71
None

Ghid pentru un somn odihnitor

Societatea modernă, tot mai orientată spre competitivitate şi creşterea productivităţii tinde să marginalizeze rolul esenţial pe care îl are somnul într-o viaţă echilibrată şi sănătoasă. Rezultatele sunt uşor de observat - stresul şi oboseala se regăsesc în capul listei celor mai periculoşi duşmani ai sănătăţii, fiind factori de risc majori pentru afecţiuni cardiace, diabet, cancer, probleme cu imunitatea sau probleme psihice.

Ce putem face pentru a avea un somn odihnitor, care să ne reîncarce bateriile şi să ne menţină sănătoşi?

Ceaiurile potrivite înainte de culcare

Alimentaţia potrivită şi anumite plante şi extracte din plante te vor ajuta să ai un somn liniştit, fără stres. Ceaiurile, spre exemplu, sunt un aliat de nădejde în acest sens. Din farmacia extrem de bogată a naturii poţi alege înainte de culcare ceaiul de valeriană, folosit de secole pentru efectele sale calmante asupra sistemului nervos. Teste ştiinţifice recente îi atestă capacităţile de calmare a stresului şi nervozităţii. Un alt ceai bun este cel de mentă, care acţionează în primul rând prin calmarea sistemului digestiv, fiind util dacă aţi avut o masă copioasă înainte de culcare. Nu putem uita nici de popularul ceai de tei, un calmant general, care relaxează muşchii şi reglează metabolismul.

Uleiuri esenţiale

Calităţile relaxante ale plantelor pot fi accesate şi prin intermediul uleiurilor esenţiale, fie folosite într-o baie fierbinte, înainte de somn, fie răspândite în dormitor prin alte mecanisme. Probabil cel mai popular este uleiul de levănţică, care scade anxietatea şi îmbunătăţeşte calitatea somnului. Foarte utile sunt şi uleiurile de bergamotă, valeriană, ylang ylang, muşeţel sau santal, fie singure sau în combinaţii. Dimineaţa, pentru o trezire proaspătă, puteţi alege un ulei parfumat de citrice sau de mentă.

Reguli importante

Un somn bun, revigorant, noapte de noapte, necesită disciplină. Este important să ne stabilim un orar fix pentru culcare şi trezire. Alege o oră la care să mergi la culcare (preferabil atunci când te simţi obosit) şi o oră la care te trezeşti. Ajustează-le dacă este necesar cu câte 15 minute zilnic, însă ar trebui să ajungi în punctul în care te poţi trezi dimineaţa fără alarmă, simţindu-te odihnit. Respectând aceste ore te vei simţi mult mai odihnit decât dacă ai dormi acelaşi număr de ore, însă culcându-te zilnic în momente diferite.

Evitarea anumitor preparate şi substanţe care au efect de stimulare a sistemului nervos este şi ea importantă. Aici putem aminti produsele care conţin cofeină, cantităţi mari de zahăr sau alcoolul, care, în ciuda miturilor, nu ne ajută să dormim mai bine.

La final, nu trebuie să omitem nici importanţa pe care o are locaţia potrivită. Transformă-ţi dormitorul într-un spaţiu ideal pentru somn, cu cât mai puţină aparatură electronică, răcoros, aerisit şi ferit de zgomote şi evită folosirea electronicelor cu ecrane luminoase înainte de culcare, deoarece lumina acestora îţi reduce producţia de melatonină, un hormon care induce starea de somn.

Angela Ciuciu, asistent de farmacie

www.farmacia3.ro

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha