Pandemia cu Covid 19 ne-a schimbat tuturor viața în mod rapid, luându-ne prin surprindere. Suntem în perioada în care medicina și oamenii de știință implicați încearcă să definească, prin analizarea cazurilor pacienților infectați, toate manifestările infecției cu Covid 19. S-au publicat în ultimele luni articole pe baza cărora a fost construit o parte din conținutul informațional ce urmează.
Literatura publicată semnalează faptul că virusul poate provoca conjunctivită foliculară, ceea ce indică faptul că SARS-CoV-2 poate fi transmis prin intermediul aerosolilor care intră în contact cu conjunctiva. Se suspectează serios pătrunderea virusului în organism prin secreția conjunctivală, motiv pentru care ochelarii de protecție sunt obligatorii la persoanele care intră în contact cu pacienți infectați sau potențial infectați. În general, foarte multe infecții virale pot da manifestări oftalmologice și aici putem menționa: virusul rujeolic, herpetic, Epstein-Barr, citomegalovirus etc. Potențial, majoritatea infecțiilor virale pot afecta ochiul atât la nivelul suprafeței cât și în profunzime, la nivelul uveei, retinei sau nervului optic, deci aceste manifestări nu sunt surprinzătoare.
Un studiu publicat de către colegii oftalmologi din China a detectat prezența conjunctivitei la unul din 30 de pacienți infectați internați, detectându-se prezența virusului în secrețiile oculare.
Alte studii, pe un număr mare de pacienți indică prezența unei inflamații a conjunctivei la 9 din aproximativ 1000 de pacienți, informațiile venind tot din China.
Aparent, aceasta roșeață și inflamare a conjunctivei pare să fie un semn frecvent și precoce la pacienții în vârstă care au dezvoltat ulterior simptome respiratorii de COVID-19 deci ipotetic poate fi un semn premonitor de infectare.
Nu înseamnă neapărat că ochii roșii sau disconfortul ocular sunt obligatoriu semne de infecție cu COVID, deoarece majoritatea pacienților vârsnici au inflamații cronice ale suprafeței oculare generate de uscăciunea oculară sau alte cauze obișnuite la această vârstă. Nu e mai puțin adevărat că o viroză respiratorie poate fi frecvent acompaniată de conjunctivită.
Pacienții afectați se prezintă frecvent în clinici de oftalmologie sau secții de urgență. Acest fapt crește probabilitatea ca oftalmologii să fie primii care evaluează pacienții posibil infectați cu SARS CoV-2. Din acest motiv, există protocoale de examinare oftalmologică în perioada pandemiei care impun purtarea obligatorie a măștii de protecție de către personalul medical și în special de către medicul oftalmolog, halate sau salopete, ochelari de protecție (pentru noi, oftalmologii, vizierele sunt inutile deoarece reduc vizibilitatea și nu permit examinarea la microscop), mănuși de protecție, ecrane de protecție ale aparatelor de examinare, dezinfecția sistematică și agresivă a echipamentelor utilizate după fiecare pacient, evitarea manevrelor oftalmologice care implică atingerea ochiului sau a pleoapelor și o distanță foarte mică de pacient, cum este de exemplu aplicarea lentilelor de contact în situația în care acest lucru poate fi amânat până la normalizarea situației.
Statistic vorbind, oftalmologii fac parte din categoria cea mai expusa la infectare, după medicii din secțiile de Boli Infectioase, Terapie Intensivă, ORL-iștii și stomatologii stomatologi.
Deși nu sunt multe articole publicate încă, mulți oftalmologi din străinătate, în special Spania și Franța, au sesizat la pacienții cu forme serioase de infecție cu Covid-19 și manifestări oftalmologice.
Pierderea gustului și a mirosului de către unii pacienți infectați indică neurotropismul acestui virus, deci tendința lui de a agresa sistemul nervos. Formele de manifestare sunt diverse iar afectarea oculară a fost semnalată de colegii oftalmologi care au fost în contact cu pacienții cu forme medii sau severe de boală sau, interesant, pacienți la care singura manifestare a fost una oculară. Una din cele mai frecvente afecțiuni oftalmologice de cauză Covid-19 observate a fost afectarea nervului optic cu scăderea vederii și paralizii ale mușchilor extraoculari, însoțite de vedere dublă, o parte dintre cazuri fiind reversibile. Este foarte greu în acest moment să tragem concluzii deoarece focusul este concentrat, la pacienții cu forme severe de boală, pe cuparea fenomenelor inflamatorii care duc la cascada afectării multiple de organe începând cu sistemul respirator iar celelalte fenomene nu sunt prioritare, fiind o consecință a afectării sistemului nervos.
De la izbucnirea epidemiei, am păstrat o legătură foarte strânsă cu colegii oftalmologi de pe multe meridiane, având posibilitatea de a afla noutăți și observații direct de pe «câmpul de lupta» împotriva Covid-19.
Timpul nu a permis încă prelucrarea tuturor datelor și prin urmare nici publicarea unor articole care să ne lumineze concret în privința afectării oftalmologice dar, cu certitudine, în următoarea perioadă ne vom confrunta în continuare cu forme de afectare oftalmologică, mai mult sau mai puțin severe, dat fiind că va trebui să ne «obișnuim» cu acest virus și să ne construim imunitatea specifică împotriva lui.
Specialiștii explică absența formelor grave la copii prin plasiticitatea și imaturitatea sistemului imunitar care se adaptează «din mers» dar asta nu înseamnă că ei nu pot vehicula sau transmite virusul. Din acest motiv, colegilor oftalmologi care lucrează cu copii le recomandăm să fie în gardă, suntem mai expuși decât cei care lucrează cu adulții. «O simplă răceală» poate să ne aducă în cabinet sau în clinică un vector contagios. Este ferm recomandat ca pacienții mici sau mari cu manifestări respiratorii și/sau febră să fie direct îndrumați către centrele oftalmologice desemnate să primească pacienți potențiali infectați cu Covid-19. Triajul telefonic și completarea responsabilă a datelor care indică contactul cu potențiale focare la intrarea în clinică pot să reducă major riscul de infectare.
Cu certitudine, o atitudine responsabilă, informarea continuă a personalului medical, respectarea protocoalelor, investiția în echipamente de protecție adecvate și educarea pacienților prin atitudine pozitivă, respectarea strictă a regulilor, dezinfecția și sterilizarea, toate lucrurile pe care sistemul medical ar fi trebuit să le respecte până în prezent și altele noi, specifice, toate aceste lucruri ne vor ajuta să trecem cu bine și cu cât mai puține pierderi peste această pandemie care, se pare, ne-a prins foarte nepregătiți pentru secolul în care oamenii zboară spre Marte, transplantează organe sau creează organe artificiale sau teleportează fotoni…