Îngrijirea picioarelor este vitală dacă aveţi arterită (boala arterială periferică). În boala arterială periferică, vasele de sânge de la nivelul membrelor dumneavoastra se blochează datorită depunerii de grăsime pe pereţii arteriali şi calcificării acestor depozite. Dacă aveţi boala arterială şi diabet, trebuie să acordaţi atenţie suplimentară picioarelor, deoarece diabetul face vasele de sânge mult mai predispuse spre a se calcifica şi, de asemenea, afectează nervii, afecţiune numită neuropatie. Neuropatia poate cauza senzaţii de furnicături, arsuri sau slăbiciune la nivelul picioarelor. Mai grav, neuropatia poate cauza anestezia tălpii, astfel încât nu mai simţiţi dacă un pantof vă este prea strâmt, vă jenează, dacă vă intepati etc. Ca urmare, se pot produce răni care trec neobservate, deoarece nu dor, apoi infecţii şi în final moartea ţesuturilor, numita cangrenă, care impune amputaţia.
Dacă aveţi boala arterială periferică sau diabet, acordaţi atenţie sporită sănătăţii picioarelor Dvs. Inspectaţi-vă picioarele cu regularitate, protejaţi-le de leziuni, menţineţi o igienă riguroasă. Prin îngrijirea atentă a picioarelor Dvs. evitaţi riscurile de a face complicaţii serioase, care duc la amputaţie.
Ce puteţi face pentru a preveni complicaţiile de la nivelul picioarelor?
Chirurgul vascular vă va indica un plan de tratament în funcţie de stadiul bolii dumneavoastră. Pe lângă medicamente şi terapie de mers, acest plan va include întotdeauna sfaturi de îngrijire a picioarelor. Nu uitaţi însă că depinde de Dvs. să vă asiguraţi că acestea vor rămâne sănătoase, să detectaţi din timp orice problemă şi să căutaţi imediat tratament. Câteva reguli de a vă păstra picioarele sănătoase:
• Inspectaţi-vă picioarele în fiecare zi: Uitaţi-vă după tăieturi, înţepături, răni, flictene, locuri calde şi umflături la nivelul picioarelor şi articulaţiilor Dvs., de asemenea între degete. Dacă aveţi probleme în a vă vedea tălpile, folosiţi o oglindă sau rugaţi pe cineva să se uite în locul Dvs. Dacă găsiţi ceva anormal când vă examinaţi picioarele, sunaţi-vă doctorul.
• Spălaţi-vă picioarele în fiecare zi: Spălaţi-vă picioarele în apă călduţă. Asiguraţi-vă că apa nu este fierbinte, testând-o mai întâi cu mâna sau cu cotul. Uscaţi-vă picioarele, inclusiv între degete.
• Hidrataţi-vă picioarele pentru a le menţine moi şi netede: Aplicaţi un strat subţire de cremă emolientă la nivelul picioarelor pentru a le ţine netede şi pentru a preveni uscarea şi crăparea acestora. Multe din aceste preparate conţin lanolină şi sunt disponibile în mai multe variante. Medicul dumneavoastră vă poate recomanda produse specifice pe care să le aplicaţi. Evitaţi aplicarea de cremă între degete, deoarece aceasta vă poate predispune mai mult la infecţii.
• Nu vă trataţi singuri: Dacă veţi dezvolta piele îngroşată sau bătături, întrebaţi-vă medicul cum să le îndepărtaţi, nu o faceţi singur, deoarece s-ar putea să vă răniţi.
• Tăiaţi-vă unghiile cu regularitate: Folosiţi o forfecuţă/unghieră pentru a vă menţine unghiile scurte. Tăiaţi unghiile drept, evitând să tăiaţi colţurile unghiei şi neteziţi-le cu ajutorul unei pile. Dacă aveţi dificultăţi în a vă tăia unghiile de la picioare, rugaţi pe cineva să vă ajute. Dacă unghiile dumneavoastră devin subţiri, se îngălbenesc sau cresc în piele, sunaţi-vă medicul.
• Purtaţi întotdeauna încălţăminte şi sosete: Pentru a evita să vă răniţi picioarele, purtaţi încălţăminte şi sosete chiar şi când sunteţi în casă. Şosetele potrivite trebuie să fie lejere şi să nu vă jeneze. Nu purtaţi şosete mai mult de o zi. Nu uitaţi să verificaţi interiorul pantofilor înainte să îi încălţaţi. De asemenea, purtaţi pantofi care să nu vă înghesuie degetele şi evitaţi să purtaţi pantofi sau sandale cu vârful sau călcâiul liber.
• Cumpăraţi încălţăminte care vi se potriveşte: Pantofii care nu vi se potrivesc vă pot cauza răni şi flictene. Asiguraţi-vă că sunt mărimea şi forma picioarelor dumneavoastră. Asiguraţi-vă că pantofii sunt destul de confortabili, în aşa fel încât să nu fie prea largi, dar să lase destul loc pentru a vă putea relaxa degetele. Cumpăraţi pantofi cu vârful rotund şi de preferat cu tocul jos.
• Protejaţi-vă picioarele de frig şi căldură: Purtaţi întotdeauna pantofi pe asfaltul încins. Dacă picioarele dumneavoastra sunt expuse la soare, amintiţi-vă să folosiţi crema de protecţie. Evitaţi să staţi cu picioarele lângă radiatoare sau aeroterme. Nu aplicaţi comprese sau sticle cu apă caldă pe picioare. Purtaţi şosete pentru a vă feri picioarele de frig. Pe durata timpului rece, verificaţi-vă picioarele cu regularitate, pentru ca acestea să nu degere.
• Menţineţi fluxul sanguin la nivelul picioarelor dumneavoastră: Mişcaţi-vă degetele şi flectaţi-vă picioarele şi încheieturile timp de 5 minute de câte 2 - 3 ori pe zi. Amintiţi-vă să nu staţi cu picioarele încrucişate pentru mult timp. Evitaţi şosetele strâmte, care v-ar putea provoaca umflarea sau creşterea presiunii din picioare.
• Exerciţiile: Exerciţiile îmbunătăţesc circulaţia precum şi sănătatea dumneavoastră. Activităţi precum mersul, dansul, înotul, mersul pe bicicletă vă vor îmbunătăţi sănătatea în ansamblu şi vă vor minimaliza stresul de la nivelul picioarelor. Aveţi grijă să discutaţi cu medicul Dvs. înaintea începerii oricărui exerciţiu.
Sursa: Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara /
Clinica de Chirurgie Vasculară