Episclerita este o afecţiune oculară inflamatorie, neinfecţioasă a episclerei (un ţesut conjunctiv situat între conjunctivă şi scleră). Este o boală relativ uşoară, autolimitantă, dar, din păcate, cu risc mare de recidivă. Afectează mai frecvent pacienţii de sex feminin, de vârstă adultă.
Episclerita poate fi idiopatică sau poate fi declanşată şi întreţinută de boli sistemice cum ar fi: colagenoze (poliartrită reumatoidă, spondilita ankilopoietică, lupus, periarterită nodoasă, sindromul Reiter), boli infecţioase (herpes virus, fungi, sífilis, TBC), teren atopic sau se poate asocia cu insuficienţă corticosuprarenală, sindroame paraneoplazice sau leucemia cu celule T. De obicei, recidivele apar la acelaşi ochi, factorii declanşatori ai puseului de episclerită putând fi stresul şi tulburările hormonale.
Simptomatologie: pacientul acuză o înroşire a ochiului, care de obicei este sectorială, rar putând fi şi difuză. Uneori este prezentă şi durerea oculară, frecvent sub formă de jenă, disconfort, senzaţie de corp străin; este absentă secreţia conjunctivală. În timpul episoadelor de episclerită acuitatea vizuală nu este afectată.
Exista 2 forme de episclerită: difuză şi nodulară.
Episclerita simplă, difuză, este cea mai frecventă formă de episclerita primară. Boala poate afecta chiar şi toate cadranele (este roşu tot ochiul), dar cel mai adesea ochiul este roşu doar într-un sector.
Episclerita nodulară se caracterizează prin prezenţa unor episoade mai dureroase şi cu durată mai lungă. La examenul biomicroscopic se constată prezenta unui nodul episcleral, roşu, mobil, situat între limb şi inserţia muşchilor drepţi oculari. În cursul evoluţiei există riscul apariţiei unor complicaţii: uveita anterioară şi sclerita.
Tratamentul trebuie individualizat în funcţie de forma de episclerită. Unele forme, cele uşoare, se pot vindeca şi spontan, după 10-21 zile. În formele cu episoade prelungite, recidivate, sau în formele uşoare, pentru grăbirea vindecării trebuie administrat tratament local (antiinflamatoare nesteroidiene), iar la cei ce nu răspund la acesta se vor asocia şi antiinflamatoare steroidiene, precum şi tratament general cu antiinflamatoare nesteroidiene. Vindecarea se realizează fără cicatrizare.
Consultul oftalmologic al pacientului cu keratoconus/suspiciune de keratoconus va cuprinde: refractometrie, keratometrie, examen biomicroscopic al corneei, topografie corneană şi pahimetrie corneană.
Topografia corneană constă în realizarea unei hărţi computerizate, prin scanarea suprafeţelor corneei (anterioară şi posterioară). Deformarea corneei apare sub forma unor coduri de culoare, ca o hartă geografică. Metoda este precisă, diagnosticând şi formele incipiente de keratoconus.
Pahimetria corneană măsoară grosimea corneei (valoarea normală este de 550 microni), iar în keratoconus se produce o subţiere progresivă a corneei, ca urmare a unei anomalii a colagenului.
Tratamentul variază funcţie de stadiul evolutiv; nu există un tratament medical (picături sau pastile) care să vindece keratoconusul.
În stadiul incipient, corectarea astigmatismului se face cu ochelari sau lentile de contact moi, iar ulterior, pe măsură ce afecţiunea evoluează cu lentile de contact rigide, gaz-permeabile.
Tratamentul chirurgical cuprinde:
- crosslinking cornean cu riboflavină determină crearea de noi legături între fibrele de colagen, crescând rezistenţa mecanică a corneei; efectuarea acestui tratament este limitată de o grosime corneană peste 400 microni, astfel că este importantă depistarea precoce a cazurilor de keratoconus, în vederea menţinerii unei acuităţi vizuale bune pe termen lung;
- implantarea unor inele de plastic în cornee, în stadiul 3 al bolii - inelele se introduc în cornee prin nişte canale şi au rolul de a tensiona şi regulariza suprafaţa corneei; metoda este reversibilă;
- transplantul perforant de cornee sau, mai recent, transplant lamelar (tehnica DALK) cu rezultate bune pe termen lung. Pacientul trebuie urmărit periodic, în special în primul an după intervenţia chirurgicală, din cauza riscului de rejet al grefei. Rata de succes a operaţiei este de 80%, riscul de keratoconus pe grefon fiind minim.
mihai doina
buna ziua baiatul meu de 20ani apare o episclerita de 10 ani in fiecare luna decembrie dupa numeroase internari la spital la oftamologie si analize de imunitate hiv un an de tratament de tuberculoza la bucuresti matei bals nu am reusit nici pina azi sa gasim cauza trece foarte greu dureaza si 4 luni punand in ochi tobra dex va rog sami spuneti parerea dumneavoastra va multumesc noi suntem din petrosani
Jan. 21, 2013, 3:37 p.m.olea
nu se vindeca niciodata episclerita , eu o am de 2 ani , revine mereu la 3 /4 luni , pun picaturi in och INDOCOLIRE si imi trece , apoi iar revine si tot asa , nare rost sa dati banii la doctori este de NETRATAT !
