None

Managementul medical are o mare responsabilitate

Orice activitate este eficientă când are obiective clare, dispune de o bază material-umană performantă şi, nu în ultimul rând, este bine condusă, beneficiază de managment performant.

La fel se întâmplă şi la o unitate medicală. Ea va funcţiona cu succes dacă îşi defineşte cu rigurozitate portofoliul de servicii pe care le oferă pacienţilor, corelat cu dotarea tehnică şi capacităţile de asistenţă medicală de care dispune şi cu pregătirea şi devotamentul cu care medicii îşi îndeplinesc menirea şi profesia.

Dar, buna desfăşurare a activităţii într-o unitate medicală depinde şi de management, de cât de bine este organizată unitatea. De multe ori, pot apărea deficienţe nu atât de ordin medical cât organizatoric. Medicina în fond are limitele ei, rezolvă cazuri care pot fi rezolvate sau îşi arată neputinţa în faţa unor situaţii în care cunoaşterea medicală actuală este depăşită.

Dar, reproşul pacienţilor (sau al însoţitorilor) apare nu când boala nu are leac (aici sau în oricare altă parte a lumii) ci când serviciul medical nu este bine organizat şi se fac erori care ar fi putut fi evitate. Sau, mă refer la cazuri în care s-ar fi putut găsi rezolvări medicale mai bune, în care se au în vedere nu supravieţuirea ci confortul, recuperarea uşoară a pacientului, costurile per zi de spitalizare şi tratament. Managementul unei unităţi medicale este respunzător în astfel de situaţii. El dispune de pârghii organizatorice pentru a impune o funcţionare ireproşabilă, printre acestea aflându-se implementarea de standarde de calitate şi ghiduri de bună practică medicală. Acestea elimină mai ales factorul subiectiv şi uman (pasibil de greşeală) din activitatea personalului, asigurând continuitate în calitatea actului medical, de la brancardier până la cel mai titrat medic din unitate.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha