, vânzări şi marketing.

Cum preconizaţi că va evolua piaţa medicală în 2016, din perspectiva diviziilor Pharmaceuticals şi Consumer Health?

Atât în sectorul Pharmaceuticals, cât şi în Consumer Health suntem prezenţi cu brand-uri puternice precum Aspirin, pentru care am lansat în 2015 noua formulă ce ameliorează durerea de două ori mai rapid, sau Bephanten, care este cunoscut de cele mai multe dintre mamele din România. În segmentul medicamentelor pe bază de prescripţie preţul este în scădere, taxa clawback şi compensarea extrem de limitată au un impact negativ major asupra industriei per ansamblu. În acest domeniu, acceptarea inovaţiei ar trebui să fie prioritatea numărul unu. Este important ca toţi cei implicaţi în sectorul medical să colaboreze pentru a oferi pacienţilor cele mai bune soluţii.

Am convingerea că pe viitor dezvoltarea companiei va continua în acelaşi mod ambiţios şi vom putea oferi din ce în ce mai multe răspunsuri valoroase la provocările tot mai mari ale secolului XXI, atât la nivel global, cât şi local, în România. Ne bazăm pe disponibilitatea autorităţilor române de a aduce inovaţia mai aproape de pacienţii care au nevoie de ea.

În ceea ce priveşte legislaţia din domeniul medical, ce diferenţe există între Grecia (Cipru) şi România şi cum influenţează cadrul legislativ din România activitatea companiei?

Ambele pieţe au specificul propriu precum compensarea şi accesul la inovaţie, Grecia fiind mai avansată din acest punct de vedere, în virtutea unor factori locali. Intre cele doua piete exista insa şi similarităţi (ambele fiind parte a Uniunii Europene) un exemplu fiind impredictibilitatea mediului de afaceri generată de taxa clawback.

De asemenea, în România, în calitate de membru ARPIM, susţinem dezvoltarea sistemului de sănătate şi respectăm prevederile legislative în vigoare.

Ce oportunităţi are de oferit piaţa din România pentru produsele Bayer? Este consumul de medicamente din România comparabil cu cel din Grecia, sau este excesiv de mare, aşa cum sugerează anumite persoane?

Piaţa din România are un potenţial important datorită populaţiei însemnate numeric şi accesului la inovaţie, încă insuficient dezvoltat. Bayer este întotdeauna prezentă în sprijinul autorităţilor cu scopul de a găsi soluţii şi moduri prin care pacienţii să poată avea un acces mai bun / mai rapid la medicamentele inovatoare. Consumul de medicamente din România este într-adevăr ridicat, dar şi în Grecia se înregistrează aceleaşi valori. Aşa cum am spus şi mai înainte, cele două ţări au multe în comun.

Bayer a acordat, în decembrie 2015, sprijin financiar caravanei «Împreună pentru sănătatea rurală», prin care 15 medici şi 25 de studenţi voluntari au oferit asistenţă medicală gratuită locuitorilor din comuna Stâlpu, judeţul Buzău. Inţiativa a făcut parte dintr-un proiect mai amplu de susţinere a comunităţilor rurale defavorizate. Face parte această acţiune dintr-un cadru extins de acţiune al Bayer în direcţia «brand awareness» şi «responsabilitate socială»?

Bayer a avut, pe parcursul anului 2015, o serie de iniţiative de responsabilitate socială corporativă în România, menite să îmbunătăţească viaţa oamenilor prin programe axate pe educaţie şi sănătate, ca parte a strategiei noastre de Responsabilitate Socială Corporativă.

Un exemplu este Laboratorul de Ştiinţe Bayer, un proiect care îşi propunea să sporească interesul copiilor faţă de ştiinţă şi care s-a bucurat de un real succes.

Un alt exemplu care a început, să spunem, mai puţin formal, dar de care sunt mai ataşat pentru că a rezultat din propunerile echipei Bayer este caravana «Împreună pentru sănătatea rurală», la care aţi făcut referire. Avem un proces anual de monitorizare a unor astfel de iniţiative, iar programele selectate pot primi grant-uri şi unele chiar finanţare internaţională din partea Fundaţiei Bayer Cares. Un model excelent de astfel de proiect, care a beneficiat de finanţare şi a fost şi premiat la nivel internaţional este «Împreună pentru sănătatea rurală», prezentat de un membru al diviziei Pharmaceuticals, în parteneriat cu Societatea Studenţilor la Medicină din Bucureşti. Proiectul îşi propunea să îmbunătăţească starea de sănătate a locuitorilor din micile comunităţi izolate din România, unde accesul la servicii medicale este extrem de limitat.

Un alt proiect care a beneficiat de finanţare din partea Fundaţiei Bayer Cares este Ana şi Copiii: „Învăţăm şi ne distrăm împreună” – un program terapeutic dezvoltat în sprijinul copiilor cu tulburări din spectrul autist pentru a susţine recuperarea şi integrarea lor.

Şi, nu în ultimul rând, demonstrăm grija noastră permanentă faţă de cei aflaţi în nevoie prin proiecte precum donaţiile către victimele din Colectiv, atât sub forma fondurilor direcţionate către Crucea Roşie, cât şi sub forma produselor pe care le-am oferit spitalelor care ne-au solicitat ajutorul.

În calitate de Country Division Head al Diviziei Pharmaceuticals din cadrul Bayer România, coordonaţi la ora actuală un grup de 200 de specialişti după ce, anterior, în calitate de Head of Specialty Medicine & Operations Manager în Cipru aţi avut în subordine o echipă de 23 de persoane. Care sunt politicile Bayer privind recrutarea şi dezvoltarea profesională a specialiştilor din cadrul companiei?

Pentru mine, a fi de peste 3 ani parte a organizaţiei din România este o experienţă foarte interesantă şi agreabilă, remarcând şi învăţând din asemănările şi deosebirile dintre cele două ţări. În cadrul Bayer căutăm în permanenţă persoane care pe lângă abilităţi profesionale de excepţie manifestă şi o dorinţă de a contribui pozitiv la nivel global, prin inovaţie. Promisiunea noastră „Dacă tu ai pasiunea de a inova, noi îţi dăm puterea de a schimba” spune totul. Oferim în mod constant oportunităţi pentru persoanele bine pregătite, vizionare şi motivate care se regăsesc în misiunea noastră şi îşi doresc să îşi construiască o carieră bazată pe învăţare continuă, atât la nivel intern, cât şi extern.

Aş spune că cea mai mare realizare a mea în România este echipa pe care am reuşit să o construim şi să o creştem. Diversă, cu o serie de abilităţi remarcabile în fiecare domeniu şi complet implicată în a oferi tot ce este mai bun pieţei farmaceutice din România şi a îmbunătăţi viaţa pacienţilor.

Alte articole despre:

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha