Dr. Alin Popescu
Responsabilitatea medicinei sportive în angrenajul competițiilor sportive și al sportului românesc în ansamblu
În timpul desfășurării competițiilor sportive există de obicei un medic al arenei, care poate să intervină într-un caz deosebit. Dar cei care ajută sportivii în caz de accident nu sunt medici. Sunt fizioterapeuți, sunt kinetoterapeuți, sunt pregătitori fizici care sunt în prima linie de intervenție. În cazul sporturilor dure, cu contact fizic care pot produce traume, la rugby, handbal, fotbal, cei care intră pe teren la un accident sunt chiar medici, mă refer la cazuri în care trebuie să sutureze o plagă, să imobilizeze o fractură, să stabilizeze o comoție cerebrală. Uneori trebuie să avem grijă și de spectatori. Am avut infarct miocardic în tribuna a doua la un meci de rugby la Timișoara și acelei persoane de 64 de ani i s-a făsut masaj cardiac și a fost recuperată. Există o zonă în care nu poți să spui 100% că totul este sub control. Noi trebuie doar să prevenim dar nu putem exclude evenimentele nedorite. Ca medici sportivi care suntem responsabili din punct de vedere medical, trebuie să cunoaștem protocoalele în urgențe și să acționăm în consecință. În 99% prevenim și în 1% intervenim și avem planul de intervenție și dotarea necesară.
Referitor la cele câteva „morți subite” de care am auzit în cariera mea, trebuie să spun că acestea sunt totuși extrem de rare și mai ales greu de prevăzut. Există riscuri mai ales în zona cardiacă, în tulburările de ritm, care din păcate pe testele uzuale nu se pot anticipa sau evalua exact. Noi facem screening-uri susținute, se verifică funcția cardiacă. Acele circuite medicale care se soldează cu acordarea vizei se fac bianual, o dată la 6 luni deci constituie un filtru relativ bun pentru sportiv și dacă apar probleme între aceste controale la 6 luni, ele se tratează evident separat.
Lucrurile și din punct de vedere sanitar evoluează ca și în oricare alt domeniu, pentru că totul trebuie făcut repede. Așa cum azi jurnalistul nu mai are clasicul carnețet sau aparat de fotografiat sau reportofon ci tot acest arsenal clasic este substituit de un smart phone, la fel și în medicină, avem un cântar superinteligent, toată aparatura este compactă, mobilă, portabilă, electronizată, performantă și controalele decurg mai operativ iar totul se centralizează la o unitate de recuperare sportivă. 5% din sportivi sunt trimiși la medicul specialist, de exemplu la cardiolog; asta este realitatea și unele suspiciuni se și confirmă. Am avut sportiv de lot național operat pe cord, cu sindrom wpw de preexcitație (Wolff-Parkinson-White). Este vorba de o malformație congenitală ce presupune existența unui țesut conjunctiv anormal între atrii și ventriculi, ceea ce duce la o conducere aberantă a impulsului nervos, cu manifestare în diverse aritmii, dintre care cea mai frecventă este aritmia paroxistică supraventriculară. Dacă aceasta este asociată cu fibrilația atrială, apare posibilitatea crescută de a se trece în fibrilație ventriculară (aritmie cu risc letal).
