47
None

Necesitatea consultaţiei oftalmologice la copilul preşcolar

Ochii sunt responsabili pentru cca 80% din informaţiile primite din mediul înconjurător, deci funcţionarea lor în parametrii optimi este esenţială pentru dezvoltarea abilităţilor fizice şi intelectuale ale copiilor. De multe ori acuzăm dezinteresul, lenea sau lipsa de “talent” pentru o anumită activitate, ignorând de exemplu importanţa coordonării ochi-mână şi a calităţii vederii la distanţă pentru practicarea multor sporturi sau oboseala apărută datorită suprasolicitării sau neclarităţii vederii la aproape. Introducerea şi diversificarea dispozitivelor electronice, mult iubite de cei mici, dar şi de părinţi, îi expune pe copiii la solicitări vizuale intense, de la vârste fragede şi implicit la apariţia unor patologii specifice, mult mai rare în trecut.

În primul an de viaţă, datorită evaluării atente a medicului neonatolog şi apoi a controalelor frecvente efectuate de pediatru, defectele congenitale majore sunt depistate şi tratate. Dezvoltarea vederii binoculare este însă un proces care se derulează până pe la vârsta de 9 ani iar creşterea fiziologică a globului ocular are loc până la 10-12 ani.

Acest interval de timp este esenţial pentru diagnosticarea şi tratarea viciilor de refracţie, a strabismelor, a inflamaţiilor, alergiilor şi a altor condiţii patologice oculare specifice vârstei. Recomandabil este ca acest control să se efectueze de regulă în fiecare an iar în cazul în care s-a depistat o problemă, la 3 sau 6 luni. Această periodicitate asigură identificarea elementelor noi apărute dar şi o “plasă de siguranţă” în cazul în care diagnosticul, tratamentul sau gravitatea situaţiei la una din vizite nu au fost pe deplin înţelese.

Mulţi părinţi şi chiar medici aşteaptă până la 3-4 ani pentru prima consultaţie, din considerentul că este nevoie neapărat de colaborarea verbală a micuţilor, dar analizarea şi măsurarea copiilor se poate face prin numeroase tehnici moderne încă din primele zile de viaţă. Se măsoară începând de la 6 luni, de la distanţă, dioptriile, deviaţia strabică şi transparenţa mediilor oculare.

Este bine să verificăm vederea copiilor noştri şi acasă, prin tehnici simple şi agreabile, uşor de aplicat prin intermediul unor jocuri. Orice factor de anormalitate va deveni, evident, motiv de vizită urgentă la oftalmolog.

Programari: 021.410.91.10, 0724.077.923, 0769.220.411

Singurul cabinet din România în care se prescriu lentile PARAGON CRT

(terapie refractivă corneană) pentru corecția și controlul progresiei miopiei.

Consultații pentru toate vârstele (cu reduceri pentru seniori)

Glaucom, keratoconus, ochi uscat

Depistarea semnelor oculare ale unor boli generale

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha