45
None

„La Spitalul Universitar de Urgență București am format un Compartiment ORL practic de la zero, în urmă cu 17 ani”

Ne place să spunem că lucrăm în Spitalul Universitar într- un etaj „de cap”, pentru că aici își desfășoară activitatea 4 departamente care se ocupă de extremitatea cefalică: Neurochirurgie, ORL, Chirurgie oro-maxilo-facială și Oftalmologie. Fiecare departament vine cu un tip de competență, iar rezultatul este benefic pentru pacient.(partea 1-a)

Interviu cu Dr. Daniela Vrînceanu, Medic primar O.R.L., Doctor în Știinte Medicale, Medic coordonator Compartiment O.R.L., Spitalul Universitar de Urgență București, Atestat în Managementul serviciilor de sănătate, vrinceanudana@yahoo.com

Ce ne puteți spune despre patologia tumorală cervico-facială, care este un capitol de bază în activitatea pe care o desfășurați pe plan profesional?
Am 25 de ani de practică în ORL și cred că primele tumori le-am operat chiar din primul an de rezidențiat în specialitate, lucrând sub îndrumarea regretatului profesor Nicolae Ionescu, căruia îi datorez foarte mult din ceea ce fac astazi. Aici la Spitalul Universitar de Urgență București lucrez din 2002 și am format un Compartiment ORL și o echipă practic de la zero. La momentul actual, lucrăm la un nivel foarte complex al patologiei ORL și sunt foarte mândră să spun acest lucru. 

Patologia tumorală cervico facială (PTCF) este un capitol foarte complex din specialitatea ORL și Chirurgie Cervico-facială (ORL-CCF). La Spitalul Universitar de Urgență București abordăm foarte frecvent acest capitol - tumorile de cap și gât. Gâtul și capul cuprind împreună foarte multe elemente importante - vase mari și nervi de importanță vitală. Chirurgia, în general și chirurgia tumorilor de cap și gât, în particular, trebuie să aibă în vedere nu doar scoaterea tumorii, ci și conservarea acestor elemente anatomice importante.

PTCF a cunoscut o creștere foarte mare a incidenței în ultima perioadă și, din păcate, descoperim tumori maligne foarte mari la pacienți foarte tineri. O explicație poate fi în noxele în mijlocul cărora trăim și în clasicele ”fumat și consum de alcool”. Incidența a crescut și în mediul urban, nu doar în cel rural în care condițiile de informare și de îngrijire a sănătății sunt mai precare.

O altă observație legată de PTCF este că pacienții vin cu tumori impresionant de mari. Anul acesta am operat câteva tumori cervicale gigante și te întrebi cum au putut să stea pacienții cu tumori de aproape 1 kg, dezvoltate în 10-15 ani și nu s-au prezentat la medic mai devreme? Chiar și criteriul estetic ar fi trebuit să-i aducă la medic dar poate acesta contează prea puțin. Pacientul vine la medic atunci apar anumite  semne de alarmă: când îl doare sau când apare o paralizie facială, ceea ce înseamnă că tumora are un moment în evoluție în care invadează niște structuri importante și abia acest lucru aduce pacientul la doctor. Din păcate, atunci când vine cu astfel de semne de alarmă, tumora care poate a fost benignă, între timp s-a malignizat.

Când abordăm o patologie tumorală cervico-facială scopul este inițial ablativ, adică de îndepărtare a tumorii în limite de siguranță și apoi este timpul reconstructiv, la care poate interveni și chirurgul plastician pentru că uneori rămâne un defect de substanță mare după scoaterea tumorii care trebuie corectat. O astfel de operație se întinde pe o durată de 5-6-7 ore și uneori și resursele fizice ale medicilor sunt limitate, cu tot antrenamentul pe care îl avem. Este foarte important ca și la sfârșitul operației, după 6-7 ore de sală mintea să fie limpede și mâna sigură.

Cum reușiți să acoperiți o arie atât de complexă și variată a chirurgiei capului?
Aici în Spitalul Universitar, lucrăm foarte mult în echipe multidisciplinare. Pe lângă chirurgul ORL, o astfel de echipă poate include un chirurg oro-maxilo-facial, chirurg vascular, chirurg plastician, chirurg toracic, neurochirurg. Este un foarte mare avantaj pe care îl oferă spitalul nostru, pentru că având aici medici din toate specialitățile putem forma aceste echipe multidisciplinare. În cazul unei operații de glandă lacrimală sau de orbită, colaborăm cu chirurgul ofalmolog. Anul viitor în februarie vom organiza in Amfiteatrul Clinic al Spitalului Universitar o conferință a chirurgiei de graniță în patologia rino-sinuso-orbitară, la care vor participa chirurgi din toate cele 4 specialități menționate la începutul discuției noastre. Abordăm în egală măsură traumatismele nazo-etmoido-orbitare, maxilo-orbitare, maxilo-zigomatico-orbitare, abordăm tumorile care pot fi și la nas dar și în orbită, abordăm patologia căilor lacrimale. Abordăm deci orbita și periorbita, împreună cu neurochirurgul și chirurgul oftalmolog. Avem cazuri foarte complexe, spitalul este un fel de punct terminus pentru cazurile complicate, primim pacienți care au trecut deja prin 2-3 unități spitalicești, unde au avut deja intervenții. Este foarte important faptul că beneficiem de aportul unor medici cu mai multe competențe, lucru care este în favoarea pacientului.

În echipele multidisciplinare despre care am vorbit,  un aport extrem de important îl are medicul imagist pentru că în planningul terapeutic al tumorilor cervico-faciale avem nevoie de o imagistică performantă. Sigur că pacientul vine cu un CT sau un RMN însă dacă noi urmărim niște elemente anume - dacă un anume nerv sau arteră sunt infiltrate, vorbim cu colegii noștri imagiști și insistăm asupra acelor elemente. Se pot face secțiuni fine pe anumite regiuni. De asemenea, beneficiem aici în spital de un tip de investigație, dar și de metodă terapeutică precum angiografia cu sau fără embolizare, care aparțin de departamentul de Radiologie Intervențională. Se introduce un cateter prin care se vede vascularizația din zona capului și a gâtului - sistemul carotidian și, dacă este posibil, înainte de operație, se astupă principalele surse care alimentează tumora și astfel scădem riscul sângerării și creștem șansele de operabilitate.
Continuare în numărul viitor

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha