Interviu realizat cu domnul doctor Mircea Filip, Președintele Societății Române de Oftalmologie
Stimate Domnule Președinte, vă rog să ne spuneți ce consecințe a avut evenimentul pandemic din anul care s-a încheiat asupra medicilor oftalmologi?
Evenimentul pandemic din 2020 a bulversat comunitatea oftalmologică într-o măsură de neînchipuit! Când a fost declarată starea de urgență, la mijloc de martie, credeam că la 1 aprilie ne vom relua activitățile de zi cu zi. Nu a fost așa! Ce a urmat a fost ceva cu implicații multiple, dar mai ales neprevăzute. Asta pentru că nimeni nu știa ce va urma, după cum nici acum nu știm. Toate acestea ne-au pus în fața unor decizii greu de luat, toate cu semnul întrebării, atât pe medici, cât și pe pacienți.
Am întrerupt activitatea medicală timp de 2 luni și am reluat-o. Dar nu știam dacă toate măsurile recomandate de autorități și implementate de noi sunt bune, suficiente, atât pentru activitatea medicală, cât și pentru cea chirurgicală.
Cum au fost adoptate și implementate măsurile de protecție recomandate de autorități?
Măsurile recomandate și implementate au fost destul de greu acceptate atât de medici, cât și de către pacienți.
Boala nu așteaptă, ci evoluează și drept consecință, tabloul clinic se agravează. Dar pacienții ezită să vină la medic, fiindu-le frică de spital, dar și de contagiune de la alti bolnavi. Așa că, mai asteaptă! În cazul bolilor chirurgicale, o amânare face ca operația să fie mai dificilă, cu riscuri mai mari, cu posibile complicații mai frecvente, vindecare mai îndelungată. Evaluarea pacienților, telefonic, în privința Covid, înainte de prezentarea în clinică, este încărcată de incertitudini, corectitudinea răspunsurilor pacienților făcându-ne vulnerabili.
Accesul în clinici este mult restricționat, cu condițiile cunoscute: mască, distanțare, dezinfectanți, programare și acces spațiat, lipsa însoțitorilor. Nu de puține ori sunt nemulțumiri la nivelul pacienților, dar și a medicilor. În condițiile normalității de acum, sălile de așteptare sunt destul de goale, deși pacienții solicită consultații și vin. Pacientul, dar și medicul curant, au nevoie de familia pacientului, pentru a informa despre situația medicală a acestuia sau despre tratamentul medical avut în vedere.