11
None

Chirurgia estetică a siluetei

Remodelarea corpului presupune una sau mai multe operaţii estetice care vă vor ajuta să vă recăpătaţi forma şi aspectul dorit.

Este de obicei următorul pas după slăbirea excesivă, fie ea prin regim alimentar sau chirurgie bariatrică. Dacă se pierde grăsimea prin slăbire, pielea nu reuşeşte să se adapteze noii forme şi va rămâne astfel în exces în zone precum abdomenul, braţele, coapsele, şoldurile, sânii.

Doi factori foarte importanţi sunt vârsta şi perioada post-natală, care sunt motivul pierderii elasticităţii pielii şi astfel incapacităţii acesteia de a-şi reduce volumul în urma slăbirii. Acest tip de operaţie, de remodelare a corpului, poate fi făcut şi pentru rezolvarea problemelor de vârstă şi a celor care apar după naştere.

Pielea în exces poate cauza probleme de igienă, evitarea purtării unor haine mulate pe corp şi în final pierderea încrederii în sine, care împreună pot avea un impact psihologic uneori devastator.

Operaţiile de remodelare a corpului se pot împărţi în două tipuri:

• ale extremităţii superioare – care sunt complementare cu cele ale extremităţii inferioare şi care cuprind braţele şi sânii;

• ale extremităţii inferioare - care cuprind abdomenul, fesele, coapsele şi şoldurile. Candidaţii ideali pentru acest gen de operaţii sunt persoanele cu o stare de sănătate bună, fără boli asociate şi care sunt nemulţumiţi de aspectul corpului lor.

De obicei, se începe prin abordarea abdomenului, deoarece cuprinde zona cu cel mai mare volum de piele şi ţesut grăsos. Dacă starea generală a pacientului o permite, se pot adăuga şi corecţiile la niveulul sânilor, coapselor, şoldurilor sau braţelor în aceeaşi operaţie.

Recomandarea clinicii COSMEDICA:

Având în vedere experienţa vastă pe care o avem în astfel de intervenţii, obişnuim să practicăm remodelarea corpului în etape, deoarece aspectul zonelor operate va fi cu totul diferit după vindecare faţă de cel intra-operator, astfel că abordarea celorlalte zone se va putea face mult mai bine în raport cu cele operate.

Totuşi, am avut şi pacienţi care au dorit mai multe proceduri în cadrul aceleiaşi operaţii şi care au avut un rezultat cosmetic foarte bun, dar reuperarea postoperatorie a fost mult mai lungă, deoarece au fost abordate mai multe zone şi operaţia a durat implicit mai mult.

Intervenţii grupate pe categorii:

Abdominoplastia

Abdominoplastia este operaţia prin care chirurgul estetician va reduce şi va întări peretele abdominal. Astfel, operaţia implică înlăturarea pielii şi a ţesutului grăsos subiacent de la nivelul abdomenului mijlociu şi inferior şi întărirea muşchilor.

Modelarea braţelor: lifting braţe

Majoritatea pacienţilor noştri se întorc la muncă după aproximativ o săptămână. Aceştia ne transmit că văd atât un efect cosmetic de invidiat cât şi unul psihologic prin care operaţia a redat încrederea în ei înşişi.

Alte articole despre:

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha