Afecţiunile cardiovasculare constituie o cauză majoră de mortalitate şi morbiditate în societatea modernă de azi. În acest context, diagnosticul precoce al afecţiunilor cardiace, monitorizarea evoluţiei postterapeutice (medicamentoase şi chirurgicale), precum şi stabilirea unor factori de prognostic al unor eventuale evenimente acute vasculare miocardice au devenit priorităţi, care pot fi realizate prin intermediul cardiologiei nucleare, unul dintre domeniile importante ale medicinei nucleare. Cardiologia nucleară utilizează radiotrasori (Tl201,Tc99m) şi radiofarmaceutice specifice (Sestamibi, Tetrofosmin), care sunt administrate prin injecţie intravenoasă şi care, prin proprietăţile lor, se vor concentra la nivelul miocardului. Prin dezintegrare la nivelul corpului pacientului, acestea vor emite radiaţii gamma cu timp de viaţă scurt, care sunt detectate cu ajutorul gamma camerei, obţinându-se o imagine scintigrafică a cordului.
În România, principalele radiofarmaceutice utilizate sunt cele marcate cu Tc99m (Sestamibi şi Tetrafosmine), care, fiind complexe cationice lipofile, vor fi rapid captate de celulele miocardice, unde vor difuza pasiv. Gradul de fixare a acestor radiofarmaceutice la nivel miocardic va reflecta debitul coronarian.
Tomoscintigrafia miocardică de perfuzie (SPECT) sincronizată ECG (Gated-SPECT) permite analizarea în trei dimensiuni a perfuziei miocardice, iar prin cuplarea cu ECG, evaluarea contractilităţii (cineticii) miocardice segmentare şi globale a ventriculului stâng, cu determinarea parametrilor funcţionali ai VS, în condiţii de repaus şi de stress (bicicleta ergonomică/banda de alergare, stress farmacologic).
Principalele indicaţii ale scintigrafiei miocardice de perfuzie sunt:
1. Diagnosticul bolii coronariene la pacienţii care nu pot efectua în condiţii optime testul ECG de efort, la cei cu modificări ECG tip bloc de ramură stângă, la femei;
2. Clasificarea pe grupe de risc:
- după infarct miocardic acut;
- înainte şi după bypass coronarian, angioplastie, tromboliză;
- evaluarea perfuziei miocardice atunci când angiografia coronariană evidenţiază leziuni minore;
- detecţia restenozării dupa angioplastie, bypass coronarian;
3. Evaluarea viabilităţii miocardice şi detecţia „miocardului hibernant” la pacienţii cu insuficienţă severă ventriculară stângă;
4. Evaluarea altor afecţiuni: cardiomiopatie hipertrofică, boală Kawasaki, arteră coronară stângă atipică, corectarea unei transpoziţii a marilor vase, sindrom X coronarian.