Prof. Dr. Egidia Miftode
Interviu cu prof. dr. Egidia Miftode, din prima linie a frontului de luptă împotriva COVID 19
În plină pandemie, m-am deplasat pe una din liniile de front în contact direct și cu „foc deschis” împotriva COVID 19, este vorba de secția Boli Infecțioase II de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Sf. Parascheva” din Iași, discutând (prin telefon) cu Prof. Dr. Miftode Egidia, șefa secției.Stimată doamnă profesor, sunteți de mai bine de 13 ani șef al acestei secții prin care s-au perindat bolnavi infectați cu tot ce poate fi bacterie și virus pe lumea asta. Care sunt mijloacele de protecție uzuale ale personalului medical din secție?
Este bine cunoscut faptul ca întreg personalul medical este expus riscului de a dezvolta patologii infecţioase în urma contactului cu persoane bolnave, iar acest risc este cu atât mai mare în secţiile de boli infecţioase unde medicii şi asistenţii sunt implicaţi în mod direct atât în actul diagnostic (examen medical, prelevare de probe biologice, manevre invazive de diagnostic) cât şi în cel terapeutic, desfășurat uneori pe durate relativ întinse. Și în cazul acestei pandemii, trebuie spus că unii pacienți sunt internați pe perioade de ordinul săptămânilor.
Echipamentul de protecție a fost întotdeauna cel adecvat pentru a contracara o anumită modalitate de transmitere, iar screeningul inițial, efectuat înainte de intarea în triaj ne-a ajutat să avem o protecție bazală.
Astăzi, în serviciile de boli infecțioase suntem cu toții obligați să avem un echipament corespunzator, încă din luna martie, ne-am obișnuit și deși nu este confortabil, trecem cu brio peste acest inconvenient, fiind conștienți de gravitatea situației.
Sfatul nostru, al infecționiștilor și epidemiologilor către colegii de alte specialități este de a accepta și a folosi echiparea adecvată și de a constitui o zonă în care să fie izolați pacienții în observație/confirmați COVID-19.
Astăzi ne confruntăm cu acest virus, mâine este posibil să fie Mycobacterium tuberculosis multidrog rezistent sau alți germeni cu rezistență crescută la antibioticele disponibile, și singura soluție viabilă și realistă este ca toți medicii să fie antrenați în acest sens, iar serviciile medicale adaptate situațiilor epidemiologice extreme; în caz contrar, medicii infecționiști vor fi în situația de a prelua și rezolva pacienți cu cele mai variate patologii. Presiunea pusă asupra noastră deja a început să fie una uriașă.
Ce puteți spune referitor la complianța la tratament și la regimul de izolare al pacienților și uneori chiar și al personalului medical?
Mai îngrijorător este faptul că unii medici de alte specialități sunt foarte înspăimântați de infecția pandemică cu SARS CoV 2 și au o tendința evidentă de a refuza pacienții posibil infectați/sau chiar fără nici un element de suspiciune. în consecință, cu afecțiuni urgente, care necesită o abordare imediată, în interval de minute, acești pacienți fiind amânați până la obținerea unui test PCR negativ. În plus, alți colegi sunt suspicioși, fiind predispuși la a disemina unele teorii ale conspirației, fără o bază reală. Aceste idei diseminate în populație sunt cu atât mai grave cu cât sunt venite de la persoane cu studii medicale, a căror opinii răspândite în societate contribuie la conturarea unui fenomen de fake-news care impietează atât eforturile noastre, ca medici de primă linie, cât și ale autorităților.
În perioada recent de pandemie de mai bine de 6 luni, s-au înregistrat cazuri de infectare în rândul personalului secției?
Au fost și în rândul personalului medical al spitalului de Boli Infecțioase Iași cazuri de infecție cu SARS CoV 2, dar ancheta epidemiologică a evidențiat faptul că transmiterea a fost una comunitară pentru cazurile inițiale, ulterior s-au infectat colegele care au socializat în aceleași încăperi (și transmiterea nu s-a datorat unor breșe în utilizarea echipamentului de protecție față de pacienți). Totuși, suntem conștienți că situații particulare de contaminare pot să apară și în contextul epuizării fizice și chiar psihice a personalului. O rutină epuizantă cu durată de câteva luni poate eroda încrederea și atenția și celor mai profesioniști dintre noi.
Care a fost modul de organizare la nivelul secției și ce măsuri speciale ați luat în perioada pandemiei?
Încă din luna februarie am început pregătirile pentru COVID 19 în spitalul de BI: am implementat măsurile de control a infecției, am actualizat protocoalele în continuă schimbare referitoare la echipamentul personal de protectie (PPE), am avut discuții permanente pentru susținerea personalului, pentru a-i convinge să treacă peste momentele de anxietate și să lucreze cu pacienții, ne-am luptat pentru a avea în timp util rezultatul la testele de laborator pentru a ști cum să dirijăm pacienții (în aria ce deservea confirmații cu COVID 19, sau să-i trimitem în alte servicii), am incercat să ținem pasul cu recomandările forurilor de experți internaționale, am elaborat protocoale locale, am participat la ședințe online. Am încercat să răspundem tuturor întrebărilor venite de la colegi, cunoștințe, mass media, autorități, și resimțim o stare accentuată de oboseala și ingrijorare, atât pentru colectivul în care lucrăm cât și pentru familie, pentru noi înșine, dar și pentru pacienți, pentru că nu avem resurse terapeutice specifice, pentru că sunt mulți pacienți care tot vin, pentru că nu mai avem locuri în terapie intensivă, pentru că nu putem să-i tratăm pe cei cu alte patologii infecțioase (asa cum o făceam până în martie), pentru că ne luptăm chiar și cu voci ale unor medici care în loc să ne vină în ajutor alimentează teorii aberante și iresponsabile și incită la nerespectarea regulilor elementare, și pentru că uneori ne lovim de refuzul unor servicii de a prelua pacienți infectați. Fiecare pacient are dreptul la o îngrijire medicală de specialitate, adecvată patologiei sale, fie că discutăm de urgențe chirugicale, cardio-vasculare sau chiar infecțioase, aici amintind de boli care încă lovesc sub diferite forme: meningite, endocardite, sepsisuri etc
Ca un gând care să rezume cât mai fidel starea noastră, țin să mulțumesc tuturor colegilor care ne-au înțeles, care ne-au susținut și ajutat cu promtitudine în această perioadă, preluând și tratând pacienți atunci când au fost solicitați.
Nu în ultimul rând, autoritățile pe care ne bazăm foarte mult sunt: MS (care se implică în furnizarea medicației necesare), DSP-ul (care coordonează întreaga activitate de izolare, carantinare, anchete epidemiologice), consiliul judetean, primaria, poliția, jandarmeria, aceste ultime structuri fiind cele care ar putea limita foarte mult răspândirea bolii în locurile publice printr-o urmărire permanentă și atentă a zonelor cu risc și tragerea la răspundere a celor care nu respectă măsurile impuse.
În plus, pentru toți care lucrează în domeniul BI, la stressul dat de portul unor combinezoane, măști și ochelari se asociază și acela al neputinței în fața unei boli care lovește uneori necruțător indiferent de vârstă, de statut social sau de faptul că persoana lucrează sau nu în sistemul sanitar.
Așa cum azi chiar și pe timp de pace se conferă grad de general în armată, acum, pe timp de pandemie se oferă ceva personalului din linia 1-a a luptei împotriva coronavirusului (medici, asistenți, infirmieri, biologi, chimiștiș.a,), măcar un spor la salariu sau alte distincții?
Intrând în sfera logistică, trebuie spus că pentru personalul care lucrează în domeniul Bolilor Infecțioase, s-a hotărât în urmă cu 3-4 ani să se diminueze sporurile de la 25% la un spor inacceptabil de mic, de – 15%, în condițiile în care acesta a fost majorat foarte mult la alte specialități care nu erau nici pe departe la fel de expuse.
În afara patologiei caracteristice arealului românesc, trebuie menționate marile epidemii transfrontaliere, față de care a trebuit să fim pregătiți: pandemia SARS din 2003, MERS, febrele hemoragice cu virsul Ebola, virusul Crimeea-Congo, infecția cu C difficile etc.
O ultimă modificare de legislație oferă posibilitatea de a acorda un spor de 30% tuturor celor care îngrijesc pacienți cu COVID 19, atenuând astfel inechitatea existentă față de personalul din domeniu.
Care au fost cele mai grele momente de până acum în lupta împotriva virusului?
Cele mai grele momente cu care ne confruntăm în această perioadă sunt acelea în care am epuizat toate resursele terapeutice, am administrat tot ce era disponibil conform protocoaleor și pacientul are o evoluție nefavorabilă, necesită internare în terapie intensiva și în final decedeaza.
În plus, întâmpinăm dificultăți legate și de partea legislativă: pacienții nu înțeleg că trebuie respectate niste prevederi, se informează din diferite surse, preiau eronat anumite informații. Pe scurt, avem o activitate mult mai stresantă care ține atât de partea strict medicală cât și de necesitatea de a ne informa din perspectivă legislativă, de a ne acoperi pentru malpraxis, pentru că pacienții noștri sunt uneori foarte vehemenți chiar și atunci când știu că noi, ca medici, nu putem schimba regulamentele și legile.
Cum apreciați reculul actual în lume în ceea ce privește tratamentul antibioterapeutic?
În situația în care suntem confruntați cu infecții virale, există riscul utilizării inutile de antibiotice, a căror administrare nejustificată va contribui la pierderea bătăliei cu rezistența la antimicrobiene. Avem criterii pentru a stabili existența unei suprainfecții și necesitatea administrării de antibiotice. Și atunci când se decide o astfel de terapie trebuie să se aleagă antibiotice cu spectru cât mai limitat. Remarc la colegii infecționiști o frică în a administra antibiotice cu spectru larg, pe durate lungi de timp, consecința fiind nu doar dezvoltarea de rezistențe care au impact devastator asupra ecosistemului individual ci și apariția infecției cu Clostridium difficile, care vine să perturbe într-un mod greu de contracarat un organism afectat de infecția virală, aflat deja în cursul unui tratament care poate nu va mai fi tolerat.
