47
None

Degenerescenta maculara

     Degenerescenţa maculară reprezintă deteriorarea maculei. Macula este o mică arie a retinei la nivelul fundului ochiului, care ne permite să vedem clar detaliile fine şi să îndeplinim activităţi cum sunt cititul şi şofatul. Când macula nu funcţionează corect, vederea centrală poate fi afectată de înceţoşare, pete negre sau distorsiuni. Degenerescenţa maculară afectează abilitatea de a vedea la distanţă sau aproape. Astfel, anumite activităţi - cititul, introdusul aţei în ac - pot deveni dificile sau imposibile. Deşi degenerescenţa maculară modifică vederea în porţiunea centrală a retinei, ea nu afectează vederea periferică. De exemplu, puteţi vedea conturul ceasului, dar nu puteţi spune cât este ceasul. Degenerescenţa maculară, deşi nu conduce rapid la orbire, devine invalidantă în timp, prin dispariţia vederii centrale.

Cum se diagnostichează degenerescenţa maculară?

Mulţi dintre noi nu realizează că au o problemă maculară decât atunci când tulburarea vederii devine evidentă. Oftalmologul dumneavoastră poate detecta degenerescenţa maculară în stadiul incipient, în timpul examenului oftalmologic la examenul fundului de ochi. Un test simplu de diagnostic este testul Amsler, în care priviţi un careu asemănător cu hârtia milimetrică. Uneori se fac fotografii speciale ale ochiului, numite angiografii cu fluoresceină , pentru a detecta vasele anormale de sânge care sunt situate sub retină.

Există două tipuri de degenerescenţă maculară

Îmbătrânirea normalã a retinei

Procesul normal de îmbătrânire a retinei presupune formarea unor mici depozite de “drusen “cauzate de acumularea de material amorf (lipofuscină). Depozitele excesive determină apariţia celor două forme de degenerescenţă maculară.

Degenerescenţa maculară "uscată" (atrofică)

Majoritatea oamenilor (90% din cazuri) prezintă degenerescenţă maculară - forma "uscată". Este produsă de îmbătrânire şi de subţierea ţesuturilor maculei. Pierderea vederii are loc de obicei treptat.

Degenerescenţa maculară "umedă" (exudativă)

Forma "umedă" de degenerescenţă maculară apare în aproximativ 10% din cazuri, şi anume atunci când se formează vase de sânge anormale sub retină. Din aceste vase de sânge noi se scurge fluid sau sânge şi, consecutiv, este afectată vederea centrală. Pierderea vederii poate fi rapidă şi severă.

Manifestare

Degenerescenţa maculară legată de vârstă apare de obicei după vârsta de 50 de ani şi poate determina simptome diferite la diferiţi pacienţi. Pot apărea următoarele semne:

  • Cuvintele de pe o pagină apar voalate
  • În centrul câmpului vizual apare o zonă întunecată sau goală
  • Liniile drepte apar distorsionate

Principalii factori de risc sunt: Expunerea la lumină puternică, vârsta peste 55 de ani, hipercolesterolemia, fumatul, diabetul zaharat, predispoziţia familială.

Tratament şi prevenţie

Cercetările arată că suplimentele nutritive pe bază de antioxidanţi, acizi graşi nesaturaţi (EPA + DHA), luteină, vitamine, zinc, cupru şi seleniu ar putea preveni sau chiar încetini procesele de degenerescenţă maculară. Luteina, un constituent de bază al pigmentului macular, are o importantă acţiune de protecţie împotriva radiaţiei luminoase albastre, reducând riscul de apariţie a degenerescenţei maculare. Acizii graşi esenţiali polinesaturaţi (EPA + DHA) prezintă, de asemenea, o importanţă deosebită prin proprietăţile lor de a ameliora şi îmbunătăţi metabolismul retinian. Anumite tipuri de degenerescenţă maculară “umedă” pot fi tratate prin chirurgie laser, o procedură de obicei scurtă şi nedureroasă. Chirurgia laser şi terapia fotodinamică utilizează o rază focalizată de lumină ca să încetinească sau să stopeze scurgerea din vasele de sânge, scurgere care afectează macula. Această procedură determină păstrarea vederii la stadiul respectiv, nefiind un tratament care să determine revenirea vederii la normal. Un alt tratament recent pentru degenerescenţa maculară umedă sunt injecţiile cu inhibitori angiogenici ( ex. Bevacizumab). Adesea, oamenii pot continua să desfăşoare multe din activităţile lor uzuale, utilizând ochelarii speciali, lupe, materiale tipărite cu litere mai mari.

