Conf. Univ. Dr. Georgiana-Ozana Tache
Electromiografia (EMG) ca metodă de investigaţie reprezintă înregistrarea contracţiilor muşchilor scheletici cu ajutorul aparatului numit electromiograf. Altfel spus, se înregistrează activitatea electrică a unui muşchi sau a unui nerv. EMG este un examen foarte util în patologia neuromusculară, deoarece contribuie la diferenţierea unei tulburări anorganice (psihologica) de una organică, prin afectarea sistemului nervos central (encefal şi măduva spinării) sau periferic (sindrom neurogen cu atingerea nervilor sau a originii lor aflate în măduva). De asemenea, diferenţiază afectarea musculară în raport cu tulburarea conducerii neuromusculare (transmitere a influxului nervos la muşchi la nivelul sinapsei).
Să ne reamintim că sistemul nervos este reprezentat de totalitatea centrilor nervoşi şi nervilor care asigură comanda şi coordonarea activităţii organelor interne şi a aparatului locomotor, el realizând primirea mesajelor senzoriale, precum şi funcţiile psihice şi intelectuale. Raportat la organizarea şi funcţionarea sistemului nervos, se distinge sistemul nervos somatic, care stabileşte comunicarea organismului cu exteriorul şi sistemul nervos vegetativ sau autonom, care reglează funcţiile viscerale. Funcţionarea sistemului nervos constă în intervenţia un lanţ de neuroni, care se conectează între ei prin sinapse, neuronul asigurând conducerea influxului nervos, iar sinapsa asigurând transmisia acestui influx fie de la un neuron la altul, fie de la un neuron la un organ-ţintă, de exemplu, muşchiul în cazul unei sinapse neuromusculare. Această transmisie este realizată prin intermediul unei substanţe chimice denumită neurotransmiţător (acetilcolină, adrenalină, noradrenalină).
În cadrul patologiei sistemului nervos se deosebesc leziuni ale sistemului nervos central şi ale sistemului nervos periferic. Leziunile sistemului nervos central dezvăluie diferite cauze, precum compresia creierului sau a măduvei spinării, cauzată de un hematom, un abces, o tumoră benignă sau malignă, de un edem cerebral. Mai poate exista distrugerea creierului ori a măduvei spinării ca urmare a unui traumatism (secţionarea măduvei prin fractură vertebrală) sau afectarea prin infecţie (meningită, encefalită), printr-o intoxicaţie sau printr-o insuficienţă a vascularizării (arterită cerebrală). Mai poate apărea şi excitaţia anormală a unor zone ale cortexului (epilepsie) sau degenerescenţa neuronilor, aşa cum se întâlneşte în scleroza în plăci, boala lui Parkinson, boala lui Alzheimer, coreea lui Huntington.
Leziunile sistemului nervos periferic sunt reprezentate fie de mononeuropatii (afectarea unui singur nerv), determinate de secţionarea unui nerv, de compresia uneia dintre rădăcinile sale (sciatica prin hernie discală) sau de o infecţie (zona zoster), fie de polineuropatii (afectarea mai multor nervi) de origine virală, imunologică (poliradiculonevrita, de exemplu), carenţială (deficit în vitamine) sau toxică (alcoolism, de exemplu). În afara traumatismelor, numeroase alte afecţiuni mai pot fi responsabile de o atingere a nervilor, precum diabetul zaharat (polineuropatie metabolică), difteria, lepra sau lupusul eritematos diseminat. Atunci când sunt afectaţi mai mulţi nervi în succesiune, ne referim la multinevrită.
Revenind la electromiografie, se deosebesc două tipuri de examene. Primul este examenul detectării activităţii musculare. Aceasta constă în înregistrarea activităţii electrice spontane a unui muşchi, mai întâi în repaus, apoi în cursul unei mişcări voluntare, cu ajutorul unui electrod, cel mai adesea în formă de ac, introdus în muşchi prin piele şi legat la un aparat care furnizează pe un ecran şi pe hârtie un grafic, o succesiune a unor unde, fiecare reprezentând contracţia unei unităţi motorii (grupa de celule musculare comandate de una şi aceeaşi celulă nervoasă). Al doilea examen este cel de stimulare şi de detectare a activităţii musculare şi se bazează pe aceleaşi principii, dar procedează în mod diferit, stimulând un nerv printr-un curent electric de scurtă durată, nedureros. Nervul va declanşa propriile reacţii electrice, care se propagă în toată lungimea sa înainte de a fi transmise muşchiului corespunzător, de unde ele sunt culese. Astfel, se poate, pe de o parte, să se calculeze viteza de conducere prin nerv, iar pe de altă parte, să se studieze conducerea neuromusculară. Examenul durează 20-30 de minute. Pornind de la rezultatele examenului EMG, se poate stabili, raportat la leziunea identificată, conduita terapeutică adecvată. Metodele medicinii fizice şi de recuperare medicală reprezintă adesea o opţiune eficientă şi, uneori, singura varianta terapeutică.
Contact
Facebook Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache
Blog Sef lucr. Dr. Georgiana-Ozana Tache
