51
None

Tratamentul formelor avansate de hallux valgus (monturi)

Monturile (hallux-valgus)  reprezintă una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale antepiciorului, caracteristică femeilor de toate vârstele și mult mai rară la sexul masculin. Monturile se caracterizează prin deviația degetului mare spre exteriorul piciorului și a metatarsianului I spre interior. În fapt nu crește nici un os în plus, ci boala înseamnă eminamente un dezechilibru muscular și ligamentar care duce la o deformare a poziției și raporturilor osoase.

Montul la picior se referă de fapt la o proeminența osoasă care apare pe partea medială a piciorului și care în timp crește prin accentuarea diformității. Afecțiunea  este mult mai complexă decât o simplă proeminență, pentru că implică afectarea mai multor structuri capsulo-ligamentare, musculare și osoase.

Cum se tratează monturile?

Mai ales în stadiile avansate ale bolii, când diformitatea este din ce în ce mai complexă, singurul tratament eficient este cel chirurgical, și are rolul de a reechilibra funcțional piciorul prin obținerea alinierii corecte și stabile a oaselor și articulațiior acestuia.

La ce se referă complexitatea intervenției chirurgicale?

Complexitatea intervenției se referă la faptul că tratamentul va trebui să se adreseze tuturor structurilor osoase, musculare și ligamentare afectate în scopul de a obține un picior echilibrat și deplin funcțional. De foarte multe ori aceasta presupune efectuarea de osteotomii de corecție sau scurtare ale oaselor, blocări selective articulare, alungiri de tendoane etc.

Ce este artrodeza Lapidus?

Artrodeza Lapidus este un procedeu chirurgical prin care se realizează corecția diformității hallux valgus prin reaxarea și stabilizarea articulației dintre metatarsianul I si osul cuneiform medial.

Este o procedură care se aplică cu succes în special în formele avansate ale bolii și asigură o stabilizare foarte eficientă și funcțională a piciorului cu scăderea semnificativă a riscului de recidivare a diformității.

Practic, blocarea chirurgicală - artrodeza – acestei articulații are rolul de a înlătura în fapt cauza care a dus la apariția diformității și montului și anume excesul de mobilitate de la acest nivel, care a permis în timp unui os să se deplaseze față de celalalt.

Fixarea chirurgicală a articulației se va realiza cu ajutorul unor șuruburi și plăcuțe metalice specializate.

Intervenția chirurgicală se desfasoară sub anestezie loco-regională - bloc popliteal și necesită o noapte de spitalizare.

Cât durează și ce înseamna recuperarea funcțională după intervenție?

  • Pacientul va putea relua mersul cu sprijin pe piciorul operat după un interval cuprins între 1-4 săptămâni post operator în funcție de complexitatea intervenției:
  • Va merge inițial ajutat de cârje sau cadru metalic;
  • Va purta la mers o încălțăminte specială pentru o perioadă cuprinsă între 6-8 săptămâni post operator;
  • Utilizarea încalțămintei normale va fi încurajată după 8 săptămâni post operator;
  • Va efectua zilnic gimnastică de mobilizare a articulațiilor gleznei și piciorului.


Alte articole despre:

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha