Dr. Daniela Cioplean
Pleoapa căzută a unuia sau a ambilor ochi poartă numele de ptoză palpebrală sau blefaroptoză şi poate fi congenitală sau dobândită pe parcursul vietii.
Ptoza palpebrală CONGENITALĂ poate afecta unul sau ambii ochi. Este posibil să fie vizibilă de la naştere iar în anumite situaţii este identificată mai târziu, pe parcursul primului an de viaţă. În general, ptoza congenitală este o problemă izolată şi, de regulă, în formele uşoare şi medii, nu afectează vederea. Cauza ei principală o reprezintă funcţionarea deficitară a muşchiului care ridică pleoapa superioară. Această funcţionare insuficientă a muşchiului ridicător al pleoapei se datorează unor modificări de structură a muschiului, a căror cauză nu a fost identificată. Există şi o componentă ereditară, în unele familii apărând generaţii la rând, în proportii egale la cele doua sexe.
Prezenţa ptozei creează un prejudiciu estetic dar şi unul funcţional. Câmpul vizual al ochiului cu ptoză este un câmp de regulă amputat în regiunea superioară iar în ptoza severă există un risc semnificativ de vedere scăzută a ochiului respectiv (ambliopie), dacă situaţia este neglijată. Foarte frecvent, ochiul afectat are astigmatism (o eroare de curbură a corneei care impune prezenţa ochelarului), datorat presiunii exercitate de pleoapa căzută. În ptozele medii şi severe, copilul prezintă şi o poziţie vicioasă a capului (torticolis), prin care micuţul încearcă să compenseze zona “oarbă”, acoperită de pleoapă, mai ales când se uită în sus, lăsând capul pe spate.
Cum se tratează ptoza palpebrală?
Tratamentul este chirurgical dar indicaţia ca vârstă este în funcţie de severitatea afecţiunii. Ptoza severă, în care pleoapa acoperă centrul optic şi există risc major de pierdere a vederii prin lipsa de stimulare a ochiului (ambliopie), impune tratament chirurgical în primul an de viaţă. În ptozele medii, din motive sociale şi estetice, se recomandă intervenţia înainte de intrarea în colectivitate (gradiniţă sau şcoală). Operaţia vizează fie întărirea muşchiului deficitar, fie suspendarea pleoapei la muşchiul frontal cu fir de silicon, cu fascie proprie, recoltată de pe coapsă sau cu alte materiale biocompatibile, în funcţie de starea de funcţionare a muşchiului ridicător. În general, o ptoza operată necesită mai multe operaţii pe parcursul existentei.
Ptoza palpebrală DOBÂNDITĂ apare pe parcursul existenţei şi trebuie să reprezinte un semnal de alarmă pentru pacient, pentru că este semnul afectării nervului care coordonează mişcarea pleoapei. Situaţiile în care se poate produce sunt: boli autoimune, boli neurologice, tumori cerebrale sau orbitare, distrofii musculare etc. Apariţia ptozei impune investigarea rapidă a pacientului şi tratamentul afecţiunii de bază care, de regulă, este complex. Abia după stabilizarea afecţiunii de fond, dacă ptoza persistă, se trece la tratamentul chirurgical, similar celui din ptoza congenitală. Avantajul intervenţiei la adult este faptul că poate fi realizată în anestezie locală, ceea ce permite ajustarea cantitativă în condiţii de statică normală (cu pacientul în poziţie verticală) şi rezultatele sunt mult mai predictibile.