March 27, 2013, 1:41 p.m.giorgio
buna seara, am si eu o problema de 4 zile mi sa inrosit ochiul stang si ma sa umflat si dimineata cand ma trezesc am un lichid in interiorul ochiului si nu il pot deschide..abia dupa cateva ore ochiul isi revine se desumfla dar ramane o pelita rosie ,acum dupa 4 zile a inceput si ochiul drept sa mi se inroseasca momentan nu sa umflat banuiesc ca dimineata cand ma trezesc il gasesc umflat , am pus picaturi dar nici un efect, precizez ca inainte sa mi se inroseasca ochiul stang am avut un act sexual cu o domnisoara, precizez ca am niste mancarimi la ochi si sunt foarte uscati,va rog sa ma ajutati,orice informatie ma ajuta, astept mesaj pe ymail , va multumesc mult !
March 14, 2014, 11:55 p.m.Dr. Andrei Filip
Buna seara Giorgio, va recomand un consult, numai dupa puteti primi un sfat corect. Detalii pentru programare gasiti la: www.amaoptimex.ro
March 17, 2014, 10:30 p.m.Tucan Adina
Buna ziua, de ceva timp am ochii rosii, defapt sunt cu galben si rosu . am fost la optica medicala mi.a dat ochelari dar dioptrie doar la ochiul drept. Acum am momente cand ma dor foarte tare ochii si mi se inchid automat. daca nu-mi iau ochelarii de vedere sau de soare lumina si soarele imi dau dureri de cap si nu pot tine ochii deschisi ca ma dor si lacrimeaza. Va rog daca ma puteti ajuta cu un sfat as fi foarte recunoscatoare. Multumesc!
July 16, 2015, 4:59 p.m.Dita Cornelia
Va rog, ajutati-ma ! Am episclerita nodulara, imi roseste ochiul drept, am un nodul ce parca ar creste... am fost internata in TM. DAR IN AFARA DE PICATURI, NU AM FACUT ALT TRATAMENT.. PICATURILE SE NUMEAU welox sau cam asa ceva... am nevoie de un sfat competent, ! Ce picaturi credeti ca pot folosi?
March 17, 2016, 11:22 a.m.Ana
Bună Cornelia! Sper că ai găsit leac pentru problema ta că eu nu găsesc. Sunt în aceeași situație cu tine.Te rog să mai scrii cum te simți.
March 22, 2016, 10:28 p.m.Alex Filote
Buna ziua! Ieri pe data de 1dec m am uitat la tv(led full hd) toata ziua si seara m am mai jucat la calculator, cand m am dus la baie si m am uitat in oglinda ochiul drept il aveam rosu(era 70%din intregul ochi rosu) acum dimineata cand m am trezit m am dus sa vad cum este ochiul. Nu mai este asa rosu cum a fost. Dar tot mai este circa 40%. Vreau sa mi ziceti daca mi mai trece, va rog frumos. M am speriat foarte tare.
Dec. 2, 2016, 2:08 p.m.Anca
Buna ziua.baiatul meu citeva luni pe an are ochiul rosu,are un nodul pe ochi care nu dispare niciodata ;ni sa spus ca este un nodul episcleral,am incercat foarte multe picaturi fara nici un rezultat.as dori un sfat va rog(mentionez ca am facut foarte multe analize dar fara nici un rezultat.
June 29, 2018, 2:44 p.m.Carmen
Hey, it's Carmen! Almost everyone is using voice search with their Siri/Google/Alexa to ask for services and products now, and in 2019, it'll be EVERYONE of your customers. Imagine what you are missing out on. Just now, I can only find saptamanamedicala.ro on text search after digging a few pages (that's BAD), competitors above are winning all the traffic and $$$$! Fulfill all your clients' questions on your site and win their business! Learn how easy it is here: https://goo.gl/6h8hfW Get your voice search optimized content: https://goo.gl/tQh8J7 Starts at $20, regular SEO content starts at $10 Cheers, Carmen
Jan. 10, 2019, 8:27 a.m.