Conf. Dr. Victoria Hurduc
Termenul de tulburări de alimentație include un spectru heterogen de situații definit printr-un aport oral inadecvat cantitativ sau calitativ, necesar pentru menținerea stării de nutriție și a creșterii corespunzătoare vârstei, asociat unor factori medicali, nutriționali, aptitudinilor de hrănire și/sau disfuncției psihosociale. Alimentația este un proces complex care necesită interacțiunea dintre sistemul nervos central și cel periferic, mecanismul orofaringeal, sistemul cardiopulmonar și gastrointestinal, cu suportul asigurat de structurile craniofaciale și cele musculoscheletale.
Dificultățile alimentare reprezintă un termen “umbrelă” care cuprinde toate problemele asociate alimentației, indiferent de etiologie, severitate și consecințe și care afectează procesul de furnizare a alimentelor necesare creșterii și dezvoltării normale a copilului. Dificultățile alimentare se prezintă în moduri variate, sub formă de mese prelungite, refuzul alimentelor, servirea mesei în condiții stresante cu distragerea atenției, lipsa alimentației independente adecvate, alimentarea nocturnă a sugarilor și a copiilor mici, durata prelungită a alăptării sau a administrării formulei la sugari și copiii mici, imposibilitatea introducerii alimentelor solide, cu anumite texturi.
Tulburările de alimentație sunt surprinzător de frecvente, afectând aproximativ 25-35% dintre copiii cu dezvoltare normală și respectiv 40-80% dintre cei cu tulburări de dezvoltare. Prezența tulburărilor de alimentație la vârsta mică sau la adolescenți implică un risc semnificativ pentru dezvoltarea lor la vârsta adultă. Procentul copiilor cu un comportament alimentar dificil, selectiv (“mofturoși”) crește de la 19 % la vârsta de 4 luni, până la 50% la vârsta de 24 luni.
Vârsta gestațională de 34 săptămâni este „o piatră de hotar“ pentru dezvoltarea alimentației orale. Istoricul de prematuritate sau dismaturitate corelat cu manevrele de terapie intensivă susține importanța componentei neurofiziologice a tulburărilor aptitudinilor alimentare orale. În general, tulburările de alimentație ale copiilor mai mici de 2 ani sunt corelate cu disfuncția orală, iar cele ale copiilor în vârstă de peste 2 ani se asociază mai frecvent cu o componentă comportamentală. Selectivitatea alimentară (“zig-zagul alimentar”) debutează de obicei în jurul vârstei de 18 luni, când autonomia și dependența au fost negociate între părinți și copii.
Tulburările de alimentație pediatrică pot fi clasificate în forme acute, cu durata < 3 luni și forme cronice, cu durata > 3 luni. Conform definiției, tulburările de alimentație pediatrică presupun afectarea aportului oral, respectiv incapacitatea consumului suficient de alimente și lichide pentru asigurarea necesarului nutrițional adecvat și exclud dificultățile alimentare tranzitorii asociate afecțiunilor acute. În plus, tulburările de alimentație trebuie diferențiate de tulburările de comportament alimentar (precum anorexia nervoasă, bulimia, binge eating, ruminația, pica, etc) asociate cu perturbarea imaginii corporale.
Pica si ruminația pot fi asociate tulburăilor de alimentație, dar prezența lor izolată nu constituie o tulburare de alimentație.
Promovarea cadrului conceptual cuprinzător al tulburărilor de alimentație pediatrică, adresat perturbărilor fiziologice și funcționale în relație cu cele 4 tipuri de disfuncții din domeniile complementare, facilitează identificarea precoce a subtipurilor diagnostice cu implicații terapeutice și prognostice și favorizează abordarea multidisciplinară pentru optimizarea îngrijirilor acordate.
Criteriile recente (2019) propuse pentru diagnosticul tulburărilor de alimentație pediatrice vizează perturbarea aportului oral de nutrienți, care este inadecvat pentru vârstă, cu o evoluție zilnică de cel putin 2 săptămâni, asociată cu unul sau mai multe elemente:
Disfuncție medicală (compromitere cardiorespiratorie în timpul hrănirii orale, aspirație sau pneumonie recurentă de aspirație)
Disfuncție nutrițională (malnutriție sau deficit nutrițional specific prin scăderea diversității dietetice, susținerea nutrițională și/sau a hidratării prin utilizarea nutriției enterale sau a suplimentelor orale)
Disfuncția aptitudinilor de alimentație evidențiată prin nevoia modificării texturii lichidelor sau a alimentelor, utilizarea unui echipament sau poziții de hrănire modificate; folosirea unor strategii modificate de hrănire
Disfuncția psihosocială (comportamentul de evitare activă sau pasivă, managementul inadecvat în timpul alimentației copilului al persoanei de îngrijire; perturbarea relației copil-persoana de îngrijire asociat hrănirii) perturbarea funcționării sociale în contextul alimentației, etc.
