În dialog cu Prof. Dr. Farm. Dumitru Lupuliasa (II)
Ce informaţii aveţi despre flagelul medicamentelor falsificate pe piaţa din România?
Pe piaţa din România ele ar putea exista prin acele tranzacţii care se fac pe internet, deoarece acolo sursa este necontrolabilă, iar provenienţa lor poate fi incertă. Din fericire, în România nu s-au identificat căi majore prin care medicamentele falsificate să intre în circuitul oficial. Subiectul este de actualitate, este în atenţia permanentă a organelor din România care urmăresc pistele de trafic ilicit, inclusiv medicamente contrafăcute. Important este ca toţi producătorii să aibă toate elementele de siguranţă, care să protejeze produsele lor de eventualele contrafaceri. De regulă, se contrafac medicamente foarte căutate şi care sunt scumpe.
Care sunt riscurile utilizării unor medicamente contrafăcute?
Cel mai mare risc este să nu aibă nicio eficacitate terapeutică. Au fost descoperite supozitoare care aveau numai baza de supozitor şi nicio bază activă, comprimate care aveau numai lactoză şi stearat de magneziu şi nicio substanţă activă. Un alt risc ar putea fi un efect diminuat prin subdozarea acestora sau un efect invers faţă de cel aşteptat.
Cum comentaţi expansiunea retailului farmaceutic? Consideraţi ca ar fi mai bine ca piaţa să fie reglementată? Sau să fie lăsată liberă?
Consider că ar trebui să se menţină reglementările existente în ceea ce priveşte deschiderea de farmacii. Pacientul trebuie să fie obişnuit că acolo unde ştie că există o farmacie, ea e prezentă de 20 de ani, nu azi se închide, mâine se deschide, apoi se mută-n altă parte, pentru că nu se duce să-şi cumpere pantofi. Poate că are nevoie noaptea să-şi cumpere un medicament de urgenţă, iar farmacia trebuie să rămână o unitate stabilă. Lucrul acesta este menţinut si în Carta Farmaciei Europene. Farmacia trebuie să rămână în continuare în categoria unităţilor care oferă servicii de sănătate, şi nu preponderent unitate comercială. Din punctul meu de vedere, există prea multe farmacii deschise în prezent. Trebuie să existe o corelaţie între numărul de farmacii şi puterea de cumpărare a pacientului în raport cu alocarea fondurilor pe care statul o face din bugetul sănătăţii pentru medicamente.
Mulţi farmacişti independenţi se plâng de expansiunea lanţurilor farmaceutice. Care trebuie să fie ponderea lanţurilor farmaceutice în totalul unităţilor de comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice? Cunoaşteţi cum stau lucrurile şi în alte ţări în această privinţă?
Eu sunt adeptul regulilor, mai ales în ceea ce priveşte sănătatea. În prezent, la noi se aplică nişte principii pur comerciale la ceea ce înseamnă farmacie. Este inadmisibil să existe reclame în care să se vorbească despre ce discount oferă farmacia X sau Y, farmacii de obicei aparţinând unor mari lanţuri cu putere financiară. Nici în celelalte ţări din Europa nu există în farmacie sloganuri de tipul “farmacie cu preţurile cele mai mici” sau “farmacia X îţi dă discount între 10% şi 20%. Este împotriva codului de deontologie şi etică profesională, iar farmaciştii care lucrează în lanţuri farmaceutice nu ar trebui să facă lucruri de genul acesta, pentru că menirea lor este de a avea în vedere în primul rând starea de sănătate a populaţiei. Atunci când îi spui pacientului că-i dai un produs cu un discount, poate că îl obligi să ia un medicament de care s-ar putea să nu aibă nevoie. Din acest punct de vedere, farmaciştii independenţi au dreptate când spun că expansiunea lanţurilor îi sufocă. Totuşi, ei au ca avantaj faţă de farmaciile de lanţ, posibilitatea de a-şi arăta profesionalismul, de a comunica mai bine cu pacientul şi de a-i spune acestuia: “în farmacia mea, deşi nu are reclamă nici la televizor, nici pe stradă ori pe bannere, de câte ori ai venit în calitate de pacient ai plecat cu medicamentul adecvat, ai plecat cu un sfat foarte bun şi ştii că aici o să găseşti întotdeauna lucrurile la care te aştepţi şi vei primi un sfat profesionist”. Nu spun că în lanţuri nu sunt farmacişti profesionişti, sunt foarte pregătiţi! Dar, uneori, se pune accentul pe target, pe încasările care urmează a fi făcute şi, atunci, pe neobservate, se neglijează aspectele de etică medicală în favoarea interesului mercantil, lucru în defavoarea pacientului. Cel puţin la medicamentele OTC, unde preţurile se pot stabili în farmacie, aceasta poate să pună iniţial un adaos mare şi apoi să ofere reducere. Şi atunci despre ce reducere mai vorbim? Cred că s-a depăşit limita normală, în prezent raportul fiind de 70% farmacii de lanţ şi 30% farmacii individuale, per total ţară. În Bucureşti, ponderea farmaciilor de lanţ este mai mare de 70%. Rolul farmaciei etice este foarte binevenit în mediul rural, unde nu s-au înghesuit lanţurile să-şi deschidă farmacii. Consider că ar trebui reglementat un raport între farmaciile individuale şi cele de lanţ. (M.M.)
