Prof. Univ. Dr. Streinu Cercel Adrian
Încă de prin anii 2005-2006 am ajuns la concluzia că la nivelul centrelor regionale de boli infecţioase şi HIV-SIDA trebuie să dezvoltăm unităţi de terapie intensivă, aferente bolilor infecţioase şi, astfel, aceste unităţi de terapie intensivă au fost înfiinţate la nivelul a 9 centre regionale din ţară. Acest lucru ne-a dat posibilitatea ca la o primă alertă, şi mă refer la alerta de Ebola, să gestionăm cu eficacitate situaţia.
Nu am avut cazuri de Ebola, în schimb am avut cazuri de malarie hemoragică şi am observat că lucrurile au funcţionat cât se poate de bine, în sensul că personalul medical a ştiut ce are de făcut inclusive în momentele de echipare şi dezechipare. Problema nu era atât echiparea cât mai ales dezechiparea, deoarece acela este momentul în care corpul medical se poate contamina şi poate să dezvolte infecţii cu agentul patogen, eventual unul necunoscut.
De asemenea, până la apariţia SARS-CoV-2, împreună cu colegii am creat un sistem de izolare a unor astfel de pacienţi în sistem de biosiguranţă P4, unde a și fost internat primul pacient infectat cu SARS-CoV-2 care a fost confirmat de laboratoarele de genetică moleculară ale institutului.
La noi toată lumea a purtat mască şi în spaţii interne dar şi în spaţii exterioare având în vedere că virusul circula şi în arealul Institutului.
Această nouă boală a tins și tinde în continuare să ne înveţe din nou toată patologia de medicină internă şi nu numai, inclusiv patologie cu componentă chirurgicală.
Am constatat că reapar miocarditele pe care nu le văzusem sub acest aspect dat de alte virusuri, de alte bacterii, inclusiv de Bacilul Koch, care poate să conducă la o pericardită cât se poate de severă.
De asemenea, au apărut afecțiuni de tip hepatic, care nu au mai fost identificate până acum şi practic au dispărut infecţiile cu un virus hepatitic A, pe care nu le-am mai avut în teritoriu.
Era normal să dispară infecțiile cu virus hepatitic B, deoarece vaccinarea la copilul mic și nou-născut încă merge foarte bine şi nu sunt probleme.
A dispărut infecţia cu virusul hepatitic C şi aici este o întreagă problemă, de fapt infecţia nu a dispărut, nu s-a mai efectuat testare pentru aceasta.
Există la nivelul CNAS un program foarte bun cu terapii asigurate care să combată virusul în proporţie de 99% dar în cursul anului 2020 am pierdut peste jumătate din aceste scheme terapeutice şi practic doar jumătate din potenţialii beneficiari au ajuns să se vindece de infecţia cu virusul hepatitic C, un alt aspect îngrijorător. Mă refer la pacienţii cu virusul hepatitic C netratați, care au potenţial să dezvolte hepatocarcinoame şi ajung în sfera transplantului hepatic, destul de dificil de realizat.
Acest aspect denotă faptul că deja ar trebui să revizuim toate modalităţile de diagnostic ale pacienţilor nostri, respectiv de testare.
Un rol deosebit de important îl are medicul de familie.
Joncţiunea dintre medicul de familie şi medicii de specialitate trebuie să fie una foarte clară. Dacă punem medicul de familie în centru şi celelalte specialităţi aferente medicului de familie, acesta trebuie să aibă conexiuni cu toate tipurile de specialităţi medicale, astfel încât să ştie cui să trimită pacientul cu anumite simptomatologii.
SARS-CoV-2 este un virus foarte periculos, nu numai pentru că determină COVID-19, adică patologie pulmonară, ci și pentru că afectează întreaga economie vasculară din organism, astfel că, din cauza hipoxiei pe care o generează lipsa de oxigen în interiorul organismului, avem inclusiv hipoxie cerebrală.
La unii pacienţi cu afecţiuni anterioare ale sistemului nervos central sau cu depresii, acestea se pot accentua conducând în unele cazuri la tendinţa de suicid. Inclusiv la ”Matei Balș” a fost un astfel de caz dramatic, o situaţie în care un pacient a ajuns la defenestrare, mass-media mediatizând ştiri similare.
SARS-CoV-2 ne-a reconştientizat asupra faptului că oxigenul este un medicament pentru corpul uman şi ca atare trebuie utilizat în condiţii cât se poate de optime. Spitalele au trebuit să recurgă la pregătiri continue şi la schimbări în organizare astfel încât să aibă capacitatea de a diagnostica şi trata în permanenţă pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2.
Anul 2021 ne situează în postura dată de faptul că avem un nou val epidemic care de data aceasta nu mai este dat de tulpina sălbatică ci de tulpina britanică.
Măsurile de tip preventiv respectiv masca, anticorpii monoclonali anti spike şi vaccinarea sunt esenţiale pentru stoparea pandemiei.
Un pacient care este uşor simptomatic sau mediu simptomatic şi primeşte anticorpi monoclonali anti spike, nu mai face formă severă şi nu mai ajunge în terapie intensivă.
Totodată vreau să mai amintesc faptul că dacă analizăm modul cum se derulează epidemia, constatăm că vom mai avea încă un val în toamnă.
De abia în anul 2022 va avea loc reconstrucţia sistemului sanitar pe noi principii. Trebuie să conştientizăm faptul că virusul SARS-CoV-2 va rămâne un virus endemic (cu potențial permanent), putând da în cursul unui an în mod intermitent un număr de infecţii. Avem exemplul celorlalte infecţii care au rămas endemice în populaţie.
Esenţial ar fi de stabilit cum ar putea evita următoarele generaţii infecţia cu SARS-CoV-2.
Infecţia cu SARS-CoV-2 este nu doar o problemă de sănătate publică ci şi o problemă de infecţie cu transmitere intraspitalicească.
„Testarea în masă este importantă deoarece dacă a fost identificată o persoană căreia i s-au administrat anticorpi monoclonali anti spike şi a fost eliminată din mediu iar celorlalţi li s-a făcut profilaxie s-a închis focarul respectiv în cca 14-15 zile şi nu mai apar cazuri noi, concretizând că pot fi salvate mii de vieţi”, a declarat Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel.
