Se consideră că personalitatea tânărului este acum conturată, că putem spune despre un individ că are o structurare mai mult sau mai puţin matură în ceea ce priveşte ego-ul propriu. Totuşi procesul maturizării cognitive continuă încă mulţi ani de acum încolo, până la vârsta când începe regresul, când unii dintre noi „parcă se întorc în copilărie”.
Provocările adultului tânăr sunt mai mari şi mai numeroase decât cele ale adolescentului; cei mai mulţi dintre tineri vor părăsi familia, vor merge la facultate, urmează să-şi poarte singuri de grijă, unii chiar vor întemeia o familie şi vor fi împovăraţi de responsabilităţi. Putem spune că la această vârstă „iau în piept viaţa reală”, au primele „revelaţii” privind adevăratele relaţii interumane, bazate pe solidaritate, competiţie, invidii, trădări, ipocrizii etc. Viaţa socială ocupă primul loc în preocupările lor, inteligenţa se dezvoltă rapid (la unii) datorită noilor experienţe, contactului interuman cu ceilalţi tineri de aceeaşi vârstă, veniţi din medii diferite, cu sisteme de valori implementate în familie (altele decât banul, sper!), dar sunt expuşi şi marilor tentaţii de a duce o viaţă mai puţin ordonată, odată scăpaţi de sub tutela părinţilor, care acum nu-i mai pot monitoriza. Astfel nopţile se transformă în zile, petrecerile devin un mod de viaţă, riscul consumului de droguri atinge apogeul, alcoolul nu lipseşte de la nici un eveniment, pericolul contactării bolilor cu transmitere sexuală este maxim, se nasc prietenii solide care vor dura toată viaţa, se găsesc „suflete pereche” care vor forma familii.
Pentru majoritatea dintre tineri, aceşti ani, de la începutul vieţii de adult, plini de provocări şi de necunoscute, nu-şi pun o amprentă negativă, reprezentând doar o perioadă de tranziţie şi de experienţe noi, din care vor putea discerne binele de rău. Din păcate, o parte dintre aceştia se îndreaptă vertiginos spre panta descendentă a societăţii, rămânând prinşi în capcanele exceselor, amânând terminarea studiilor sau chiar abandonându-le, cad în capcana drogurilor şi alcoolului, devenind din consumatori ocazionali, adevăraţi dependenţi, capabili să fure, să se prostitueze sau chiar să ucidă pentru a procura substanţele care îi transferă într-o altă dimensiune de unde nu vor mai putea reveni. Din păcate autoritatea părinţilor este greu de manifestat în această perioadă, când singura dependenţă faţă de familie devine doar cea financiară, posibilitatea de control este redusă datorită distanţei şi complianţei tânărului.
De aceea, educaţia pe care o dăm copiilor, atunci când sunt lângă noi, este cea mai importantă şi ne scuteşte de surprizele neplăcute, care ne pot aştepta atunci când aceştia părăsesc casa părintească. Tot la această vârstă debutează frecvent şi tulburările psihice severe care pot pune tânărul în situaţia de a pierde definitiv controlul asupra propriei persoane. Dintre acestea, schizofrenia şi tulburările afective bipolare au cea mai mare incidenţă şi sunt cele mai grave fenomene patologice din psihiatrie. Suicidul de asemenea reprezintă o mare problemă la această vârstă, când cea mai frecventă cauză este considerată eşecul sentimental. Experienţa practică a dovedit că acestea au întotdeauna semne premonitorii care ar trebui observate din timp şi tratate corespunzător. Din păcate însă, sunt ignorate atât de tineri cât şi de părinţii acestora, considerând că „aşa e el, mai dificil sau mai retras, mai introvertit sau mai extrovertit”. Parţial adevărat! Atunci când aceste fenomene schimbă flagrant comportamentul tânărului, îi afectează viaţa socială, şcolară sau profesională, îl transformă oarecum într-un necunoscut pentru anturaj, ar fi timpul ca familia să facă primul drum la psihiatru. Deşi greu de acceptat, această atitudine poate salva tânărul de la un dezastru iminent.
Dar, de cele mai multe ori, nu se întâmplă aşa. Familia refuză să accepte realitatea, îşi crează false speranţe: că va trece perioadă zbuciumată odată cu maturizarea, că nu li se poate întâmpla tocmai lor asemenea nenorocire şi aşa se pierde timp preţios, până ce se ajunge la situaţia în care este necesară intervenţia poliţiei, atunci când lucrurile au scăpat de tot de sub control. Sunt expuşi riscului de a dezvolta aceste tulburări tinerii care au printre rudele de gradul 1 sau 2, persoane cu boli psihice, cei care s-au adaptat greu în copilărie la situaţii stresante ca: încadrarea în şcoală, la schimbările de mediu, cei cu familii în care violenţa a reprezentat un mod de viaţă, cei care au fost abuzaţi, cei care au avut conflicte cu poliţia, cei care trăiesc periculos şi cei cu o instabilitate mare emoţională.
De precizat că nu oricine experimentează astfel de situaţii va face obligatoriu o tulburare psihică de-a lungul vieţii, dar în schimb la toate persoanele care ajung în serviciile de psihiatrie se regăsesc aceste fenomene în antecedentele personale. Tinerii proveniţi din familii intens conflictuale, promiscue, consumatoare de alcool care au fost maltrataţi şi umiliţi în copilărie prezintă un risc foarte mare de a dezvolta tulburări de personalitate destul de severe, care le vor marca întreaga viaţă, afectându-le sever relaţiile sociale şi profesionale. Din această categorie se vor selecta marii psihopaţi care vor deveni la rândul lor abuzatori, violenţi, delincvenţi, pedofili, etc. Aceştia pe lângă faptul că moştenesc tare genetice de la părinţi, au şi modele de comportament deviant în familie şi datorită lipsei de educaţie pot înţelege ca normal modelul parental defect. Alcoolismul parental se întâlneşte din ce în ce mai frecvent şi în familiile „cu pretenţii”, în care unul dintre parteneri îşi îneacă „necazurile sau neajunsurile”, fără să realizeze că are o dependenţă şi că pune în pericol sănătatea mentală a celorlalţi membrii.
Din aceste motive consider că atunci când cineva se hotărăşte să devină părinte, trebuie să cunoască toate aceste fenomene, astfel încât să-şi asume riscurile în cunoştinţă de cauză. A face copii este simplu, dar până să reuşeşti să te bucuri şi să fi mândru de ei este cale lungă, iar drumul până acolo este extrem de anevoios. Avem totuşi mare noroc cu potenţialul enorm cu care ne naştem fiecare dintre noi, care pe unii îi ajută să devină învingători în orice condiţii. În sprijinul acestei ipoteze vin exemplele de copii proveniţi din familii dezorganizate sau indiferente care au reuşit să-şi croiască singuri un drum frumos în viaţă. Dr. Laura Bîrdeanu, medic primar psihiatrie pediatrică
POPESCU
Aceasta excroaca care se crede medic psihiatru a fost scoasa cu politia din spitalul judetean Tg-Jiu din lipsa de profesionalism. Acum si-a inchiriat un spatiu si practica ritualuri gen ''Mudava'' sau ''Bivolaru'' si face experiente pe bietii copii bolnavi de autism sau handicap mental pe care-i stoarce de bani fara a le da vreo speranta. Colegiul medicilor ar trebui sa se sesizeze si sa-i verifice anii de studii si diploma daca este reala. Aceasta persoana este foarte periculoasa pentru sanatatea copiilor deoarece face experiente cu tot felul de medicamente cu regim special. In copilarie probabil a dus lipsa de afectiune parinteasca iar acum are o mare frustrare si uraste copiii. Cei care lucreaza in subordinea sa o mai numesc si ''Hitler''. Rog control de la Colegiul medicilor si ANAF.
Aug. 16, 2016, 7:46 p.m.