47
None

Lentilele de contact – sunt toate la fel?

Lentilele rigide gaz permeabile

Lentilele corneene, semi -sclerale şi sclerale din materiale rigide gaz permeabile sunt alternativa modernă, cu transmisibilitate mare la oxigen, a lentilelor dure. Ele nu se deshidratează, iar keratita microbiană este excepţională. Materialele rigide sunt cel mai adesea folosite pentru îmbunătăţirea vederii în cazurile cu distorsiuni corneene  ( astigmatisme neregulate în keratoconus, după transplante de cornee), în situaţiile în care este necesar un diametru mare pentru prevenirea aderenţelor după arsuri sau menţinerea hidratării corneo-conjunctivale ( cele sclerale), dar şi în corecţia vizuală şi controlul miopiei (ortokeratologie). Adaptarea acestor lentile este însă mare consumatoare de timp şi necesită aparatură specializată şi o perioadă iniţială de adaptare mai lungă.

 

Lentilele de contact moi

Cel mai des folosite sunt lentilele de contact moi,  datorită caracterului lor suplu şi a diametrelor mai mari, respectiv adaptării lor facile şi confortabile la orice suprafaţă oculară.

 

Hidrogel

Mulţi ani au fost disponibile doar lentile de contact moi din clasa hidrogel, respectiv combinaţii chimice pornind de la varianta initiţială  Polyhydroxyethylmethacrylat (p-HEMA) imaginată de Otto Wichterle , cu conţinut de apă de 38%, la care s-au adăugat diverşi monomeri pentru îmbunătăţirea permeabilităţii la oxigen ( a respiraţiei corneene) şi a biocompatibilităţii.

Clasificarea  convenţională europeană le imparte în trei grupe, după conţinutul de apă (scăzut  -sub 45%, mediu 45-55% şi  înalt67-80%), în timp ce  în Statele Unite clasificarea include patru grupe, după conţinutul de apă şi încărcarea ionică a suprafeţei.

Cea mai bună proporţie între supleţe şi oxigenare o oferă lentilele cu conţinut mediu de apă, dar transmisibilitatea la oxigen nu depăşeşte în majoritatea cazurilor nici valorile minime acceptate pentru purtarea doar pe timpul zilei (Dk/t = 24). Astfel folosirea lentilelor din hidrogel induce  un anumit grad de hipoxie corneei, respectiv neovascularizaţie, edem şi scăderea capacităţii de apărare. Aceste efecte cresc semnificativ la o utilizare prelungită, necesităţile în timpul somnului  fiind şi mai mari (Dk/t = 87) .

În plus, în timpul purtării, lentilele din hidrogel suferă un proces de deshidratare de până la 6%, ce realizează un stress osmotic asupra suprafeţei oculare şi determină şi o modificare a parametrilor lentilei (raza de curbură şi diametru) cu obţinerea unei adaptări mai strânse decât cea estimată. Se recomandă de aceea reevaluarea adaptării dupa minim 20 minute de la aplicare.

Încărcarea electrică a suprafeţei influenţează tipul de depozite, materialele ionice atrăgând mai multe proteine faţă de lipide şi vice-versa. Proteinele ataşate de suprafaţa lentilei suferă şi un proces de denaturare, cu potenţial alergizant .

 

Elastomeri de silicon

Siliconul permite pasajul liber al oxigenului prin structura sa, de aceea lentilele din elastomeric de silicon au fost introduse în special pentru acele cazuri care necesitau purtarea lentilei pe termen lung,  fără compromiterea fiziologiei corneene (  ex. corectia afakiei la copii). Materialul fiind însă hidrofob, utilizarea lor a fost limitată de aderenţa mare a lentilelor la suprafaţa oculară şi de depozitele lipidice.

 

Lentile de contact Silicon-Hidrogel

Aceste lentile îmbină înalta transmisibilitate la oxigen a siliconului cu flexibilitatea hidrogelului. Selimitează astfel stressulhipoxic  în purtarea extinsă,  eliminând  neovascularizaţia şi edemul cornean. Procentul de apă din compoziţie a scăzut, deoarece nu mai este necesar pentru pasajul oxigenului, implicit deshidratarea lor la purtare, astfel că ele menţin un film lacrimal retrolenticular bun.

Primele modele din combinaţia silicon-hidrogel au fost introduse în 1999,  pentru purtare continuă, până la 30 de zile şi nopţi.Suprafaţa acestor tipuri de lentile este tratată pentru a fi  hidrofilă, compatibilă cu suprafata oculară.Natura depozitelor este majoritar lipidică, avantajul  fiind că acestea nu sunt alergizante. Flexibilitatea lor este însă mai redusă, datorită conţinutului de silicon.

Începând cu anul 2004 au apărut şi alte variante de lentile din silicon hidrogel, pentru purtare zilnică sau extinsă. Avantajele acestor generaţii recente sunt îmbunătăţirea flexibilităţii şi eliminarea necesităţii tratamentelor de suprafaţă, implicit a costurilor de producţie, permiţând şi înlocuirea lor mai rapidă.

 

Modalitatea de purtare şi întreţinere

Înlocuirea frecventă este astăzi foarte accesibilă, inclusiv cea zilnică, scăzând semnificativ rata complicaţiilor şi eliminând chiar soluţiile de întreţinere.

În cazul lentilelor refolosibile, alegerea soluţiilor şi respectarea cu stricteţe a protocolului de curăţare şi dezinfecţie sunt la fel de importante ca şi alegerea materialului şi verificarea adaptării lentilei la suprafaţa oculară, de aceea prescrierea lentilelor de contact şi a accesoriilor acestora este apanajul exclusiv al specialistului.

Comentarii


claudia D.

Stimata doamnă doctor,\r\nVa rog sa-mi spuneti ce lentile de contact recomandati in cazul unui astigmatism miopic compus (sfera -1,25,cilindru -3 la ochiul stg. sfera -1,50 ,cilindru -0,75 ochiul drept) pentru ca permeabilitatea la oxigen sa fie optima si lentila sa nu se deplaseze in timpul purtarii ,cum se intampla in cazul lentilelor cu hidrogel.\r\nDar in cazul unei miopii mari cu astigmatism(-6,50 sfera si -1,25 cilindru)?\r\nVa multumesc.

Feb. 13, 2013, 12:30 p.m.
1
0

Dr. Simona Radu

Astigmatismele mai mici de 2,25 merg bine cu lentile silicon hidrogel.Deplasarea la purtare nu depinde atat de mult de material ci de adaptarea lentilei la suprafata oculara ( design lentile, interactiunea cu pleoapele) de aceea trebuie incercate mai multe modele daca adaptarea initiala nu e stabila. La un astigmatism(cilindru) de 3 dioptrii e necesara o topografie corneana. In functie de valoarea si forma astigmatismului cornean si de axul astigmatismului se pot folosi lentile moi torice silicon-hidrogel sau lentile rigide sferice sau torice.

Feb. 13, 2013, 1:35 p.m.
0
2

claudia D.

Multumesc. As vrea sa stiu si daca ,dupa purtarea lentilelor moi din hidrogel ,ar putea exista probleme de acomodare la lentilele din silicon hidrogel.Asta in cazul fetitei mele cu miopie ,pentru ca in cazul astigmatismelor peste 2,25 am inteles ca nu exista lentile moi din silicon hidrogel ,ci doar din hidrogel.\r\nDe asemenea ati putea sa-mi spuneti care ar fi corespondentul in procente pentru permeabilitatea la oxigen,respectiv 16 Dk/t la cele din hidrogel si 91 sau chiar 101 Dk/t la cele din silicon hidrogel.

Feb. 14, 2013, 1:37 p.m.
1
0

Dr. Simona Radu

Nu stiu ce intelegeti prin probleme de acomodare. Pot exista diferente de confort, datorita materialului si designului, precum si probleme de stabilitate la rotatie, de aceea procesul de adaptare este mai laborios. Exista lentile din silicon hidrogel pentru astigmatisme mai mari, care se inlocuiesc la 6 luni, la comanda, in functie de parametrii corneei. Valorile exacte ale transmisibilitatii la oxigen a lentilei (DK/t) depind de material, design si dioptrie si variaza chiar intre axe. Producatorii ofera valorile medii, la echivalentul de -3, in conditii standard de temperatura si presiune, dar toate studiile, masurand diferiti parametri, arata acelasi lucru: toate lentilele din silicon hidrogel au o transmisibilitate la oxigen suficienta pentru purtarea zilnica, la fel si RGP-urile actuale.

