Săptămâna trecută, în cadrul celui de-al XXV-lea Congres Al Asociaţiei Române de Urologie, s-au celebrat 100 de ani de la înfiinţarea Societăţii Române de Urologie, fapt petrecut în anul 1909. La înfiinţare, membrii fondatori i-au oferit poziţia de preşedinte lui Petre Herescu, drept recunoaştere a valorii lui profesionale, iar poziţia de preşedinte de onoare i-a fost oferită prof. Felix Guyon, deja preşedinte în funcţie al Asociaţiei Franceze de Urologie, înfiinţată în anul 1907, Guyon fiind maestrul lui Herescu. În ziua de 28 mai 2009, în cadrul Congresului de Urologie, între orele 10:30-12:30 a avut loc o sesiune jubiliară dedicată acestui eveniment: centenarul urologiei româneşti. La eveniment au luat parte prof. F.J.M. Debruyne, din Olanda, secretar general al EAU între anii 1990 şi 2004, prof. Pierre Teillac, din Franţa, secretar general EAU în perioada 2004 şi 2007, prof. Per-Anders Abrahamsson, din Suedia, secretar general în funcţie al EAU, din anul 2007 (cu mare probabilitate, în actuala funcţie până în anul 2015), academician prof. Dr. Laurenţiu Mircea Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România şi preşedintele Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române, prof. Dr. Florian Popa, rectorul UMF „Carol Davila” Bucureşti, universitate sub umbrela căreia s-a înfiinţat şi evoluat timp de 100 de ani Societatea Română de Urologie (devenită Asociaţia Română de Urologie din anul 1999). Înalta instituţie a Preşedinţiei Române a patronat evenimentul, fiind reprezentată prin Gheorghe Angelescu, ce a oferit înalte medalii şi distincţii personalităţilor medicale şi urologice menţionate mai sus, precum şi preşedintelui Asociaţiei Române de Urologie, Prof. Dr. Ioanel Sinescu. Şedinţa omagială s-a desfăşurat în prezenţa membrilor ARU, a participanţilor la Congres şi a numeroşi reprezentanţi media din toate segmentele, dar, cu precădere, cei specializaţi pe sănătate. Succesul acestei sesiuni jubiliare a fost deosebit, audienţa a fost foarte largă, iar prezenţa celor trei secretari generali EAU din perioada 1990-2009 consitituie un eveniment deosebit, fiind singurul congres naţional centenar din Europa ce s-a bucurat de o astfel de participare prestigioasă.
Care consideraţi că au fost cele mai mari realizări în domeniul urologiei pe care le-a cunoscut medicina românească?
Într-o sută de ani de evoluţie profesională au fost nenumărate acumulări şi progrese calitative şi cantitative în specialitate. Întâi de toate, aş menţiona urologia reconstructivă a aparatului urinar superior, precum şi a celui inferior, cuprinzând vezica urinară şi uretra. Pe locul doi aş clasa endourologia, în toate variantele ei, ce în momentul de faţă poate fi considerată o altă specialitate urologică. Un loc de avangardă îl ocupă chirurgia vasculară urologică, inclusiv sub microscopul operator şi, absolut evident, transplantul renal, de departe, pe locul 1 în tot ceea ce înseamnă activitate de transplant de organe pe întregul mapamond. Alte realizări majore în domeniul urologiei privesc litrotiţia extracorporeală, andrologia (aici incluzând şi infertilitatea masculină), laparoscopia urologică, chirurgia uroginecologică şi urodinamica, tratamentele complexe ale disfuncţiei erectile, urologia pedriatică şi multe altele.
Care a fost rolul transplantului renal?
Transplantul renal reprezintă un gen de chirurgie urovasculară majoră, de avangardă, ce reuneşte cel puţin opt specializări performante, toate cu contribuţii deosebite în reuşita acestuia. La Institutul Clinic Fundeni funcţionează singurul departament de transplant renal autonom. Departamentul dispune de 32 de paturi, dintre care 11 de ATI (Anestezie Terapie Intensivă), încadrat cu 3 medici nefrologi de transplant, 3 medici ATI, personal mediu specializat, 2 aparate proprii de dializă etc. Această organizare a departamentului de transplant este unică în România şi este similară cu cea din centrele prestigioase din lume. Aici au fost efectuate din iunie 1997 până în mai 2009, 1000 de transplanturi renale, cu rezultate superpozabile centrelor mari ale lumii, fiind cel mai performant centru de transplant din România.
Cu ce au contribuit urologii români la dezvoltarea urologiei mondiale?
