11
None

Mamoplastia de reducere – (III)

Cum vă veţi simţi şi cum veţi arăta după operaţie?

     A doua zi după operaţie veţi fi încurajată să coborâţi din pat. După câteva zile, vă veţi putea mişca mai confortabil. Se va evita aplecarea, ridicarea obiectelor grele, dar şi ridicarea braţelor, deoarece aceste activităţi vor cauza o creştere a edemului şi sângerarea. Veţi fi instruite să dormiţi pe spate pentru a nu presa sânii. Orice drenaj va fi suprimat la 1-2 zile, timp în care se vor schimba şi pansamentele. Veţi fi sfătuită să purtaţi o bustieră  pentru câteva săptămâni până când va dispărea edemul. Firele se vor scoate după 7-21 zile. Este posibil ca sensibilitatea să fie mai scazută în zona areolei, însă doar temporar. Va dura totuşi săptămâni, luni sau aproape un an până când aceasta va reveni la normal. Va fi necesar mai mult timp pentru ca sânii să capete o formă mai apropiată de cea normală. Cicatricile vor fi la început roşii sau roz, pentru mai multe luni după operaţie.

Când vă veţi relua activităţile normale?

     După mamoplastia de reducere vă veţi relua activitatea în câteva săptămâni, în funcţie de munca dvs. De multe ori, va trebui să renunţaţi la anumite activităţi care presupun efort fizic. Se vor evita relaţiile sexuale pentru cel puţin o săptămână, după care se va avea o grijă mai accentuată pentru cel puţin şase săptămâni.

Rezultatul mamoplastiei de reducere

     După operaţie veţi avea sâni mai mici şi mai fermi. Fără a mai fi deranjată de greutatea sânilor veţi putea practica sport şi orice activităţi fizice. Cicatricile postoperatorii se vor vindeca şi se vor decolora în timp. Totuşi, este important să ştiţi că ele vor fi permanente şi, la anumite persoane, sunt mai vizibile. Din fericire, inciziile în această operaţie sunt situate în zone care sunt acoperite bine, chiar şi în cazul unui decolteu adânc. Mamoplastia vă va schimba dramatic aspectul. Din acest motiv vă trebuie ceva timp să vă acomodaţi cu noua înfăţişare. Numărul pacientelor satisfăcute după această intervenţie este comparativ mai mare decât în alte proceduri.

Cât va dura rezultatul?

     Cu excepţia situaţiilor în care slăbiţi foarte mult sau alăptaţi, sânii vor rămâne într-o formă constantă. Oricum, gravitaţia şi îmbătrânirea afectează mărimea şi forma sânilor la toate femeile. Dacă, după mai mulţi ani, nu mai sunteţi satisfăcută cu forma sânilor, puteţi face o mamoplastie de ridicare (lifting).

Conduita postoperatorie

     La indicaţia chirurgului, este obligatoriu să veniţi la control periodic, pentru a se evalua rezultatul în timp.

     Aceste informaţii au ca scop introducerea în noţiunile de bază ale intervenţiei chirurgicale.

    Dacă vă gândiţi la această operaţie, pentru orice nelămurire şi întrebare apelaţi la medicii clinicii Aesthetic Line.

Clinica Aesthetic Line www.aestheticline.info Bd. Dacia nr. 51, sector 1  Tel: 021-2112998,  Fax:021-2114416

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha