45
None

De la Profesorul Hociotă la tânăra echipă managerială de azi – tradiție continuată și tehnologizare continuă

MOTTO: ”Ca să faci performanță în chirurgie îți trebuie 3 lucruri. Suflu, adică o bună stare de sănătate. O informație medicală de calitate. Un mentor” (Profesorul Dorin Hociotă)

Prof. Univ. Dr. Viorel Zainea, Șef Secție III, Doctor în științe medicale Supraspecializări în: Foniatrie/Fonochirurgie, Chirurgie Oncologică,, Chirurgie plastică și reconstructivă
Competențe în: Chirurgie Laser, Chirurgie Endoscopică, Managementul serviciilor de sănătate

Institutul de Fono-Audiologie și Chirurgie Funcțională ORL ”Prof. Dr. D. Hociotă” a fost înființat în anul 1973, la 1 octombrie. De la început, a fost bază clinică a Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București și a constituit mediul optim din punct de vedere medical și tehnologic pentru pregătirea a numeroase serii de specialiști în chirurgia otorinolaringologică, a capului și a gâtului.

Baza clinică respectivă și Institutul exprimă viziunea managerială a prefesorului Hociotă la data inaugurării și în dezvoltarea ulterioară, incluzând mai multe tipuri de pregătire în diverse ramuri conexe specialității ORL și în mod evident, pregătirea chirurgilor ORL-iști.

Profesorul Hociotă a avut extraordinara intuiție a dezvoltării specialității înspre mai multe ramuri, a gândit într-un mod complex despre bolile și tratamentul  acestor patologii: ale comunicării, patologia vocii vorbite și cântate, patologia auzului, patologia bolii de focar, cu o mare încărcare socială vizavi de complicațiile care pot apărea în această afecțiune. Profesorul Hociotă a pregătit specialiști pentru chirurgia cancerelor de cap și gât, a prognozat dezvoltarea subspecialităților de otologie, rinologie, laringologie, chirurgie cervicală, audiologie, foniatrie, psihologia comunicării și, nu în ultimul rând, a introdus un serviciu tehnic legat de microproducția și service-ul protezelor auditive.

La data respectivă, pentru România această viziune managerială exprima într-un mod complex și concret ceea ce astăzi definim ”cercul de satisfacție a pacientului”, în sensul că bolnavul ORL este primit în spital, merge la serviciile ambulatorii, dacă necesită internare se internează, beneficiază de act operator sau de protezare și parcurgând aceste etape se externează, închizănd cercul de satisfacție.
Este o viziune managerială foarte modernă și astăzi. De la ideea profesorului Hociotă și cu contribuția lui de excepție privind înfăptuirea unei echipe medicale și de învățământ complexă, s-a ajuns astăzi, printr-un arc peste timp, la o echipă managerială tânără, în jurul vârstei de 45-50 de ani, cu experiență medicală și managerială, care dorește ca și baza clinică și performanța Institutului să fie în acord cu standarde europene. Un merit consistent în această privință l-a avut generația antecedentă celei din care fac parte eu, cu reprezentanți precum profesorii Călărașu și Dimitriu, doctorul Pascu – întemeietorul practiv al audiologiei românești moderne, doctorul Bogdan Constantin – întemeietorul de facto al Foniatriei și autorul tratatului de Foniatrie după care se învață azi absolvenții de ORL și Psihologie, de la chirurgi pâna la personalul ocupat cu patologia vocii vorbite și cântate. Profesorul Călărașu, prin competențele medicale pe care le-a avut, a format echipe chirurgicale care astăzi pot rezolva o cazuistică medico-chirurgicală complexă, de la chirurgia funcțională și conservativă până la chirurgia cancerelor de cap și gât. Profesorul Traian Ataman are meritul de a fi dezvoltat supraspecialitatea Otologie, atât în practică dar și prin tratatele numeroase pe care le-a scris.

Baza clinică numără astăzi peste 40 de rezidenți, fapt pe care doresc să-l subliniez în mod special, pentru că ei desfășoară o muncă de zi cu zi la patul bolnavului și în blocul operator, extrem de utilă activității spitalului. Este cea mai mare bază de pregătire în specialitatea ORL din România și din partea estică a Europei, după câte cunosc. Ca atare, medicii rezidenți au posibilitatea să parcurgă în această unitate, toate stagiile de pregătire din curriculă, iar medicii specialiști și primari pot să acceseze toate tipurile de supraspecializări și competențe aferente specialității ORL și Chirurgie Cervico-Facială.

Din anul 2011, s-a refăcut integral blocul operator, cu toată tehnologia modernă, prin efortul Ministerului Sănătății și al managementului Institutului, retehnologizare care s-a făcut fără întreruperea activității de asistență medicală, inclusiv urgențele și inclusiv activitatea didactică.

Insist asupra faptului că echipa managerială de astăzi îmbină tinerețea cu experiența echipelor manageriale precedente și eu mă bucur să le fiu un consilier și în această calitate să pledez pentru retehnologizare continuă, pentru aplicarea celor mai noi metode didactice și de pedagogie în formarea chirurgilor ORL la standardele și tratatele europene și mondiale, acceptate în practica clinică. 

Profesorul Hociotă avea un comentariu legat de evoluția unui chirurg ORL: ”Ca să faci performanță în chirurgie îți trebuie 3 lucruri. Suflu, adică o bună stare de sănătate. O informație medicală de calitate. Un mentor”. Fără aceste 3 lucruri nu poți deveni un chirurg sau un medic performant. Ne străduim aici în Institut să-i învățăm pe rezidenți, pe viitorii specialiști aceste lucruri care se repercutează asupra calității medico-chirurgicale în specialitatea ORL.

Dincolo de efortul de retehnologizare continuă vreau să menționez efortul pe care îl facem pentru perfecționarea chirurgilor specialiști și primari și formarea de medici specialiști ORL calificați și cu un apetit pentru informație medicală continuă în folosul pacientului. În acest sens, cu ajutorul Societății Române de Otorinolaringologie, ne străduim să organizăm în toamnă, în data de 6-7 septembrie evenimentul ENT Master Class Europe 2019, o platformă de educație medicală continuă, care își desfășoară activitatea sub sloganul ”Education for Free & for All”. Aducem un curs intensiv adresat specialștilor din rețeaua de bază și din clinicile universitare și în mod special medicilor în formare, este vorba de un curs intensiv de chirurgie ORL cu un număr de 20 de experți europeni în chirurgia ORL, cu surse bibliografice extrem de moderne.

Sperăm că această conferință precum și congresul ORL și Chirurgie Cervico-Facială, ca și manifestările emergente din ORL, ale Societății de Rinologie, Societatea de Foniatrie, Forumul Medical ORL, care sunt instrumente de perfecționare continuă cu contribuție importantă la creșterea calității informației medicale, în sensul modern, în sensul aplicabil și al stimulării interesului medicilor tineri pentru informația de calitate din medicină.  

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha