48
None

Cancerul intestinului gros – 9 din 10 pacienți diagnosticați ar putea fi salvați dacă s-ar prezenta la medic încă de la primele simptome

Martie – Luna Internațională de Luptă împotriva Cancerului Intestinului Gros

Luna martie este Luna Internaționala de Luptă Împotriva Cancerului Intestinului Gros, ocazie cu care Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) și Liga Română de Cancer continuă, pentru al treilea an consecutiv, seria de acțiuni menite să atragă atenția opiniei publice cu privire la acest tip de cancer și la simptomele sale, modalitățile de prevenire și diagnosticare precoce.

Ce este cancerul intestinului gros?

Intestinul gros este alcătuit din colon și rect. Alimentele digerate care au fost fragmentate în intestinul subțire ajung în intestinul gros, un tub muscular lung de circa 1,5 metri. Intestinul gros absoarbe apa și substanțele minerale din bolul alimentar și elimină materiile reziduale, denumite scaun sau materii fecale. Prima porțiune de aproximativ 1.3 metri din intestinul gros se numește colon, iar restul este rectul. Cancerul intestinului gros este o tumoare solidă, care își are originea în straturile interne ale peretelui intestinal, dar poate crește, străbătând în întregime acest perete.

Conform celor mai recente date Globocan 2012, cancerul intestinului gros a urcat pe locul al II-lea în randul celor mai frecvente forme de cancer, atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților, în țara noastră. Datele privind incidența acestei boli în România arată că 10256 de români sunt diagnosticați în fiecare an cu această formă de cancer, iar 5675 de persoane pierd anual lupta cu boala.

Simptomele cancerului intestinului gros

Semnele și simptomele cancerului intestinului gros pot varia de la cantități microscopice de sânge în scaun până la modificarea tranzitului intestinal. Cele mai frecvente simptome ale cancerului intestinului gros includ:

- Sângerare rectală (scaun cu sange)

- Modificarea tranzitului intestinal

- Dureri sau crampe abdominale

- Anemie fără o explicație

- Pierdere inexplicabilă în greutate

Cancerul intestinului gros este diagnosticat cel mai frecvent la persoane cu vârsta peste 50 de ani. De aceea, este recomandat ca toți cei care manifestă simptome ce pot indica un posibil cancer să se prezinte imediat la medic.

Una dintre cauzele principale incriminate pentru creșterea numărului de cazuri de cancer al intestinului gros este atitudinea generală a publicului.

“Oamenii evită să meargă la medic pentru că le este jenă sau frică. Statistic, la nivel mondial, 93 din 100 de persoane pot fi salvate dacă sunt diagnosticate precoce, prin control periodic! Din păcate, rușinea îi impiedică pe cei care prezintă primele simptome să apeleze la medic”, a declarat Cezar Irimia, Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România

România se alătură pentru al treilea an consecutiv acțiunilor ce marchează Luna Internațională de Luptă Împotriva Cancerului Intestinului Gros

Campania organizată în acest an de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și Liga Română de Cancer se bucură de o imagine cu un impact vizual puternic, care va fi afișată pe panouri outdoor în București, Iași, Brașov și Cluj, precum și pe autobuzele RATB de pe liniile: 104, 123, 330, 313 si 331. Un spot de informare va fi difuzat în luna martie pe Radio România Actualități, Radio Cluj, Radio Iași și Radio București.

La sfârșitul lunii, în data de 30 martie, FABC și Liga Română de Cancervor organiza un eveniment în parcul Tineretului. În cadrul acestei acțiuni, cei interesați vor putea afla direct de la medici și vedete informații despre pericolul pe care îl reprezintă cancerul intestinului gros, cât și despre simptomele și metodele de prevenție și diagnosticare precoce a acestei bolii.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha