Dr. Daiana Popa
Reabilitarea se referă la îngrijirile necesare atunci când o persoană se confruntă cu limitări în funcționarea de zi cu zi, din cauza îmbătrânirii sau alterării stării de sănătate, inclusiv datorită unor boli sau tulburări cronice, leziuni sau traume. Exemple de limitări în funcționare pot fi dificultăți în gândire, văz, auz, comunicare, mobilitate, integrare socială etc.
Atunci când urmează altor intervenții medicale, cum ar fi intervențiile chirurgicale, serviciile de Reabilitare contribuie nu numai la punerea în valoare a beneficiilor intervenției, dar au și un caracter preventiv, de evitarea complicațiilor și a dificultăților viitoare în funcționarea de zi cu zi.
Schimbarea profilului demografic de sănătate cu creșterea prevalenței bolilor netransmisibile și a îmbătrânirii la nivel global, determină creșterea rapidă a numărului de persoane care prezintă probleme de funcționare și dizabilități consecutive. Prin urmare, nevoile de reabilitare care sunt deja foarte mari vor crește și mai mult în anii următori. În acest context se pune problema dezvoltării și susținerii acestor servicii, cu finanțare din resurse publice, dar și susținerea și încurajarea organizațiilor de pacienți, care se emancipează și își cer dreptul la sănătate și bunăstare.
La nivel conceptual, în prezent, nu există o înțelegere universală a noțiunii de reabilitare și o definiție unitară la nivel mondial, iar părțile interesate îi dau interpretări diferite, în funcție de context. Reabilitarea se poate referi la indivizi cu probleme de dezvoltare, de dizabilități dobândite, probleme diverse de sănătate, dar și la probleme legate de drepturile omului, de securitate socială sau de abuz de substanțe.
În principiu, acesta nu este un lucru negativ, deoarece reflectă bogăția aspectelor pe care le presupune reabilitarea in general. Cu toate acestea, lipsa unei descrieri unitare a reabilitării ca răspuns la nevoile curente de sănătate și sociale rezultate din alterarea funcționării poate îngreuna progresul în abordarea și soluționarea acestor nevoi.
Pentru a se asigura că reabilitarea devine o prioritate politică, mai ales atunci când este vorba despre politici publice și alocare de fonduri, părțile interesate trebuie să redefinească conceptul de Reabilitare în raport cu noțiunea de funcționare. Optimizarea funcționării este obiectivul final al reabilitării și, prin urmare, este principiul unificator pentru toți factorii interesați de reabilitare, indiferent cine este beneficiarul acestor servicii.
Funcționarea reprezintă un concept de valoare unică pentru liderii politici, având în vedere îmbătrânirea populației și creșterea semnificativă a speranței de viață după boli și traume ca urmare a dezvoltării fără precedent a medicinei și cercetării, situații care conduc, inevitabil, la care creșterea procentului de dizabilitate în populația generală. La ora actuală, la nivelul OMS, funcționarea reprezintă al treilea indicator de sănătate după mortalitate și morbiditate. Funcționarea optimă în viața de zi cu zi este un factor crucial pentru bunăstare și calitatea vieții în situații cum sunt bolile cronice, sechelele după traumatisme, cancer sau regresul funcțional asociat cu îmbătrânirea.
