Potrivit unor studii ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, efectuate încă din anii ‘80, o treime din clădirile noi sau proaspăt renovate prezintă o calitate extrem de scăzută a aerului din interior. De aici derivă două categorii de tulburări ale stării de sănătate: “sindromul clădirii bolnave” („sick building syndrome”) şi „bolile legate de clădiri” (“building related illness”). Cu toate acestea sindromul clădirii bolnave s-ar părea că are o determinare multifactorială, o serie de mecanisme incomplet cunoscute şi o încrengătură de factori: fizici, psihologici, legaţi de vârsta, sexul ori statutul social al subiecţilor respectivi.
Simptomatologia din „sindromul clădirii bolnave” este polimorfă: dureri cu diferite sedii (cap, ochi, gât, nas), tuse seacă, tegumente uscate, prurit tegumentar, greaţă, senzaţie de ameţeală, dificultăţi de concentrare, senzaţie de oboseală, sensibilitate la diferite mirosuri. Majoritatea persoanelor care acuză aceste simptome susţin că stările de disconfort dispar din momentul în care părăsesc clădirea. Cele mai afectate de aceste simptome par să fie femeile, care au o sensibilitate mai mare la substanţele chimice.
Persoanele cu astm şi fumătorii sunt, de asemenea, victime ale acestui sindrom.
Faţă de toţi aceşti factori de stres organismul uman răspunde prin intermediul a trei sisteme ale sale: sistemul nervos, cel imun şi sistemul endocrin, structuri responsabile de instalarea unei simptomatologii polimorfe:
• oboseală, lipsă de concentrare, anxietate, depresie, ţinute sub control de sistemul neuro-endocrin, dar care pot fi influenţate de status-ul imunologic al individului;
• erupţii cutanate, astm, surditate, afecţiuni oculare, boli infecţioase, neoplazii aflate sub controlul sistemelor imun şi endocrin, toate sub coordonarea sistemului nervos.
În literatura de specialitate indicatorii pentru sănătate şi confort au fost grupaţi în trei categorii:
• cei legaţi de starea de sănătate a individului plasat în acest mediu (şi care fac obiectul cercetărilor şi studiilor din domeniul medical): numărul şi tipul simptomelor, boli legate de clădiri cum ar fi astmul, alergiile etc;
• indicatori ce caracterizează mediul în care este plasat individul (care se regăsesc în ghiduri şi standardizări legislative): concentraţia anumitor poluanţi, nivelul CO2, ritmul ventilaţiei, temperatura, calitatea iluminării etc;
• indicatori vizând clădirea propriu-zisă (care reţin atenţia în mod deosebit în zilele noastre): posibilitatea apariţiei umezelii excesive, a mucegaiului etc.
Indicatorii de performanţă utilizaţi astăzi nu sunt nici pe departe suficienţi pentru o evaluare corectă şi de cele mai multe ori apar mari discrepanţe între standardele curente şi necesităţile reclamate. Nu o dată a fost demonstrată existenţa unei legături complexe între condiţiile oferite de clădirile din zilele noastre şi starea de sănătate a celor ce locuiesc sau lucrează aici.
Calitatea aerului din interiorul clădirilor (Indoor air quality, IAQ)- locuinţe, birouri etc. a câştigat importanţă ca problemă de sănătate publică la nivel mondial având în vedere faptul că societatea urbană petrece din ce în ce mai mult timp în încăperi. Problemele analizate din această perspectivă abordează o arie geografică extinsă în diferite zone climatice şi rămâne o prioritate în sfera preocupărilor clinicienilor. Factorii implicaţi în calitatea aerului de interior (temperatură, umiditate, mod de aerisire, poluanţi organici sau anorganici de interior, curenţi de aer, factori psihosociali sau legaţi de munca propriu-zisă) se află într-o complexă interdependenţă. Schimbările în condiţiile de muncă în mediul interior creat în birouri, cabinete, laboratoare etc. în ultimii ani se acompaniază de o dinamică susţinută a factorului uman. Această mişcare alertă duce în mod inevitabil la o creştere a expunerii la diferitele condiţii oferite de acest mediu. Un exemplu bine –cunoscut îl reprezintă aerul condiţionat, folosit pe scară largă atât în locuinţe, birouri cât şi în mijloacele de transport. Pe lângă beneficiile legate de confortul pe care îl asigură, aerul condiţionat poate afecta sănătatea umană deoarece modifică profund mediul în care individul este plasat.
Rinita indusă de aerul condiţionat la pacienţii alergici deşi recunoscută epidemiologic are un mecanism fiziopatologic controversat şi în prezent. O cercetare recentă şi-a propus un studiu asupra efectului schimbărilor bruşte de temperatură în condiţiile utilizării aerului condiţionat asupra mucoasei nazale. Studiul s-a realizat comparativ la pacienţi alergici şi non-alergici. Cele două loturi de pacienţi au fost plasate alternativ în două camere prevăzute cu aer condiţionat dar aflate la o diferenţă de temperatură de 12oC, în trei reprize de expunere a câte 30 minute fiecare. S-a realizat un scor al simptomatologiei nazale şi s-au recoltat probe din secreţia nazală înainte, imediat după, la 24 şi 48 ore de la expunere. Rezultatele au arătat în lotul pacienţilor cu rinită alergică un scor al simptomelor mult mai mare, dar şi un procent mai ridicat de eozinofile şi alte celule inflamatorii aparţinând cascadei alergice faţă de lotul martor. Concluzia care s-a impus a fost aceea conform căreia schimbările bruşte de temperatură determină un răspuns inflamator cu implicarea eozinofilelor mai pronunţat la pacienţii cu rinită alergică. Implicaţiile clinice ale acestui studiu sunt legate de faptul că alergia nazală (în forma ei persistentă) se constituie într-un factor de risc pentru declanşarea simptomatologiei acute induse de schimbările bruşte de temperatură chiar şi în absenţa expunerii la un alergen.
Cornelia Ursu, Conf. Univ. Dr. Universitatea Apollonia, Iaşi
Liliana Vereş, Şef lucrări Dr. Universitatea de Medicină şi Farmacie Gr. T. Popa Iaşi