Feb. 14, 2013, 3:11 p.m.
0
0

claudia D.

Eu am cautat lentile din silicon hidrogel pentru astigmatism -3,insa nu am gasit. Toate firmele care ofera lentile torice din silicon hidrogel ,se opresc la -2,25 cilindru. Va rog sa/mi spuneti dvs. incotro sa ma indrept.Cine inlocuieste la comanda lentilele la parametrii corneei? Va multumesc.

Feb. 14, 2013, 8:46 p.m.
0
0

Dr. Simona Radu

Stimata doamna, lentilele respective sunt produse de firma Woehlk, firma de distributie se afla la Timisoara si se comercializeaza prin cabinetele medicale, deoarece este necesara o masurare a parametrilor oculari, in afara de dioptrie si examinarea lentilelor venite la comanda pentru a verifica adaptarea si stabilitatea la rotatie. Se pot comanda si adapta acest tip de lentile, in cadrul cabinetului Euro-Optics Bucuresti (0214109110)

Feb. 15, 2013, 9:50 a.m.
0
0

claudia D.

Este o regula in oftalmologie ca la astigmatisme mai mari de -2,50 nu sunt indicate decat lentile rigide ? Asa m-a informat un medic,cand am intrebat de lentilele moi din silicon hidrogel pentru astigmatism de -3.

Feb. 15, 2013, 11:58 a.m.
1
0

Dr. Simona Radu

Stimata doamna, din moment ce exista lentile silicon-hidrogel cu cilindru mai mare de 3 pe piata e limpede ca nu e o regula. Adaptarea unei lentile torice moi sau rigide simple, torice sau bitorice este o decizie pe baza masuratorilor si probelor care se fac.

May 23, 2013, 12:40 p.m.
0
0

Alexandra

Buna ziua! Am o intrebare legata de lentilele de contact pentru astigmatism: de ce raza de curbura este intotdeauna mai mare? Eu am RC=8.4, voi putea purta lentile pt astigmatism cu RC=8,7? \r\nVa multumesc!

March 1, 2014, 11:34 p.m.
4
0

Dr. Simona Radu

O lentila moale va trebui sa aiba intotdeauna o raza de curbura mai mare decat a corneei, pentru a se putea misca, permitand astfel lacrimilor sa circule spre cornee. Pe de alta parte trebuie sa intelegeti ca o lentila de contact are foarte multi parametri in constructia ei, dintre care pe eticheta sunt afisati doar doi ( raza si diametru), iar relatia dintre ei face ca o lentila sa se aseze cum trebuie pe ochi. O lentila devine mai larga daca raza de curbura principala e mai mare ( 8,6 sau 8,7 fata de 8,4) dar o sa observati ca acest lucru e ponderat si de cresterea diametrului, care are efect opus ( de obicei o lentila torica are diametru de 14,5 fata de una sferica de 14,2)

March 2, 2014, 12:11 p.m.
0
0

Elena

Buna seara! rog sa ma ajutati cu o informatie legata de urmatoarea situatie: in urma unui consult optometric, mi-a fost prescrisa reteta pentru lentile:OD si OS -6,5, RC 8,6, fara a fi specificat diametrul, mi-au fost recomandate PureVision sau Soflens. In conditiile in care Purevision au diametru 14 iar Soflens 14.2, pe care ar trebui sa le achizitionez??

March 28, 2014, 5:49 p.m.
0
0

Dr. Simona Radu

Stimata doamna, in mod normal o prescriptie de lentile de contact ar trebui sa se faca mult mai responsabil decat atat, inclusiv cu o proba efectiva, pentru ca cele doua produse sunt extrem de diferite, ca material si design iar ochii oamenilor sunt si ei diferiti, chiar la aceeasi dioptrie. Deoarece aveti miopie mare v-as recomanda PureVision dintre cele doua ( este un material mai modern decat la Soflens, prin care respiratia corneei este nestanjenita chiar la dioptriile -6,5), dar imperios necesar este sa va adresati unei clinici serioase unde, daca Purevision nu se adapteaza ideal la proba pe ochiul dumneavoastra sa aiba produse apropiate calitativ, de la alte branduri. Lentilele de contact sunt dispozitive medicale iar prescrierea lor trebuie facuta cu atentie si trebuie sa se termine intotdeauna cu instruirea practica si teoretica a pacientului asupra utilizarii lor si a masurilor de siguranta. Sper ca veti fi prudenta si imi veti urma sfatul. Multa sanatate!

