Psiholog Fulop Cristina
După cum ştiţi, fie că vorbim de serviciu sau de familie, vorbim despre echipă. Diferenţa dintre echipă şi grup constă în principal, în faptul că echipa are obiective comune, indivizii privind “spre mâine” în aceeaşi direcţie, pe când în cazul grupului, vorbim despre obiective individuale la care ajungem însoţindu-ne cu alţii, iar “mâine” se află doar din anumite puncte de vedere în aceeaşi direcţie.
Ca întotdeauna, felul în care acţionăm este despre noi - despre cine suntem, cum suntem şi despre cine şi cum ne dorim să devenim. Sigur că, devenirea în interiorul unei echipe, este condiţionată de măsura în care simţim că aparţinem echipei respective şi deci, şi despre măsura în care percepem adaptarea şi integrarea noastră, din toate punctele de vedere.
Cum privim echipa? Care ar fi perspectivele optime fiecăruia dintre noi de raportare la orice tip de echipă?
Chiar dacă ar putea părea un şablon, realitatea este că relaţiile informale dintre membrii unei echipe, dublează, susţin şi dezvoltă relaţiile formale şi eficientizează rezultatele activităţii echipei respective, în final, “nivelul de bine” al fiecărui membru. În cazul echipelor de lucru, dinamica substraturilor informale determină indubitabil dinamica comportamentelor şi atitudinilor formale, atât direct, cât şi indirect.
Este foarte important ca fiecare membru al echipei să ştie cu exactitate care este rolul lui funcţional, dar să conştientizeze şi necesitatea identificării rolului său psihologic în cadrul echipei, adică acel rol pe care ajungem să îl ocupăm în raport cu structura şi trăsăturile noastre de personalitate. Unul dintre principiile de bază ale succesului în echipă este cel conform căruia “ne comportăm cu ceilalţi, aşa cum ne-am dori să se comporte ei cu noi”. În lumina celor două roluri - funcţional (formal) şi psihologic (informal), acest lucru presupune “punerea laolaltă” a competenţelor profesionale ale membrilor echipei (şi nu oricum, ci în strânsă interdependenţă), armonizarea şi exersarea competenţelor sociale individuale şi a acelor atribute de personalitate care au ca rezultat alinierea valorilor personale individuale ale membrilor echipei, dar şi optimizarea interacţiunilor cu ceilalţi (socializarea colectivă în vederea însuşirii şi dezvoltării unor mentalităţi şi comportamente asemănătoare).
Asumarea liderului comun
Un alt aspect important îl constituie asumarea liderului comun, de către fiecare membru al echipei, demers esenţial pentru atingerea obiectivelor propuse. O echipă fără lider, nu este cu adevărat coerentă şi nici eficientă.
Conştientizând încă o dată aceste aspecte, reuşim să ne poziţionăm cu maturitate faţă de noi înşine (omul şi profesionistul) şi faţă de echipă, înţelegând corect semnificaţia faptului că subordonarea obiectivelor noastre (individuale), obiectivelor organizaţiei (implicit, ale echipei), este parte a unui demers “win-win”.
Echipa eficientă este aceea în care membrii echipei acţionează împreună, vizând un obiectiv comun, antrenându-şi responsabilităţile şi abilităţile în proporţie de 100% pentru reuşită, conştienţi că, la final, vor împărtăşi succesul sau eşecul, toţi, împreună. Ce înseamnă investiţia de 100% a fiecărui membru al echipei? Imaginaţi-vă o echipă de fotbal cu 11 jucători, care gândesc la începutul unui meci în mod individual în felul următor: ”investiţia mea pentru a câştiga partida este de 9.09%, adică 100% împărţit la 11”. Credeţi că au vreo şansă de reuşită? Îndoielnic… Dar dacă, fiecare dintre ei va gândi: ”este important să fac tot ce pot, 100%, pentru a câştiga partida”? Şansele de succes cresc fără dubii, maximizând astfel posibilităţile ca echipa să-şi atingă obiectivul. Acest tip de raportare la realitate este valabil în cazul oricărei echipe, indiferent care este domeniul de activitate caracteristic.
