Anca Grecu
Promotorii activităţilor acvatice consideră creşterea unui copil ca fiind cea mai importantă sarcină din viaţa unui adult, astfel că este necesară o creştere „inteligentă”, prin alegerea celor mai bune variante, pentru a-i oferi copilului un start pozitiv în viaţă. Primii trei ani de viaţă ai copilului sunt cei mai importanţi. Ceea ce se petrece în aceşti ani din punctul de vedere al formării copilului are efecte importante pentru restul vieţii lui.
Numeroase studii ştiinţifice au dovedit existenţa unei corelaţii pozitive între activitatea acvatică şi sincronizarea mişcărilor, astfel încât, căutând echilibrul, copilul îşi experimentează abilităţile motrice şi creativitatea, precum şi efectele asupra riscului, luându-l ca făcând parte din anturajul lui. Ca premisă, în accepţiunea de condiţie de bază a educaţiei acvatice, trebuie avută în vedere predispoziţia naturală a nou-născuţilor de a pluti. Densitatea corpului bebeluşului îl predispune la o plutire naturală în poziţie orizontală, iar din viaţa sa intrauterină menţine un timp instinctul de blocare a căilor respiratorii în condiţii de imersie.
Mediul acvatic situat în cele trei dimensiuni ale spaţiului oferă copiilor sentimente noi, care-l conduc să exploreze situaţiile cele mai variate. Această „conştientizare”, prin organism şi sistemul senzorial, trebuie să fie promovată.
Trebuie avută în vedere o caracteristică ce nu mai trebuie să fie demonstrată, şi anume marea putere de calmare a apei asupra copiilor, ca factor favorizant pentru activităţile acvatice.
Cercetarea efectuată în cadrul Clubului Baby Spa, şi care a constituit subiectul unei teze de doctorat, a arătat performanţe vizibile la copiii practicanţi ai exerciţiului fizic în apă, activitatea acvatică reprezentând singurul factor care îi diferenţiază pe aceştia de copiii care nu practică acest gen de activităţi.
Studiul a evidenţiat următoarele efecte:
- Perfecţionarea echilibrului şi a coordonării mişcărilor la nou-născut şi la copiii mici. Acest rezultat se datorează faptului că în mediul acvatic stimularea labirintică este intensă, deoarece este legată de modificările forţelor gravitaţionale în mediul fluid.
- Îmbunătăţirea capacităţii de coordonare, a rezistenţei şi o ameliorare a funcţionalităţii aparatului respirator.
- Lărgirea spectrului aptitudinilor psihomotrice, copiii fiind capabili de a prelucra şi integra prioritar parametrii spaţiali ai mişcării (direcţie, distanţă, formă, amplitudine) şi apoi pe cei temporali (ritm, durată).
- Dinamicitatea activităţii aparatului motric, deoarece exerciţiul fizic în mediul acvatic nu oferă un sprijin solid, ceea ce determină creşterea complexităţii mişcărilor – coordonarea este dificilă din cauza mobilităţii sprijinului.
- Amplificarea motricităţii reflexe. Un exemplu în acest sens este reprezentat de specializarea mecanismului reflex înnăscut de apnee, care, prin învăţare, se rafinează prin controlul voluntar al respiraţiei, mai exact al apneei.
- Exerciţiile din cadrul programului de activităţi acvatice măresc nivelul de interacţiune a copilului cu mediul ambiant şi siguranţa faţă de propriile competenţe.
ÎN CONCLUZIE - mişcarea acvatică este o activitate multivalentă, care asigură dezvoltarea armonioasă, stimularea potenţialului de adaptare şi noi conduite acţionale tehnice sau energetice.
În contextul diversificării conţinutului educaţiei fizice, mai ales în cazul copiilor mici, activităţii în mediul acvatic i se acordă importanţă prin efectele sale formative, la intervale de vârstă la care activitatea musculară în mediul terestru este redusă.
Activităţile în mediul acvatic au dobândit statutul de componentă a domeniului educaţiei fizice şi, astfel, a devenit uzuală sintagma ”educaţie acvatică”.
Activitatea acvatică timpurie prezintă un interes real prin influenţarea dezvoltării psihomotorii a copilului.
Programele de educaţie acvatică dezvoltă capacităţile psihomotrice, în special pe seama stimulării activităţii perceptive, ca proces elementar de cunoaştere. Exerciţiul fizic în mediul acvatic determină constituirea rapidă a schemei corporale şi spaţiale, în genere a propriului Eu, prin fundamentarea sensibilităţii posturale şi definirea conştiinţei sinelui.
Exerciţiul fizic în ambianţa fluidă asigură în timp dezvoltarea unei rezistenţe vestibulare şi îmbunătăţirea recepţiei vestibular-kinestezice – condiţii sine qua non ale educării echilibrului şi controlului corporal.
Este impresionant faptul că antrenamentele specifice pentru copiii mici au efecte mai târziu în viaţă. Dezvoltarea este o interacţiune dinamică între maturizare, creştere, experienţă şi învăţare. De aceea, nu trebuie subestimat niciodată aspectul de învăţare, îndeosebi în primii trei ani de viaţă, când copilul traversează cu rapiditate perioada de dependenţă totală către independenţă moderată.
