Compania BionoricaSE, unul dintre cei mai importanți producătoride medicamente pe bază de plante din întreaga lume, sărbătorește în această toamnă 5 ani de prezență pe piața farmaceutică românească. În această perioadă, Bionorica a susținut sănătatea oferită de natură cu ajutorul tehnologiei la cele mai înalte standarde și a pus bazele unei dezvoltări rapide în România pentru anii următori.
Produsele Bionorica îmbină terapiile naturiste tradiționale cu cele mai recente descoperiri științifice folosind pe de o parte acțiunile compușilorbotanici, iar pe de altă parte descoperirile cercetării farmaceutice moderne pentru a produce medicamente eficiente și binetolerate, de cea mai înaltă calitate. Încă de la înființare, Bionorica a dezvoltat noi standarde pentru cultivare, extracție și pentru procesele de producție, acceptate în lumea întreagă, investind an de an un procent ridicat din cifra de afaceri în cercetarea șidezvoltarea de noi medicamente pe bază de plante.
Portofoliul de produse Bionorica pune accent pe ariile terapeutice din zona patologiilor respiratorii, ginecologice, urologice și durere, însă compania produce și medicamente care sunt un ajutor eficient în tratamentul afecțiunilor circulatorii, hepatice, reumatismale, alergice și în tulburările de somn.
“Prezența pe piața românească este foarte importantă pentru extinderea bussinesului Bionorica în estul Europei, în contextul în care este binecunoscut faptul că piața farmaceutică românească se află în plină dezvoltare mai ales pe segmentul medicamentelor originale din plante. Primii 5 ani de activitate în România au însemnat extrem de multă muncă și versatilitate pentru a răspunde provocărilor care însoțesc de obicei orice început. Suntem însă bucuroși că pacienții apreciază extrem de pozitiv produsele Bionorica. Pentru următorii 5 ani ne-am propus creșterea portofoliului de produse și a vânzărilor cu minim 25% anual” spune Florentina Costescu, Marketing & Sales Manager, Bionorica România.
Povestea Bionoricaeste povestea de succes a unei companii de familie, care pornește în urmă cu aproape 80 de ani, în Nuremberg, landul Bavaria. În anul 1933, Josef Popp, străbunicul actualului proprietar al companiei Prof. Dr. Michael A. Popp, începe să dezvolte un interes profund în privința tratamentului cu plantemedicinale după ce un medic german naturist reușește să îi vindece cu succes rana de război. În același an, Bionorica lansează în Germania primul său produs pe bază de extracte din plante - Sinupret® .
În anii ‘70, compania pune bazele unei echipe de promovare medicală care a ajută la dezvoltarea relației cu medicii din sistemul privat german. 30 de ani mai târziu, Bionorica revoluționa industria producătoare de medicamente introducând, la nivel mondial, un nou concept și standard în dezvoltarea și producerea medicamentelor din plante: Phytoneering. Este vorba de asocierea potențialului uriașal substanțeloractive naturale (phytos) cu know-how-ul șimetodologia cercetării moderne din domeniul farmaceutic (inginerie) – domeniu de expertiză al companiei Bionorica – în scopul de a dezvolta preparate sigure și cu înaltă eficiență terapeutică.
În 2007, același an în care începe activitatea în România, Bionoricainaugureazănoua clădire administrativădin Neumarkt, un proiect în deplină armonie cu mediul înconjurător. Fiind considerată o expresie a viziunii companiei, clădirea combină tehnologii inovatoare în furnizarea de energie (sisteme fotovoltaice, unitățicombinate de căldură cu alimentare din resurse regenerabile) și materialeinteligente (covoare cu fibre bi-componente), servind ca piatră de hotar în dezvoltarea conceptelor de eco-eficiență, protecție a mediului,sănătate și siguranță a angajaților, concepte ce stau la baza principiilor după care Bionorica se ghidează.
În perioada 2009 - 2012, în ciuda situației socio-economice dificile pe care a traversat-o România, Bionorica a reușit să treacă cu bine peste provocările financiare. Mai mult decât atât, compania a înregistrat chiar o creștere medie anuală de aproximativ 20%.
Portofoliul de produse
Bionorica a intrat, în 2007, pe piața românească cu un număr de numai trei produse din portofoliu: Sinupret – adresat patologiei rino-sinuzale acute și cronice, Mastodynon picături orale – eficient în mastodinii, infertlitate de cauză luteală, sindrom premenstrual, tulburări de ciclu menstrual și Klimadynon – adjuvant în tulburările climacterice.
Începând cu decembrie 2011, Bionorica oferă pacienților români și Bronchipret tablete, un eficient produs adresat patologiei tractului respirator inferior și în special combaterii tusei.
În 2012, portofoliul s-a mai îmbogățit cu Mastodynon tablete precum și cu Canephron tablete și soluțiepentru administrare orală, eficient în litiaza și infecțiile tractului urinar.
Pentru 2013, Bionorica își propune extinderea portofoliului pentru aria de patologie respiratorie prin lansarea a încă 4 produse, precum și lărgirea echipei de reprezentanți medicali pentru a putea comunica noutățile pe care le aduce în România cu cât mai mulți specialiști din domeniul sănătății.