Ce înseamnă keratoconus?
În prezent întâlnim din ce în ce mai frecvent la tineri o afecțiune a corneei, numită keratoconus, care netratată la timp poate duce la deteriorarea severă a vederii. Boala afectează 1 din 1000 de persoane și presupune deformarea și subțierea progresive a zonei centrale a corneei – foița transparentă situată anterior la nivelul globului ocular. Aceasta devine proeminentă și capătă forma unui con, de unde denumirea afecțiunii: keratoconus.
Printre cauzele de apariție a keratoconusului se numără: modificări genetice, boli endocrine sau autoimune, factori de mediu, toate acestea având impact negativ asupra rezistenței și elasticității fibrelor de colagen din structura corneei. Debutul se situează de obicei în adolescență, boala înregistrează o progresie accelerată între 20 și 30 de ani, putând fi agravată de anumiți factori precum: portul îndelungat al lentilelor de contact, frecatul ochilor, expunerea excesivă la soare. Sunt afectați de regula ambii ochi, chiar dacă frecvent la diagnostic aceștia se situează în stadii diferite de evoluție.
Semne și simptome în keratoconus
Ne putem gândi la diagnosticul de keratoconus atunci când apare o deteriorare a vederii la o persoană tânără, de obicei purtătoare de ochelari cu dioptrii cilindrice, valoarea astigmatismului și implicit a dioptriilor crescând într-o perioada relativ scurtă de timp (câteva luni) și astfel fiind necesară schimbarea frecventă a ochelarilor sau lentilelor de contact. Frecvent, apare o serie de simptome sugestive: imagini distorsionate, sensibilitatea crescută la lumină, iritații oculare (tendința de a se freca la ochi sau a strânge din ochi pentru a clarifica imaginea), perceperea unor imagini false – așa-numite “imagini fantomă”.
Cum stabilim diagnosticul de keratoconus?
Atunci când apar semnalele de alarmă descrise mai sus, se impune un consult oftalmologic prin care medicul va observa anumite modificări corneene la biomicroscop și va indica investigații speciale pentru a confirma diagnosticul de keratoconus. Îndeosebi în primele stadii ale bolii, atunci când corneea nu prezintă modificări evidențiabile clinic, se impun aceste investigații deoarece boala trebuie depistată și tratată întru-un stadiu cât mai incipient.
Cel mai probabil medicul va recomanda o topografie corneană prin care se măsoară curbura corneei și anumiți parametri ai acesteia, în corelație cu pahimetria corneană prin care se măsoară grosimea corneei. Una dintre cele mai moderne tehnologii de care dispunem în prezent este tomografia corneană prin care putem vizualiza și măsura parametrii de pe fața anterioară, cât și de pe cea posterioară a corneei, fapt extrem de util pentru diagnosticul precoce, deoarece în keratoconus bombarea corneei începe de pe fața posterioară a acesteia.
Ce posibilități de tratament există pentru keratoconus?
Odată stabilit diagnosticul de keratoconus, medicul va recomanda atât metode de corecție a astigmatismului, folosind ochelarii sau lentilele de contact moi sau dure, cât și tratamente pentru stabilizarea bolii în scopul de a preveni deteriorarea vederii. Cea mai eficientă metodă de tratament pentru keratoconus se numește crosslinking și are rolul de a întări corneea și a împiedica deformarea și subțierea acesteia. Tehnica cea mai modernă – crosslinkingul transepitelial - nu presupune tăieturi sau înțepături la nivelul ochiului, este nedureroasă, se face cu anestezie locală cu picături și presupune o recuperare mult mai rapidă cu reducerea complicațiilor postoperatorii.
Există și alte metode de tratament chirurgical, mult mai invazive și care presupun anumite riscuri: implantarea de inele intracorneene care au rolul de a aplatiza corneea, respectiv transplantul de cornee, la care se poate recurge în keratoconus avansat unde crosslinkingul nu mai este eficient. De aceea, este extrem de important să diagnosticăm această boală și să o stabilizăm prin crosslinking încă din primele stadii de keratoconus, pentru a preveni complicațiile și a păstra o acuitate vizuală bună.
