Anca Grecu
Activitatea acvatică este o oportunitate excelentă pentru nou-născut, pentru a creşte şi se dezvolta fizic armonios, într-o perioadă când, pentru el, mişcarea în mediul terestru este dificilă. Mişcarea în apă este mult uşurată datorită faptului că o mare parte din greutatea corporală este preluată de apă, oferindu-i micuţului ocazia să se mişte în voie.
Primul an din viaţa unui copil reprezintă perioada cea mai accelerată din punctul de vedere al creşterii şi dezvoltării. Experienţa acvatică în primele 12 luni de viaţă este o aventură plină de descoperiri interesante, timp în care copilul face mii de experimente de mişcare şi mobilitate, îşi îmbogăţeşte experienţa senzorială.
În activităţile acvatice musculatura corpului este solicitată complex. Un efort intens îl depune musculatura respiratorie, care asigură mişcări accelerate, în condiţiile unei presiuni sporite pe cutia toracică şi la nivel abdominal. Activitatea aparatului motric este dinamică, deoarece apa nu oferă un sprijin solid, ceea ce determină creşterea complexităţii mişcărilor. Prin adoptarea poziţiei orizontale, se exercită influenţe pozitive asupra sistemului osteoarticular (articulaţii, ligamente, tendoane), prin favorizarea proceselor de creştere şi dezvoltare celulară.
Fiziologii americani au semnalat la copii de vârstă mică, care practică activităţi acvatice în mod curent, o uşoară creştere a somatotropului (STH). Acest hormon stimulează creşterea oaselor şi sinteza proteică şi, în combinaţie cu alţi hormoni hipofizari sau cu cei tiroidieni şi gonadali, intensifică creşterea în lungime a întregului corp.
Particularităţile efortului în mediul acvatic, poziţia orizontală, presiunea apei asupra cutiei toracice şi greutatea corporală scăzută sunt doar câteva elemente care ameliorează semnificativ morfofuncţionalitatea sistemului cardiovascular. Astfel, practicarea regulată a mişcărilor acvatice tonifică musculatura respiratorie, iar expiraţia şi inspiraţia devin profunde.
Sfidând legile gravitaţiei, copilul plasat în mediul acvatic are satisfacţia „mişcărilor uşoare”, lucru care nu se întâmplă în mediul terestru. Solicitările acvatice specifice au influenţe pozitive şi asupra somnului.
Prin factorul termic, apa activează termoreglarea (menţinerea constantă a temperaturii corpului). Mişcarea acvatică ameliorează aptitudinile psihomotrice, prelucrând şi integrând prioritar parametrii spaţiali ai mişcării şi apoi pe cei temporali.
Mişcarea acvatică determină constituirea rapidă a schemei corporale şi spaţiale, în general a propriului Eu, prin fundamentarea sensibilităţii posturale şi definirea conştiinţei sinelui. Activităţile acvatice antrenează capacităţile de echilibrare.
Referitor la vârstă, procesele de captare şi de prelucrare a informaţiilor se deteriorează odată cu trecerea anilor, proporţional cu regresia proceselor fiziologice ale organismului. „O funcţie care nu este constant solicitată, dispare progresiv” sau „Ceea ce nu este utilizat, rugineşte”. De aceea, mişcarea acvatică este recomandată tuturor vârstelor. În strânsă legătură cu aspectele senzorialităţii menţionate anterior, adaptarea la temperatura apei şi a aerului umed din bazin asigură ameliorarea sensibilităţii termice, iar ca urmare a practicării sistematice a înotului, sistemul metabolic lucrează tot mai economic, pentru a satisface cerinţele efortului specific.
În concluzie, putem considera mişcarea acvatică o activitate multivalentă, care asigură dezvoltarea armonioasă, stimularea potenţialului de adaptare şi noi conduite acţionale.