March 28, 2014, 8:11 p.m.
0
0

Elena

Va multumesc pentru atentia acordata si as dori sa precizez ca tocmai din aceste considerente am considerat oportun sa ma consult cu Dvs. V-as fi recunoscatoare daca mi-ati putea recomanda lentile conform rezultatului de la aparatul oftalmologic: \\r\\nOD: SPH -8.25, CYL -0.5 ;AX 154; \\r\\nOS: SPH -8,25; CYL -0.75, AX 52;\\r\\n R1: 7.58 mm, D 44.50;-0.5; AX 148;\\r\\n R2 7.56 mm, D44.75, -0.25, AX 35.\\r\\nIn asteptarea raspunsului Dvs., va multumesc anticipat. O seara buna!

March 29, 2014, 11:12 p.m.
0
0

Dr. Simona Radu

Stimata doamna, v-am explicat deja ca o prescriptie corecta de lentile de contact presupune o consultatie oftalmologica in care, ca urmare a discutiei si observarii ochiului si filmului lacrimal se alege o categorie de lentile si apoi se face o proba efectiva a lentilelor pe ochi si se examineaza la microscop cum se adapteaza pe ochiul dumneavoastra. Faptul ca acum se pot achizitiona lentile de contact pe internet poate da impresia ca e o chestiune simpla, dar medicina presupune interactiunea directa cu pacientul si eu nu va pot ajuta decat cu un sfat prin intermediul acestui site, nu cu o prescriptie.

March 30, 2014, 12:26 p.m.
0
0

Nicoleta

Buna ziua, Am miopie si mi-am dorit sa port lentile de contact in detrimentrul ochelarilor. Am fost la medic si in urma prescriptiei mi s-a recomandat sa achizitionez lentile Purevision. Am gasit lentilele pe site http://medlens.ro/ro/30-lentile-de-contact-purevision. Ce ma sfatuiti? Acestea pot fi luate si online atat timp cat stiu exact ce parametri am nevoie ? Va multumesc in avans.

May 21, 2014, 12:03 p.m.
0
0

Dr.Simona Radu

Stimata doamna, lentilele de contact sunt dispozitive medicale. Este nevoie ca medicul sa observe la biomicroscop cum se adapteaza respectiva lentila de contact pe ochiul dumneavoastra. Lentilele PureVision se comercializeaza pe o combinatie unica de parametri, de aceea nu garanteaza adaptarea ideala pentru 100% dintre pacienti. Deasemenea aveti nevoie de instruire privind manipularea si regimul de folosire si de controale periodice ulterior. Daca cine v-a vazut v-a facut si proba cu lentila si instructajul, puteti sa le achizitionati si online, altfel trebuie sa mergeti la un cabinet oftalmologic sau o optica medicala pentru o proba

May 21, 2014, 7:45 p.m.
0
0

ramona

buna ziua,timp de 2 ani jumatate am purtat lentile de contact saptamanale,respectiv acuvue oasys de la jhonson cu dioptrie de -1,75 la ambii ochi si m am inteles minunat cu el,in ultima vreme am observat ca nu mai vad f clar asa ca am fost la un consult oftalmologic.La acesta a reiesit ca mi au crescut dioptrile respectiv -2 la ochiul drept,iar la ochiul stang a iesitca am -2,25 cu cilindru de -0,75 cu ax 180.Au ajuns lentilele acuvue oasys pt OD si acuvue oasys for astigmatism pt OS,la ochiul drept e ok,insa la ochiul stang simt o senzatie ciudata ca si cum s ar misca cand clipesc si le simt si mai tare,intrebarea mea e daca o sa imi comand si pt stangul acuvue oasys simple fara astigmatism e o problema?nu o sa vad clar?

Oct. 7, 2014, 5:01 p.m.
0
0

geta

Buna ziua. Am folosit mereu lentile de contact Pure Vision. Sunt multumita de ele. Acum nu mai gasesc cu diametrul de 13,6 sau 13,8 asa cum mi-a prescris medicul. Se gasesc doar cu diametrul de 14. Conteaza acest lucru. Pot sa comand lentile Air Optix unde se gasesc cu diametrul potrivit? Va multumesc!

Feb. 11, 2015, 9:47 a.m.
0
0

Dr.Simona Radu

Pentru Ramona; Imi pare rau dar nu am primit notificare cand ati scris. E o diferenta de geometrie intre lentilele sferice si cele pentru astigmatism, de acolo e posibila o diferenta de confort. La un cilindru asa de mic si la un singur ochi cred vederea nu va fi afectata, merita incercat -2,5D\r\n\r\nPentru Geta\r\n\r\nO lentila de contact are mai multi parametri si o adaptare corecta trebuie sa tina cont de combinatia dintre acestea, diametrul e doar un element. Nu au existat niciodata lentile Pure vision cu diametre mai mici, ceea ce ati purtat au fost alte lentile Bausch & Lomb de o generatie mai veche, care aveau un alt material si se gaseau pe mai multe combinatii de raza si diametru.\r\nCeea ce va recomand este o consultatie oftalmologica la care sa vi se probeze diferite variante de lentile din generatiile moderne si a se stabili care se adapteaza cel mai bine la forma ochiului dumneavoastra. Lentilele care vi se potrivesc, fiind de proba, vi se pot da si acasa pentru a decide si cu care aveti cel mai bun confort pana la sfarsitul zilei, dat fiind ca materialele si designul lentilei difera de la o companie la alta. Deasemenea vi se va recomanda si cea mai buna solutie de intretinere pentru aceste noi lentile.

Feb. 11, 2015, 4:57 p.m.
0
0

Dr. Simona radu

Pentru Geta : O lentila de contact are mai multi parametri si o adaptare corecta trebuie sa tina cont de combinatia dintre acestea, diametrul e doar un element. Nu au existat niciodata lentile Pure vision cu diametre mai mici, ceea ce ati purtat au fost alte lentile Bausch & Lomb de o generatie mai veche, care aveau un alt material si se gaseau pe mai multe combinatii de raza si diametru.\r\nCeea ce va recomand este o consultatie oftalmologica la care sa vi se probeze diferite variante de lentile din generatiile moderne si a se stabili care se adapteaza cel mai bine la forma ochiului dumneavoastra. Lentilele care vi se potrivesc, fiind de proba, vi se pot da si acasa pentru a decide si cu care aveti cel mai bun confort pana la sfarsitul zilei, dat fiind ca materialele si designul lentilei difera de la o companie la alta. Deasemenea vi se va recomanda si cea mai buna solutie de intretinere pentru aceste noi lentile

Feb. 11, 2015, 4:58 p.m.
0
1

geta

Va multumesc!

Feb. 11, 2015, 9:49 p.m.
0
0

Maria

Buna seara! In urma unui control oftalmologic, mi s-a masurat raza de curbura(8.70) si diametrul(14.00) pentru a-mi putea comanda lentile de contact. Mentionez ca am miopie, diopriile -3.75 si -4.50. Problema este insa ca lentilele pe care as fi vrut sa le comand nu sunt disponibile decat cu raza de curbura 8.60. Credeti ca ar fi in regula si astfel? Sau ar trebui sa gasesc unele sa se potriveasca intocmai? Va multumesc!

March 12, 2015, 8:18 p.m.
0
0

Dr. Simona Radu

Stimata doamna, prescrierea lentilelor de contact trebuie dusa pana la capat in cabinet, cu alegerea tipului de lentila care vi se potriveste, verificarea adaptarii pe ochi si instructajul privind folosirea si masurile de siguranta. Aceasta este o stiinta, in plus exista si riscuri, nu este normal sa vise paseze o asemenea responsabilitate. Daca oftalmologul dumneavoastra nu se ocupa cu lentilele de contact, folositi reteta de ochelari pentru a va adresa unui alt cabinet sau chiar unei optici medicale unde vi se vor oferi servicii de specialitate dedicate acestui domeniu.

March 13, 2015, 12:44 a.m.
2
0

Ariana

buna ziua ! am astigmatism miopic compus si momentan am ochelari cu valori de :SF-OD:-1.75 ;OS:1.00 si CYL - OD: -3.00 ;OS:-3.50 si AX - OD:165 ;OS:15 . As dori sa port lentile de contact cu dioptrii . Ce lentile de contact imi recomandati ?

April 10, 2015, 9:48 a.m.
0
0

Daniel

Buna ziua, Am o intrebare legata de raza de curbura. Eu purtam lentile de contact colorate, raza de curbura 8,4 si diametrul 14, insa am inteles ca nu se mai fabrica lentile colorate cu raza 8,4. Este vreo problema daca iau cu raza de 8,6? Imi afecteaza ochiul in timp? Multumesc!

May 9, 2015, 8:38 p.m.
0
0

Dr. Simona Radu

Lentilele de contact sunt dispozitive medicale si fiecare produs are caracteristicile lui, care nu se limiteaza la raza de curbura. Prescrierea lor trebuie facuta de persoane calificate, care verifica inainte de a elibera prescriptia care este produsul cel mai potrivit ochilor si starii de santatate, oculare si generale, a fiecaruia si efectueaza si instructajul dedicat. Cumpararea lor fara aceste demersuri implica riscuri mari

May 12, 2015, 9:05 a.m.
0
0

Maria C

Buna ziua,doresc sa achizitionez lentile de contact (zilnice pt ocazii) cu miopia de -3,5 la ambii ochi. Raza de curbura la dreptul este de 7,86 si la stangul de 7,81. Nu gasesc la magazine cu raza de curbura mai mica decat 8,5. Este vreo problema daca iau cu raza de 8,5?

June 17, 2015, 11:40 a.m.
0
0

Alexandra R

Buna ziua! As vrea si eu sa aflu ce dioptrie am la ochiul stâng. Pe reteta, pe primul rand scrie:\r\nSPH -7.50, CYL +2.50, AX 90 de grade\r\n\r\niar pe rumatorul rand:\r\nSPH -5.00, CYL -2.50, AX 0 grade\r\n\r\nMultumesc mult!!

June 17, 2015, 9:33 p.m.
0
0

Laura

Bună ziua,\\\\r\\\\nAm o miopie operata acum 20 ani prin keratotomie radiara, iar acum am un astigmatism miopic ce nu prea poate fi corectat prea bine prin purtarea de ochelari ( -6, cyl -1,50, ax 90 O și -6, cyl -1,50, ax 20 OS). Credeți ca m-ar putea ajuta purtarea unor lentile rigide? As putea veni la un consult sau nu e cazul având o keratototomie?

June 12, 2016, 3:12 p.m.
0
0

ioana

buna ziua\r\nam purtat lentile de contact 3 ani de zile Bausch&Lomb. La ochiul stang SofLens 59(diametru de 14.2) si la ochiul drept Pure Vision Toric (diametru de 14.5)... Am fost la control dar nu mi-au trecut conversiile de la ochelari la lentile(nu am vrut sa cumpar de la ei). La OS mi s-a prescris -6 iar la OD -5.75/-1.25/76* .... am facut conversiile din tabelul Bausch&Lomb si a iesit OS -5.60(-5.50) si OD -5.50/-1.25/80*... as vrea sa comand lentilele de pe un sait .. PureVision 2 Toric http://www.conga.ro/lentile-de-contact/lentile-lunare/lentile-lunare/purevision-2-toric-6-lentile--lentile-de-contact-lunare-7014.html si Pure Vision 2 HD http://www.conga.ro/lentile-de-contact/lentile-lunare/pure-vision-2-hd-6-lentile--lentile-de-contact-lunare-7003.html ... dar diametrul este de 14 ...sunt bune pentru mine? am facut bine conversiile?

June 22, 2016, 11:22 a.m.
1
0

Bernadett

Buna ziua! As avea o intrebare. Pe reteta mea pentru lentile contact doamna doctor a specificat raza de curbura 8.4. As vrea sa comand lentile de contact dar gasesc doar cu raza de 8.3 sau 8.6. Care este recomandat in cazul acesta? Va multumesc!

Jan. 17, 2017, 2:43 p.m.
0
0

Dr. Simona Radu

Pentru Laura: da, merita probate o lentila hibrida si una rigida. Adaptarea dupa keratotomie radiara este posibila. Pentru celelalte intrebari: asa cum ati constatat si din raspunsurile mele anterioare, eu cred ca adaptarea unei lentile de contact trebuie luata in serios, pentru ca este un dispozitiv medical iar prescrierea ei e o stiinta in sine, de aceea va sugerez sa va adresati unui prescriptor cu experienta care va alege ce aveti nevoie si va va urmari si evolutia in timp.

Jan. 17, 2017, 6:42 p.m.
0
0

mira

Bună ziua, Folosesc lentile de contact Air Optix Aqua (Day/ Night&Day) cu RC 8,6. Acum aș vrea să-mi schimb brandul, să iau Acuvue Oasys cu Hydragel, dar au RC 8,4 sau 8,8. Ce variantă mi-ați recomanda? Medicul meu oftalmolog nu mi-a făcut nicio sugestie... Merci

Nov. 7, 2017, 8:12 a.m.
0
1

Laura

Mulțumesc pentru răspuns. Ați putea să-mi recomandați un medic cu experiență în alegerea lentilelor de contact a celor cu keratotomie radiară? Pentru că între timp eu am încercat niște lentile (prescrise) din silicon hidrogel, dar nu văd prea bine cu ele.

Nov. 15, 2017, 5:37 p.m.
0
0

Sofie

I was wondering, have you ever considered hiring a Infographic designer? I have the perfect designer for you, or, I can provide recommendations for other designers who would be a good fit for your business. Infographic are very linkable and can score you some juicy links. below a link to the method https://backlinko.com/how-to-get-backlinks Here is my email address: sofiee932@gmail.com I look forward to hearing from you. Chat soon, Sofie

April 23, 2023, 6:06 p.m.
0
0

Damian

Are you ready to amp up your online presence and amplify your business? Look no further! Our Top-tier Guest Blogging Solutions are here to take your success to the next level. Check it out: https://tinyurl.com/55dj47c3 We want to highlight some key advantages of our service that will leave you absolutely overjoyed: - High-Grade Backlinks: With a staggering 30,611+ websites at your reach, you'll have access to first-rate backlinks that can remarkably boost your website's search engine placement. These are not just any backlinks – they're powerful endorsements from websites with genuine traffic and credibility. - Your Satisfaction, Our Payment: We are so confident in our service that we offer a one-of-a-kind satisfaction guarantee. You only pay when you are absolutely satisfied with the results. Your confidence is our top priority, and we're here to fulfill our commitment. - Boost Traffic, Generate Leads, and Skyrocket Sales: Placing your content on relevant, high-traffic websites is the golden ticket to reaching your desired clientele, attracting devoted customers, and propelling your sales. It's a surefire way to make your business prosper. - Affordable Marketing Solution: Guest blogging is not only highly effective, but it's also budget-friendly. It's a cost-efficient alternative to traditional paid advertising methods. You'll save money while achieving remarkable results. - Dominate the SERPs: Your website's ranking on Google will soar as you secure quality backlinks from reputable websites. Watch your website climb the SERP ladder and gain the exposure you've always dreamed of. Don't miss out on this incredible opportunity to transform your online presence and enjoy all the benefits that come with it. Our Premium Guest Posting Services will make your business shine, and the best part is, it starts at just $3.99! Take the first step towards your online triumph today! To get started or learn more, simply click here: https://tinyurl.com/55dj47c3 . Your venture to online greatness begins now. Click here: https://tinyurl.com/55dj47c3

Nov. 13, 2023, 9:30 p.m.
0
0

Eulalia

Hi and happy new years!! How about getting a side hustle for extra cash this new year i share 10 examples here https://smartflow.click this is marketing Karl Rowe Stjernsköldsgatan 4a 41470 göteborg opt out https://forms.gle/fSbDLR2LM9fxzbEB8

Jan. 1, 2024, 3:42 p.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha