Rezonanţa Magnetică reprezintă tehnica imagistică medicală cea mai complexă, neinvazivă, neiradiantă folosită pentru vizualizarea structurilor interne în detaliu şi în unele cazuri funcţionarea corpului uman, care a dus la îmbunătăţirea substanţială a medicinii moderne, prin furnizarea unui diagnostic precis pentru o gamă largă de boli.
Imagistica prin rezonanţă magnetică foloseşte un câmp electromagnetic puternic şi valuri de radiofrecvenţa pentru a produce imagini ale diferitelor planuri anatomice. Principiul tehnic al acestei metode constă în stimularea de protoni de hidrogen din diferite organe, cu unde de radiofrecvenţa, urmată de relaxarea acestora, moment în care se emite un semnal care este detectabil prin scaner şi transformat în imagini. Datorita acestui principiu, rezonanţa magnetică permite examinarea cu mare acurateţe a structurilor organismului în diverse planuri.
Imagistica prin Rezonanţa Magnetică este extrem de precisă în diferenţierea tipurilor de ţesut, şi oferă posibilitatea unui diagnostic mult mai clar al afectării ţesuturilor moi (care intra în compoziţia organelor, creierului, muşchilor, articulaţiilor), decât o face computer tomografia sau ecografia.
Această caracteristică reprezintă un avantaj important al acestei tehnici faţă de alte metode imagistice, ceea ce face ca IRM sa fie deosebit de utilă în diagnosticarea afecţiunilor neurologice, muculo-scheletale, ale părţilor moi, inimii şi vaselor de sange, organelor abdominale (ficat, pancreas, splină) şi pelvine (uter, ovare, prostata, rinichi) sau în depistarea cancerului.
Spre deosebire de tomografia computerizată sau radiologia convenţionala, rezonanţa magnetică nu utilizează radiaţii ionizante, deci nu este o tehnică imagistică iradiantă.
Care sunt cele mai comune utilizări ale IRM?
Până în prezent IRM este cea mai bună tehnică pentru diferentierea ţesuturilor normale de cele patologice din corpul omenesc, depăşind cu mult ecografia şi chiar tomografia computerizată. Orice regiune a corpului, este accesibilă examinării. Principalele aplicaţii ale metodei în medicina umană sunt cele de diagnostic, orientare a tratamentului şi urmărire în timp.
Rezonanţa magnetică este folosită pentru studierea afecţiunilor localizate la nivelul capului, gâtului, toracelui, abdomenului, bazinului, vaselor, glandelor mamare şi scheletului osos. Această tehnică imagistică ajută medicul să pună diagnosticul şi să stabilească sau monitorizeze tratamentul într-o serie de cazuri, cum ar fi problemele cardiace (evaluarea anatomiei şi funcţionalităţii inimii, valvelor): blocaje sau dilatări ale vaselor de sânge (aortă şi vasele mari: artere renale, arterele membrelor inferioare),
Rezonanţa magnetică (IRM) cardiacă reprezintă o tehnică relativ recentă, care a cunoscut o dezvoltare foarte rapida în ultimii ani. Indicaţiile şi locul rezonanţei magnetice în protocolul de diagnostic şi monitorizare în patologia cardiacă sunt încă în proces de evaluare, dar tendinţa este ca această modalitate imagistică să facă parte din protocolul de evaluare a multor afecţiuni cardiace datorită caracterului non-invaziv şi neiradiant, contrastului tisular superior celorlalte tehnici imagistice cu posibilitatea de achiziţionare a imaginilor multiplanare şi a secvenţelor cine-cardiac ce permit vizualizarea motilităţii miocardice şi fluxului sangvin.
Angiografia IRM, tehnică imagistică utilizată pentru a examina vasele de sânge din arii şi organe cheie ale organismului: gât, abdomen, bazin, picioare, creier, rinichi, plămâni, inimă. Acestă investigaţie se poate efectua cu sau fără substanţa de contrast; în cazul în care se foloseşte substanţa de contrast aceasta este de cele mai multe ori injectată intravenos.
Medicii utilizează angiografia RM ca şi tehnică imagistică atunci când doresc să:
• identifice existenţa obstrucţiilor sau dilatărilor la nivelul vaselor mari de sânge din torace sau abdomen (aorta)
• detecteze obstrucţia cauzată de plăcile de aterom de la nivelul carotidelor, vase care conduc sângele la creier. Atunci când aceste vase sunt îngustate, o cantitatea de sânge care irigă creierul este mai mică şi se produce accidentul vascular cerebral.
• identifice existenţa unui anevrism mic (dilatare) sau malformaţii arteriovenoase în interiorul creierului.
• detecteze prezenţa aterosclerozei (depunere de grăsimi şi colesterol pe peretele intern al arterelor, cu obstrucţia lor) la nivelul membrelor inferioare, şi să stabilească severitatea obstrucţiei
• Identifice afecţiunile arterelor care irigă rinichii sau să vizualizeze fluxul de sânge pentru a ajuta la pregătirea transplantului de rinichi.
• să evalueze extinderea şi severitatea aterosclerozei coronarelor (arterele ce iriga inima) astfel se poate stabili ce tratament chirurgical se aplică.
• afecţiuni ale ficatului (ciroză, cancer), pancreasului, vezicii şi căilor biliare,
• afecţiuni ale intestinului subţire, colonului şi rectului,
• chisturi şi tumori ale căilor urinare şi rinichilor
• tumori ale organelor genitale: uter, ovare, prostată
• cauza durerii pelvine la femei: fibroame, endometrioză şi adenomioză
• evaluarea anomaliilor congenitale uterine la femeile cu probleme de infertilitate
• orice formă de cancer
• anomalii de dezvoltare şi tumori ale creierului
• tulburări ale ochilor şi urechii interne.
• anumite afecţiuni cronice ale sistemului nervos, cum ar fi scleroza multiplă.
• cauze de dureri de cap.
• afecţiuni ale coloanei vertebrale şi ale discurilor intervertebrale
• afecţiuni, injurii ale articulaţiilor, ligamentelor, muşchilor