Contribuţia urologilor români la dezvoltarea urologiei mondiale este deosebită. Aş menţiona doar că în anul 1861, prof. Turnescu a publicat pentru prima dată cazul unui pacient cu un calcul impactat în uretră şi cu mecroză scrotală secundară, că în 1890, prof. Gheorghe Assaky a realizat prima nefrectomie prin avort transperitoneal anterior sau că în 1893, Toma Ionescu a propus o tehnică, fără cateter, după cistectomia pentru calculii medicali. În anul 1893, Dimitrie Gerota a publicat o celebră lucrare asupra anatomiei renale şi perirenale. Toţi urologii din lume cunosc la ora actuală fascia perirenală a lui Gerota. În anul 1905 Nicolae Florescu a publicat în Franţa un transplant renal cu succes, efectuat la câine (experimental). Nicolae Hortolomei a publicat o multitudine de lucrări experimentale privind reconstrucţia ureterului, folosind grefe venoase autologe. Iancu Jianu, în aceeaşi perioadă, a publicat un procedeu de faloplastie, prin utilizarea unui cartilaj costal, iar Victor Gomoiu, în 1908, a reuşit să îmbunătăţească tehnica sigmoido-cistoplastiei, prin implantări ureterale. Lista poate continua foarte mult, prin realizările lui Nicolae Gheorghiu, Nicolae Hortolomei, Teodor Burghele, Gheorghe Olanescu, Oscar Franke, Eugen Proca etc.
Care sunt personalităţile care au marcat urologia românească de-a lungul celor 100 de ani?
Numele mari ale urologiei româneşti sunt, în mare parte, cele pe care le-am enumerat anterior, începând cu Herescu, cu Gheorghiu, Thoma Ionescu, Turnescu, Gerota, Nicolae Florescu, Nicolae Hortolomei, Iancu Jianu, Victor Gomoiu, Theodor Burghele, Gheorghe Olănescu, Oscar Franke, Proca, Georgescu, Nicolescu, Drăgan etc. În prezent există o altă generaţie de elită, cu nume exponenţiale, care duce mai departe urologia românească.
Cum au evoluat tratamentele urologice de-a lungul ultimului secol?
Ultimul secol derulează, fară îndolaiă, filmul evoluţiei complete a specialităţii, plecând de la chirurgia urologică clasică, dezvoltând endourologia şi procedurile percutanate, introducând şi dezvoltând transplantul renal şi operaţiile vasculare urologice, incluzându-le şi pe cele efectuate sub microscopul operator, apoi chirurgia reconstructivă, litrotiţia extracorporeală, laparoscopia urologică, chirurgia urologică robotică şi ajungând acum la genomică. În plan diagnostic, s-a dezvoltat urografia intravenoasă, angiografia urologică, ecografia, studiile radio-izotopice, tomografia computerizată, rezonanţa magnetică şi multe altele.
Spuneţi-ne trei aspecte pozitive şi trei negative ale urologiei în prezent.
Un aspect pozitiv constă, în primul rand, în înfiinţarea urologiei moderne din România, după 1990. În al doilea rând, ma gândesc la integrarea europeană a urologiei româneşti, iar un al treilea aspect pozitiv consider că este accederea la conducerea urologiei europene a unui membru din România, Prof. Dr. I. Sinescu, de altfel, singurul reprezentant din toate ţările europene ale fostului bloc comunist.
La aspecte negative aş menţiona tehnologia învechită din reţeaua naţională de urologie, ce necesită o modernizare urgentă, finanţarea subminimală a specialităţii la nivel naţional şi insuficienţa sprijinului autorităţilor administrativ-politice pentru centrele de excelenţă din urologia românească.
Există obstacole în calea acestui domeniu în România? Ce măsuri pot fi luate pentru eliminarea acestor bariere?
Există obstacole şi dificultăţi, ţinând, întâi de toate, de recunoaşterea importanţei specialităţii în cadrul spectrului medical în ansamblu, urologia furnizând cel mai frecvent cancer din patologia umană (cancerul prostatic), această specialitate fiind cea mai aglomerată din grupul celor chirurgicale de pe glob (fiecare a 7-a consultaţie efectuată pe glob este acordată pentru afecţiuni ale aparatelor uro-genital masculin şi urinar feminin). Măsurile ce s-ar impune pentru redresarea urologiei româneşti, ţin întâi de toate de o finanţare ce trebuie să ajungă cel puţin la nivel mediu european, şi de implementarea programelor de prevenţie, de diagnostic şi tratament în afecţiunile urologice. O altă masură foarte necesară ar fi creşterea competenţei reţelei naţionale în toate centrele, la nivel european, prin sprijinirea tinerilor urologi români în specializări în centre de excelenţă din urologia europeană şi mondială.
