Cum să facem faţă veştii (diagnosticului şi recidivei) dpdv psihologic
1.ACCEPTAREA DIAGNOSTICULUI
De aici se va porni, indiferent cât de dificil este acest lucru. Este vorba de a învăţa să trăieşti cu acest diagnostic şi asta o puteţi face folosindu-vă de mecanismele de adaptare proprii.
Psihologii folosesc termenul de “coping”, definit ca un comportament de depăşire a crizei şi de găsire de soluţii adecvate problemelor respectând credinţele şi valorile personale.
Se vorbeşte de acea gândire pozitivă care este o atitudine ce permite acceptarea diagnosticului în primul rând şi apoi descoperirea de soluţii şi stabilirea de obiective şi ancore în viitor. Atitudinea de tipul “ce e de făcut acum” va schimba prezentul în altceva şi te va face să simţi că preiei controlul asupra bolii.
2.OBŢINEREA DE INFORMAŢII
Informaţiile medicale despre boală în general, despre factorii de risc, despre tratamentele care se folosesc la ora actuală (chimioterapie, intervenţie chirurgicală, radioterapie, hormonoterapie, imunoterapie) vă ajută şi vă oferă un oarecare control asupra bolii.
Fiecare persoană are nevoie să ştie atât cât poate duce, aşa că singuri veţi hotărî cât de mult doriţi să cunoaşteţi despre “cancer”. Atenţie însă, pentru că la un moment dat veţi da de statistici şi prognostice ale bolii şi acest lucru poate face unele persoane să fie vulnerabile şi mai ales rezistente la orice argument ce ar putea aduce liniştea psihologică căutată...şi în final descoperirea mecanismelor de adaptare necesare depăşirii situaţiei.
Deci dumneavoastră decideţi câte informaţii vă doriţi!
3.COPING (CONFRUNTAREA CU BOALA)
Termenul se referă la atitudinea pe care trebuie să o luaţi şi la acţiunile întreprinse pentru a ieşi din diversele stări provocate de boală. Oamenii au moduri diferite de reacţie. Este normal să vă simţiţi frustrat, dar felul în care vă comportaţi şi cum vă confruntaţi cu diagnosticul şi boala în sine pot duce la mari diferenţe.
La aflarea diagnosticului este normal să vă simţiţi şocată. Aveţi dreptate, viata dvs s-a schimbat, nu puteţi să vă închipuiţi cum va fi după tratament. Aceasta ar putea să fie una dintre cele mai dificile perioade ale luptei cu cancerul, o perioadă de şoc, teamă, neîncredere în ceilalţi, simţind acest lucru uneori ca pe o pedeapsă pentru greşeli din trecut.
Alte îngrijorări pot fi cele legate de când veţi putea să vă întoarceţi la serviciu sau când veţi putea face treburile zilnice pe care obişnuiaţi să le faceţi până acum. S-ar putea să vă îngrijoreze şi asigurările de sanatate sau cum va fi afectată situaţia dumneavoastră financiară. Ce compromisuri trebuie să faceţi pentru a menţine o anumită calitate a vieţii? Cum vor fi afectaţi membrii familiei de faptul că vor vedea prin ce treceţi în timpul tratamentului ? Ce veţi face dacă veţi afla că nu există un tratament eficace?
Acestea sunt temeri întâlnite foarte des şi le puteţi îndepărta vorbind despre ele, exprimându-le şi cerând ajutor. Din fericire oricine poate fi cel care să vă asculte şi să fie un sprijin: un prieten, un psihoterapeut, un psiholog, un grup de terapie sau alţi pacienţi care au trecut prin aceleaşi angoase şi temeri. Dacă veţi fi capabil să discutaţi deschis despre această situaţie, dacă veţi accepta că acest lucru a fost posibil, atunci fiţi convins că în interiorul dvs. sunteţi puternic şi că veţi găsi resursele necesare în lupta cu boala.
Mai jos sunt câteva moduri prin care puteţi trece mai uşor de această perioadă grea, dar căutaţi soluţiile proprii create special de dvs. Pentru dvs.
Spuneţi celorlalţi ca aveţi nevoie de suport şi ajutor
Împărtăşiţi ceea ce simţiţi cu alţii (familie, prieteni, cunoştinţe)
Ţineţi un jurnal
Fixaţi-vă obiective realiste
Acordaţi-vă timp pentru a vă obişnui cu veştile
Acceptaţi-vă limitele(fizice şi emoţionale)
Recunoaşteţi că încă aveţi controlul asupra multor aspecte din viaţa dvs.
Evitaţi amânările
Diminuaţi din treburile zilnice care nu vă fac plăcere
Fiţi înţelegător şi compătimitor cu dvs.
Controlaţi-vă teama şi anxietatea folosind tehnici de relaxare
Căutaţi consiliere profesională (psihoterapeuţi)
Găsiţi un grup de susţinere pentru a discuta cu alte persoane ce se confruntă cu acelaşi diagnostic
4.SPERANŢA
Nu există garanţii în viaţă, ci doar speranţe, riscuri şi provocări, iar “ceea ce mobilizează resursele din noi sunt speranţele şi nu certitudinile”(Petre Ţuţea).
Refuzând să intraţi în rolul de victimă veţi simţi că deţineţi măcar în parte controlul asupra multor aspecte ale bolii.
Unii pacienţi îmi vorbesc despre prognostice şi statistici şi aceia sunt pacienţii care au venit la mine foarte bine informaţi despre aceste lucruri. Au citit extrem de multă literatură medicală, dar nimic despre parteneriatul care vindecă şi aici mă refer la relaţia medicina ca ştiinţă, cât şi medicina ca artă ce permite să lăsăm la o parte statisticile şi să ne concentrăm pe experienţele individuale.
Shlomo Breznitz, psiholog la Universitatea Ebraica Dion Ierusalim a demonstrat recent că aşteptările pozitive şi negative au efecte opuse asupra concentraţiei de cortizol şi prolactină din sânge, doi hormoni care contribuie la activarea sistemului imunitar. Chiar dacă nu se va produce evenimentul pe care îl aşteptaţi din tot sufletul- vindecarea totală-speranţa în sine poate ajuta pe parcurs să se realizeze o mulţime de lucruri. Poate fi spus că refuzul speranţei nu este altceva decât decizia de a muri.
Medicina ca stiinţă ne dă anumite informaţii şi prognostice despre o boală, ne dă statistici, dar nu vorbeşte despre acele cazuri care s-au vindecat. Dacă totuşi abordează acest lucru, o face din nou folosind din plin emisfera stângă şi ne spune fie că a fost un diagnostic greşit, fie că o excepţie nu poate confirma regula. Dacă se întâmplă o dată un “miracol” cum ar fi remisia completă a unui cancer, acesta este real şi nu poate fi pur şi simplu ignorat, considerându-l un noroc! Este cu siguranţă mai mult de atât!
Dacă un pacient se face bine nu este nici un motiv de a nu crede că este posibil să o facă şi alţii!
5. STABILIREA DE OBIECTIVE ŞI SCOPURI VIITOARE
Una din cele mai bune căi de a face ca un lucru să se întâmple este să prezici acel lucru.
Oricare ar fi starea dvs. de sănătate, preocuparea de a vă stabiliti ţeluri pe care să le atingeţi este o parte importantă în menţinerea calităţii vieţii. Veţi observa că în timpul tratamentului şi al bolii este nevoie să vă reevaluaţi din când în când scopurile.
Stabilindu-vă ţeluri ce pot fi atinse în scurt timp şi cu un efort rezonabil, cum ar fi să vă puteţi da jos din pat, să mergeţi la baie, să părăsiti spitalul şi să mergeţi acasă, toate acestea vor face să nu vă mai simţiţi frustraţi şi lipsiţi de putere. Dacă sunteţi capabili să atingeţi aceste ţinte pe termen scurt, atunci puteţi începe să vă stabiliţi şi ţinte mai îndepărtate, cum ar fi să vă întoarceţi la locul de muncă sau să vă luaţi o vacanţă.
Indiferent în ce stadiu de boală sunteţi, stabiliţi-vă ţeluri pe termen scurt, îndepărtat şi pe viaţă, iar acest lucru va fi ca o ancoră în viitor. Făcând ceea ce vă face plăcere veţi avea mulţumire sufletească, un control mai mare asupra vieţii şi veti da sens lucrurilor.
6.SUPORTUL FAMILIEI ŞI PRIETENILOR
Cancerul este o boală a întregii familii şi nu numai a pacientului singur. Acest lucru poate avea şi un aspect pozitiv, apropiind membrii familiei. De multe ori cei apropiaţi suferă foarte mult, uneori “duc “ boala mai greu decât pacientul însuşi.
Comunicarea este cea care va ajuta pe toată lumea. Exprimaţi-vă deschis sentimentele şi emoţiile şi asta vă va apropia şi vă va face mai puternici.
Suportul emoţional al familiei şi prietenilor este o parte esenţiala în menţinerea calităţii vieţii. Familia şi prietenii vă pot susţine emoţional, vă vor oferi confort fizic, ghidare spirituală, diversiune şi asistenţă logistică. Chiar şi cei ce nu locuiesc aproape pot fi o parte a echipei dvs. de suport, prin telefon, e-mail, scrisori, pachete şi vizite ocazionale.
După ce aţi fost diagnosticaţi sau în timpul tratamentului poate fi util şi benefic să invitaţi câţiva prieteni sau membri ai familiei la un “o cafea”. Veţi afla cine vă poate ajuta cu diverse servicii- să vă ducă cu maşina la doctor, să vă facă câteva cumpărături, să gătească, să vă ajute cu copiii- şi astfel îţi vei face propria echipă.
7.IDENTIFICAŢI –VĂ RESURSELE INTERIOARE NECESARE
În viaţa fiecărui om au fost greutăţi şi necazuri şi cu siguranţă vi s-au întamplat şi dvs. Dacă staţi puţin să vă gandiţi, nu atât la ele în totalitate, ci la cum aţi făcut să le depăşiţi veţi găsi resursele necesare să treceţi şi peste ceea ce v-a adus această boală.
Te îneci nu pentru că ai cazut în apă, ci pentru că ai rămas sub apă!
Oricât de dificil ar fi obiectivul, există întotdeauna un mod de a depăşi obstacolele. Pe măsură ce înaintezi îţi poti da seama că există dificultăţi pe care nu le-ai anticipat. Nu întotdeauna drumul e cel pe care ţi l-ai imaginat, dar perseverenţa ta, voinţa şi dorinţa de a învinge boala vor fi aliaţii tăi!
8.PSIHOTERAPIA
Psihoterapeutul ajută pacienţii, aflaţi într-un moment în care resursele proprii sunt depăşite, să găsească soluţia proprie .
Bolile grave ca şi alte evenimente neplăcute conduc la afectarea psihologică a individului şi familiei acestuia, la destabilizarea vieţii unei persoane. Modul în care pacienţii se adaptează la stres depinde de experienţa lor anterioară în ce priveşte boala şi relaţiile cu medicii, precum şi de caracteristicile individului de a trece peste această situaţie. Un rol important, alături de zestrea genetică, îl joacă factorii externi, familia şi resursele suportive. Tipul de personalitate va determina reacţia în faţa provocărilor vieţii , a bolii în acest caz. Cei mai mulţi pacienţi sunt capabili să se adapteze şi să-şi asume rolul de pacient fără dificultate.
Psihoterapia în acest caz constă în utilizarea unor tehnici specifice alături de ascultare empatică şi oferire de informaţii despre boală şi tratament. Din punctul meu de vedere definiţiile şi tehnicile folosite nu îţi sunt de mare folos atât timp cât nu eşti autentic, atât timp cât nu eşti acolo cu pacientul şi nu construieşti relaţia terapeutică. În concluzie un psihoterapeut care vă poate ajuta în această situaţie trebuie să cunoască aspectele legate de boală şi tratament, dublate de abilităţi şi studii certificate.
Solicitaţi ajutorul unui specialist atunci când vă confruntaţi cu următoarele semne ale afectării psihologige:
mânie
negare
iritabilitate/impulsivitate
tulburări de dispoziţie
obsesii
atacuri de panică
tulburări de somn
tulburări ale imaginii de sine
sentimente de neajutorare şi lipsă de speranţă
sentimentul de devalorizare
anhedonie ( incapacitatea de a trăi plăcerea lucrurilor mici de zi cu zi )
gânduri legate de dorinţa de a muri
9.GRUPURILE DE SUPORT PSIHOLOGIC
Grupurile de suport vă oferă oportunitatea de a vedea problemele cu care vă confruntaţi prin ochii altora. Puteţi obţine astfel o nouă perspectivă asupra situaţiei în care vă aflaţi şi vă ajută să recunoaşteţi şi să faceţi diferenţa între problemele pe care le aveţi din cauza bolii şi cele legate de viaţa personală.
Întrebări ca “de ce eu”, “cum a fost posibil ” capătă un nou înţeles într-un grup în care toţi se întreabă acelaşi lucru.
Deşi initial s-ar putea să credeţi că aceste grupuri nu sunt potrivite pentru dvs., să ştiţi că ele vă ajută să dezvoltaţi strategii de confruntare cu boala şi să nu vă simţiţi izolat. Veţi avea surpriza să constataţi că vă aflaţi într-un mediu care vă ascultă, vă acceptă, vă informează şi care vă ajută să vă formulaţi mai clar problemele pentru a găsi în final strategiile ce vă vor ajuta să ieşiţi din impas!
