Redactia Saptamana Medicala
Hepatocarcinomul (HCC), cea mai frecventă tumoră hepatică primitivă malignă, tumoră care reprezintă o cauză frecventă de deces pe glob. Având în vedere că în majoritatea cazurilor HCC apare în contextul unei boli hepatice cronice avansate, cel mai frecvent în contextul cirozei hepatice, supravegherea acestor categorii de pacienți este necesară în vederea depistării precoce și inițierii unei terapii cât mai eficiente. Principala metodă de supraveghere este ecografia abdominală, ecografie pentru structura hepatică, care se recomandă a fi făcută la fiecare 6 luni interval.
Hepatitele cronice virale (B, C, D) reprezintă cea mai frecventă cauză de afectare hepatică cronică cu evoluție spre ciroză hepatică în absența unei terapii adecvate. Deși în ultimii ani s-au obținut succese importante în tratamentul hepatitelor cronice, cauza virală a afectării hepatice rămâne încă pe primul loc ca și cauză de ciroză hepatică și HCC.
Noile terapii antivirale în hepatita cronică HCV, terapii ,,Interferon free" și-au dovedit și în practica clinică eficiența excelentă în tratarea infecției cu virus C. Tratarea infecției HCV în stadii avansate de afectare hepatică nu exclude însă complet riscul de HCC, astfel încât pentru această categorie de pacienți supravegherea în vederea depistării precoce a HCC trebuie să continue. De asemenea, terapia specific antivirală în hepatopatiile virale B reduce riscul de HCC în boala hepatică avansată dar nu-l înlătură.
Creșterea incidenței sindromului metabolic, a obezității și a diabetului zaharat a dus la creșterea incidenței afectării hepatice în acest context - steatohepatita nonalcoolică (NASH). Steatohepatita alcoolică și nonalcoolică sunt afecțiuni hepatice cronice care în lipsa unor măsuri adecvate de regim de viață și tratament pot evolua spre boală hepatică cu fibroză avansată și ciroză hepatică. Studiile din literatură atrag atenția asupra acestor noi forme de afectare hepatică apreciind că până în anul 2030 afectarea hepatică în NASH va reprezenta principalul factor de risc pentru HCC.
Hepatocarcinomul este tumora hepatică primitivă malignă care apare în contextul afectării hepatice cronice, în aproximativ 90% din cazuri HCC-ul complicând ciroza hepatică. Prognosticul pacienților cu HCC și eficiența terapiilor specifice depinde de precocitatea diagnosticului, diagnostic care este posibil doar în contextul unei supravegheri și monitorizări regulate a acestor pacienți. Având în vedere acest risc, s- au stabilit protocoale de supraveghere pentru grupele de pacienți cu risc crescut de HCC, supraveghere care se face prin ecografie abdominală pentru structură hepatică.
Ecografia ca metodă de screening pentru HCC
Ecografia abdominală este o metodă imagistică frecvent utilizată în diagnosticul și monitorizarea pacienților cu afecțiuni hepatice în special în ciroza hepatică. Ecografia este o metodă de diagnostic aproape unanim acceptată de pacienți, este lipsită de contraindicații și riscuri, poate fi repetată de oricâte ori este necesar și nu în ultimul rând este o metodă ieftină.
La pacienții cu ciroză hepatică, urmare a modificărilor importante ce asociază această boală, structura hepatică este mult modificată. Având în vedere acest context, recomandarea ghidului este ca supravegherea să fie făcută de un ecografist cu experiență în evaluarea ficatului cirotic.
Astfel sensibilitatea ecografiei ca metodă de screening pentru HCC variază destul de larg (58-89%) pe de o parte datorită contextului specific cirozei hepatice anterior menționat dar și a experienței examinatorului și calității echipamentului ecografic.
Intervalul de timp între ecografiile de screening este de 6 luni și este susținut de timpul de dublare tumorală cunoscându-se că HCC este în general o tumoră cu creștere lentă.
Deși rolul ecografiei ca metodă de screening este susținut de multiple studii din literatură, ecografia nu permite stabilirea diagnosticului cert de HCC. În practica clinică atunci când depistăm un nodul în contextul cirozei hepatice suspiciunea majoră este de HCC dar diagnosticul trebuie confirmat printr-o examinare imagistică cu substanță de contrast (computer-tomografie-CT, rezonanță magnetică nucleară RMN cu contrast sau ecografie cu substanță de contrast – CEUS).
Introducerea contrastului în ecografie a reprezentat un pas important în examinarea ecografică, permițându-se astfel caracterizarea vascularizației unei formațiuni hepatice prin urmărirea comportamentului în cele trei faze (arterială, portal venoasă și tardivă) și astfel natura formațiunii tumorale.
Hepatocarcinomul are un comportament tipic în examinarea cu contrast.
La fel ca și examinarea ecografică standard, examinarea ecografică cu contrast are multiple avantaje față de CT sau RMN - este o metodă mai ieftină, neiradiantă iar substanța de contrast folosită în ecografie nu se elimină renal (se elimină pe cale respiratorie) și deci nu este contraindicată la pacienții cu insuficiență renală. Dezavantajul este că nu permite o stadializare a HCC (diseminare locală sau la distanță), pentru stadializare se va folosi examinarea CT sau RMN.
