Datorită faptului că Agaricus Blazei Murril este o ciupercă aparţinând unei numeroase familii de susţinători ai sănătăţii umane, dr. ing. Iuliana Barbu, cercetător, fitoterapeut în cadrul SC FARMACIA NATURII SRL, a început un studiu individual pe o serie de pacienţi cu diverse probleme de sănătate începând cu anul 2007.
Vă prezentăm alte 2 cazuri de tratamente naturiste care au vindecat sau ameliorat afecţiunile pacienţilor.
Caz I - Detoxifierea organismului - sarcina
Rodica T: 37 ani – Bucureşti - supraponderală, suferind de multiple probleme genitale, doritoare să devină mamă.
A apelat la fitoterapeut pentru a scăpa de consumul excesiv de medicamente alopate care i-au fost recomandate la diverse clinici pentru a rămâne însărcinată. După o cură de o lună de detoxifiere în care a fost trecută pe un regim vegetarian drastic, au fost administrate 2 pliculeţe BIO ACTIVE MC OYAMA AGARICUS, unul la ora 10 şi unul la ora 16 timp de 14 zile. Conţinutul ridicat de fibre alimentare favorizează detoxifierea prin eliminarea substanţelor carcinogene, previne constipaţia, stimulează detoxifierea prin celuloză, pectină şi chitină. Pectina şi lignina facilitează de asemenea absorbţia glucidelor şi lipidelor. După o pauză de 10 zile, i s-a administrat doar un pliculeţ BIO ACTIVE MC OYAMA AGARICUS la ora 10 dimineaţa şi ceai Ecofeminin-Farmacia Naturii, 3 căni /zi plus 1 linguriţă Brânca Ursului.
Rezultatul: după o lună a slăbit 4 kg şi a rămas însărcinată, a născut un copil sănătos şi din când în când are grijă să mai facă o cură de 7 zile cu această ciupercă minune.
Cazul II-G. Ioan - 69 ani, cancer la plămâni – Bacău
Domnului în cauză i s-au mai dat doar două luni ca speranţă de viaţă. În disperare de cauză familia a apelat la fitoterapeut. În cazul afecţiunilor oncologice fiecare oră sau zi trebuie câstigate!
S-au recomandat 4 pliculeţe de BIO ACTIVE MC OYAMA AGARICUS astfel:
-ora 9 - 1 pliculeţ BIO ACTIVE MC OYAMA AGARICUS + 1 cană ceai ECOTUM – antitumoral + 1 linguriţă pulbere rădăcină de tătăneasă.
-ora 15 - 1 pliculeţ BIO ACTIVE MC OYAMA AGARICUS + 1 cană ceai ECOTUM – antitumoral + 1 linguriţă pulbere rădăcină de tătăneasă.
-ora 21 - 2 pliculeţe Bio Active Mc Oyama Agaricus + 1 cană ceai Ecotum – antitumoral + 1 linguriţă pulbere rădăcină de păpădie
După 2 luni a început să nu mai acuze dureri.
Domnul a refuzat pulberile. Acestea au fost înlocuite cu Salv 7, un extract uleios din 7 plante şi un extract gemoterapic de Cimişir.
După încă 3 luni a refuzat orice medicaţie dar a cerut să-i mai suplimentăm cu încă un pliculeţ de Ciuperca Lui Dumnezeu.
Rezultatul a fost că a mai trăit încă un an şi nu a stat la pat decât 3 zile.
Familia a spus că a fost un miracol, în condiţiile în care au văzut cazuri similare cu suferinţe martirice.
Pulberea fină sub care se comercializează BIO ACTIVE MC reprezintă forma optimă pentru ca organismul cu probleme să poata asimila cele 120 de elemente esenţiale pe care le conţine acest produs!
Notă: Bio Active MC este un supliment alimentar şi nu înlocuieşte tratamentul recomandat de medic sau un regim alimentar variat. Rezultatele diferă în funcţie de organismul fiecărei persoane, dar este întru totul natural şi ajută la buna funcţionare a organismului. De asemenea, prin bogatul conţinut de Beta-D-Glucan, luptă cu celulele canceroase.
Vă recomandăm să îl achiziţionaţi din punctele autorizate de pe site-ul nostru, pentru a beneficia de sfat autorizat de administrare.
De ce Bio-Active MC?
• Deoarece sănătatea este mai bună decât toate şi meriţi să ai parte de ea!
• Deoarece conţine 100% extract din ciuperca Agaricus Blazei Murill, denumită „Ciuperca lui Dumnezeu”, cunoscută pentru acţiunea anti-tumorală puternică.
• Deoarece ciuperca este cultivată în mediu natural, nu în seră, fără îngrăşăminte chimice.
• Deoarece Bio Active MC îţi oferă garanţia calităţii japoneze, prin mărcile primite de la asociaţii de Medicină Alternativă şi Complementară din Japonia.
• Deoarece îl achiziţionezi din farmacie sau plafar, cu indicaţii de administrare personalizate.
• Deoarece vezi minime îmbunătăţiri ale stării de sănătate în 10-12 ZILE!
• Deoarece sănătatea este mai bună decat toate şi meriţi să ai parte de ea!
• Conţine 120 de elemente necesare organismului (minerale, aminoacizi, oligoelemente) şi este uşor de înghiţit şi uşor de asimilat!
Daniela Cismaru Inescu
SC Euro Japan Trading, Mobil: 0723.93.30.17
E-mail: office@ejtrading.eu • Web: www.ejtrading.eu