Dacă observaţi cele mai mici semne aledegenerescenţei maculare (imaginevoalată, distorsionată, pete negre încentrul câmpului vizual) prezentaţi-văimediat la medicul oftalmolog pentruun consult de specialitate, deoarecediagnosticul şi tratamentul precoce alacestei afecţiuni reduc substanţial risculpierderii vederii.

Dr. Gabriel Vulpe

medic specialist oftalmolog

Cluj-Napoca 0744 539 247

Comentarii


gicu stanciu

Sunt un pensionar din Brasov am 68 ani,in august 2008 am fost operat la Tg.Mures de Dr.Mitre Remus-REZECTIE SEGMENTARA.RECONSTRUCTIE AX CAROTIDIAN PRIN ASTOMOZA TERMINO-TERMINALA CU EXTENSIE PE ARTERA CAROTIDA EXTERNA STANGA.-de atunci urmez tratament permanent cu ermatoarele:PENTOXIRETARD 2/ZI;ASPENTER-2/ZI;METROPROLOL 1/ZI;AMLODIPINA-1/ZI;PRESTARIUM-1/ZI SI SORTIS 1/2-SEARA. - prin august-septembrie 2012 am constat ca nu mai vad bine cu ochiul stang,vedeam persoanele ca prin ceata si nu le puteam distinge fetele;o senzatie de jena si la citit vedeam randurile (cuvintele)intrerupt. in 2 octombrie am avut programare la d-na Dr.BAZARCA MLADITA si diagnosticul a fost urmatorul – DMLV exudativ-decalare severa de epiteliu segmentar la Ocghiul Stang.(VOD=1cc;VOS=m.d 2m din temporal. -tratament MAXIVEN cp 1/zi si peste 3 luni la control. la inceputul lunii IANUARIE 2013 am revenit la control (VOD=1cc;VOS=m.d 3m)-tratament :OCUVITE LUTEIN cp 2/zi si continuam cu MAXIVEN. si <se recomanda AVASTIN -intravitrean””"” aceasta este scris pe biletul dat dupa consultatie de dr.Bazarca Mladita, alte precizari nu ne-au fost oferite si la insistenta mea ne-a spus ca aceste injectii se fac intraocular dar ca sunt f.f. scumpe si daca ne hotaram o putem cauta si ni le face dansa,mentionez ca nu mi-a specificat cate astfel de injectii trebuiesc facute,nu am fost intrebat daca sufar si de alte boli sau ce tratament urmez si daca aceste injectii cu AVASTIN au sau nu contraindicatii in cazul meu (tinand cont de varsta care o am si tratamentul pe care il fac zilnic pt hipertensiunesi celelalte afectiuni) -am citi mai sus ca la Spitalul Clinic de urgente Oftalmologice aceste injectii se fac gratuit. va rog foarte mult sa-mi spuneti daca pot face aceste injectii(si mai ales cate injectii si la ce interval ar trebui),daca sunt eficiente in cazul meu -tinand cont de varsta si bolile de care sufar. deasemeni v-as ruga sa-mi spuneti daca tratamentul pe care il urmez este corect sau daca imi mai puteti recomanda si altceva. -si cu scuzele de rigoare ca am scris cam mult o alta intrebare va rog -este posibil ca in viitor sa-mi fie afectat si ochiul drept ? Multumesc mult pentru timpul acordat si astept cu nerabdare un raspuns de la Domnia Voastra. Cu multa stima si deosebit respect Gicu Stanciu

Jan. 28, 2013, 10:38 p.m.
1
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha